Remanierea, o inginerie insuficient explicata de Ciprian Ciucu

Motivatiile remanierii Guvernului oscileaza, in principal, in jurul ideii de eficientizare a executivului. In momentul in care se ia decizia de a face mai multe modificari in compozitia unei institutii, cauzele sunt multiple, ele variind in functie de persoana celor inlocuiti.

Nu exista o motivatie identica pentru toti, cu toate ca se urmareste eficientizarea Guvernului, in ansamblul sau. De fapt, cei vizati pot ajunge chiar pretextul primenirii de dragul unei posibile relansari a unei guvernari ezitante.

Ideea de remaniere mai are un inteles, destul de interesant, in afara aceluia care consemneaza schimbarea propusa: acela de a inlatura defectele dintr-un angrenaj.

Pentru a vedea cum stau lucrurile in cazul remanierii noastre la zi, trebuie sa facem distinctia intre doua angrenaje diferite, dar interdependente. Primul angrenaj ce poate parea deteriorat in acest moment, este acela al imaginii „defecte” a unor elemente guvernamentale.

Evident, este vorba despre ministrii cu imagine proasta sau imperceptibila (datorata lipsei de notorietate). Acestia afecteaza bunul mers al intregului angrenaj (executivul), iar scopul remanierii este readucerea acestuia la starea de functionare.

In aceasta acceptiune, se intelege ca ministrii, ca orice alta piesa a unui sistem, trebuie sa corespunda unor prescriptii tehnice ce tin de imagologie. Ministrul, daca e ministru, trebuie sa aiba „activitate” care se traduce neaparat prin notorietate si printr-o imagine buna.

Daca nu are una dintre aceste doua caracteristici, atunci, evident, el este un ministru prost si trebuie inlocuit. Imaginea lui afecteaza imaginea Guvernului, in totalitatea sa.

La baza deciziei de a schimba un ministru trebuie sa stea o evaluare. Ideea general acceptata este ca evaluatorul trebuie sa fie seful guvernului, primul ministru, care ne-a asigurat de faptul ca el personal si-a evaluat permanent echipa si ca decizia ii apartine. Este oare asa? Se pare ca nu.

Bineinteles ca Tariceanu are propria sa perceptie si cel mai probabil, este si cea mai corecta, dar decizia nu ii apartine in totalitate. Decizia sa a fost fundamentata pe baza perceptiilor partenerilor din Alianta, si mai mult ca oricand pe baza perceptiilor si interselor Sefului Statului.

In zielele premergatoare primenirii, presa a anuntat la unison ca rezultatul remanierii va fi rezultatul negocierii dintre Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu. Traian Basescu a intervenit direct si abrupt in prima reorganizare de personal de la Palatul Victoria.

Dincolo de perceptiile unora sau altora, dincolo de perceptiile jurnalistilor sau a vectorilor de opinie asupra eficientei sau a ineficientei, dupa caz, a diferitilor ministrii, ar fi de dorit sa avem un raport de evaluare a activitatii fiecarui ministru inlocuit.

Sa se spuna clar: asta a fost bine, asta a fost rau, acesta este motivul care a stat la baza deciziei de a-l inlocui pe cutare.

Nu si-a indeplinit mandatul (partea sa de program de guvernare) si nici nu dadea semne ca si l-ar indeplini! Atunci am sti clar de ce nu mai este Ionut Popescu ministru la finante, ce n-a facut Ene Dinga la integrare si cine a fost acel personaj, vicepremier, Gheorghe Seculici si ce a cautat el prin Guvern.

Si am mai fi stiut si ce a gresit la sanatate Mircea Cinteza. Si, mai mult, tot cu o asemena ocazie ar trebui sa se faca o evaluare (care sa fie facuta publica) si ministrilor care isi pastreaza portofoliile.

Asa am sti de ce Sulfina Barbu a ramas in fruntea ministerului mediului, si am afla ce mai fac si alti ministri.

Revenind la ideea ca mai exista un angrenaj, cel de-al doilea, mai putin vizibil dar la fel de prezent, vedem ca in spatele deciziei de a remania Guvernul mai sunt si alte forte. Nu e vorba doar de evaluri si perceptii. Mai sunt si interese.

Acestea le vedem imediat in momentul in care ne uitam la piesele de rezistenta cu care sunt inlocuiti cei „defectati”.

Se observa o mica diferenta intre oamenii promovati de PD si cei propusi de PNL. Pentru functia de Vicepremier, este poropus un necunoscut apropiat vicepresedintelui PD, Primarul Capitalei, Adrian Videanu. Despre ilustrul necunoscut nu se stie decit ca a terminat o facultate de inginerie cu nota 10. Numele lui este Gheorghe Pogea.

Cealalta persona, distribuita pe locurile aferente PD-ului in ministere este Anca Boagiu, a carei apropiere de Traian Basescu face de prisos orice comentariu. Dupa, cum a spus Primul Ministru, domnia sa, „nu are nevoie de nici o prezentare”.

In ceea ce priveste Partidul National Liberal, acesta pare acum mult mai atent, chiar putin afectat, de necesitatea eficientizarii guvernului. Bineinteles, Guvernul este in curtea sa.

PNL a propus la sanatate un economist, pe Eugen Nicolaescu, care de altfel, se bucura si de o imagine buna, functia de purtator de cuvant al partidului, asigurindu-i cel putin notorietatea. La finante liberalii mizeaza pe un om cu experienta, care a detinut in trecut functia de secretar de stat, in acelasi minister.

Evaluari ale activitatii ministrilor schimbati nu ne-a oferit decat presa. Sondajele de opinie ce s-au publicat cu privire la membrii Guvernului ofera doar perceptii nu si evaluari obiective.

Politicienii, sefii de partide si restul s-au margint sa faca comentarii si aprecieri pe baza perceptiilor si intereselor proprii. Nu mai ramane decit sa evaluam noi, fiecare dupa posibilitatile noastre daca remanierea se impunea si daca a fost gandita corect.

Si asta in functie de cozile la medicamente si de darile care cresc mai ceva ca Fat-frumos…

Ciprian Ciucu

Caseta

A devenit jenant si chiar din cale afara de jenant, sa vezi cum un cuvant simplu, un verb, a remania, este folosit pe scara larga de ziaristii nostri. Este un cuvat care trebuie sa faca parte din vocabularul uzual al ziaristilor, mai ales al celor care scriu subiecte politice. Nu poate fi remaniat un ministru sau mai multi ministrii.

Pot fi remaniate doar organizatii, institutii, guverne. A remania un ministru inseamna, cel mult si metaforic spus, a-i schimba sau rearanja organele interne, eventual creierul.

De la televiziunea nationala, trecand pe la mai toate posturile de televiziune cu audienta si pana la gazetele obscure sau publicate on-line, ziaristii fac aceasta penibila greseala de exprimare.

REMANIÁ, remaniez, vb. I. Tranz. 1. A face modificari in organizarea unei institutii, in compozitia unui guvern etc. 2. A transforma partial o masina, o instalatie sau o constructie, dupa o deteriorare, cu scopul readucerii in starea de functionare sau pentru a-i imbunatati caracteristicile functionale. 3.

A inlatura defectele unor materiale sau ale unor produse care nu corespund prescriptiilor tehnice impuse, dar care nu sunt considerate nici rebut total. [Pr.: -ni-a] – Din fr. remanier.