Sari direct la conținut

Repartiția candidaților după concursul de rezidențiat va avea loc marți

HotNews.ro
Examen de rezidentiat, Foto: Agerpres
Examen de rezidentiat, Foto: Agerpres

​Candidaţii care au obținut între 807 şi 484 de puncte în sesiunea extraordinară a concursului de Rezidenţiat, organizată duminică, 14 mai, vor putea alege în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute, în limita celor 628 de locuri şi posturi scoase la concurs, repartiţia urmând să se facă marţi, 23 mai.

În funcţie de opţiunile candidaţilor, marţi se va cunoaşte gradul de ocupare a celor 628 de locuri şi posturi rămase neocupate în sesiunea din noiembrie 2022 a Concursului de admitere în Rezidenţiat, potrivit Ministerului Sănătății.

În sesiunea extraordinară din 14 mai, punctajul minim acceptat pentru alegerea postului a fost de 484, mult inferior punctajului minim din sesiunea din toamnă – 565 de puncte.

„Buna pregătire a tinerilor medici admişi în Rezidenţiat e esenţială pentru asigurarea în viitor a asistenţei medicale de calitate. Numărul posturilor scoase la concurs a fost direct corelat cu posibilităţile de pregătire ale universităţilor de Medicină şi Farmacie”, arată Ministerul Sănătății.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro