De vreme ce ordonanța a ajuns în fața judecătorului de drepturi și libertăți, ea nu mai este secretă. Are 33 de pagini și conține trasee ale banilor, nume de firme, conversații telefonice și înregistrări ambientale.
Chiar și jurnaliști critici la adresa puterii judecătorești, așa cum e logic să fie presa, au remarcat rețeaua dezvăluită de procurori. Un ziarist care nu poate fi suspectat de „globalism” sau „progresism”, Patrick Andre de Hillerin, a remarcat în Gândul că DIICOT „a luat urma banilor, a obținut de la bănci date exacte, transferuri, sume”. Procurorii nu au găsit însă cum a profitat Georgescu de acești bani, adaugă el. În plus, PAH acuză derularea pompoasă, care se întoarce exact împotriva statului român.
Să iei cu forța pe cineva care oricum vine
Descinderile dis-de-dimineață, uneori fără să țină seama de gradul de periculozitate a persoanei pentru derularea anchetei, reprezintă o veche și mizerabilă procedură judiciară. Așa a emigrat regizorul Corneliu Porumboiu în Franța. Cei de la DIICOT i-au bătut în ușă în zori și l-au luat la audieri din fața copiilor săi.
Evident că Porumboiu ar fi venit singur la Parchet, dacă ar fi fost chemat. Nu era nevoie „să fie însoțit” din propria casă, un eufemism pentru o ridicare forțată.
Pentru un cetățean care mâine își poate continua cariera oriunde în lume, asta a fost de neîndurat. Cazul în sine s-a închis peste ani de zile. Dar rușinea a rămas. Porumboiu s-a mutat în Franța, în zona bască, unde lucrează în cinematografie.
Nu contează statutul public al lui Porumboiu. El e doar un exemplu. Oricine ar fi fost tratat așa era de neacceptat.
Interesantă e însă o diferență. Corneliu Porumboiu muncește în Franța. Asta fac în general oamenii ca să-și asigure existența.
„Scutire” de la muncă
Călin Georgescu este exceptat de la corvoada muncii. De decenii întregi este neclar cum a reușit el să-și câștige viața de zi cu zi. A trăit un timp îndelungat în Austria, una dintre țările europene cu nivel de trai și de cost ridicate. Nimeni nu știe din ce și-a plătit chiria, facturile, existența.
Recentele înregistrări ale DIICOT vin să probeze mai multe despre relația lui Călin Georgescu cu munca și cu banii. Politicianul spune chiar el că se bazează pe venituri neexplicite.
Nu a fost ușor pentru statul român să obțină aceste informații. Georgescu este extrem de precaut și asta nu e infracțiune. Nici deținerea unui aparat de bruiaj nu e o infracțiune, până la probe contrare legate de aparat în sine și de modul utilizării.
DIICOT a reunit dosarele după ce Georgescu a devenit ultracunoscut la alegerile din decembrie 2024
Ordonanța arată că pe 18 decembrie 2024, la 12 zile de la anularea alegerilor prezidențiale, DIICOT a reunit două dosare. Unul aflat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București din 2024 și un dosar al DIICOT, din 2024. Cazul reunit devine cel despre care se discută astăzi.
În februarie 2025, procurorii au primit de la judecător mandat de înregistrare într-un spațiu privat. E vorba despre mașina Nissan Qashqai a lui Ionel Rusen, prietenul lui Georgescu.
Conversația din Nissan
DIICOT a reușit să monteze microfoane în mașină. În Nissan, cei doi s-au considerat la adăpost, dar nu erau. Data discuției înregistrate este 22 mai 2025. Georgescu voia să scape de condiționările juridice din primele două dosare și să plece din țară. Avea de gând să solicite azil politic în Italia și să-și găsească o casă acolo.
Ionel Rusen îi spune lui Georgescu că i-a reperat o proprietate în Toscana. Rusen adaugă: „Mi se pare un pic mai scump”. „În jurul la un milion două sute”. Cei doi discutau în euro.
Georgescu răspunde: „Păi, nu, că o să mă ajute niște străini”.
Politicianul care și-a înălțat cariera fulgerătoare pe acuza că străinii fură România, așteaptă 1,2 milioane de euro de la „niște străini”. Conversația dintre Rusen și Georgescu continuă.
Georgescu despre momentul în care își va lua „un job sau o firmă”: „E ceva de ochii lumii”
Georgescu insistă ca „un băiat” să se deplaseze urgent din Franța în Italia și să vadă variantele de casă.
La finalul acestei transcrieri, Georgescu spune ceva despre care s-a vorbit destul de puțin.
Georgescu: Vede câteva locații, mai multe. Repet! Încă o dată! Dacă și e o altă zonă, dar tot în Toscana, cu ți-am… te-am rugat. O casă cu încă una lângă sau ceva în curtea aia, sau în spatele curții, sau cum sunt ele făcute.
Rusen: Da. Da. Da.
Georgescu: Și alta undeva în zonă, micuță. Important e (n.n. neinteligibil)
Rusen: Da. Da. Da. Să ai propriet… Dacă faci… Dacă ai proprietate, după aia e foarte ușor…
Georgescu: Păi, sigur! Cont în bancă, proprietate, școală pentru copii.
Rusen: Da.
Georgescu: Îî… Un job sau o firmă… Iarăși… Apoi o să mă ajute să… Nu știu… Vând mere, sau… (n.n. râde)
Rusen: Da.
Georgescu: E ceva de ochii lumii. Îmi dau seama ce ar trebui să fie.
Rusen: O să văd ce zic ei și cum… astea… și văd…
„E ceva de ochii lumii” spune Georgescu despre perspectiva de a își lua „un job sau o firmă”. Nu doar că politicianul nu dă nici cel mai mic semn că va munci ca să trăiască, dar și spune că existența sa planificată în Italia este una de fațadă. Dar, atunci, din ce trăiește? Tot de „ochii lumii” a fost și cea din Austria?
Nu știam, până azi, că Georgescu recunoaște, fie și într-un mediu pe care-l crede sigur, că finanțarea vieții sale e „de ochii lumii”.
Ce e dincolo de fațadă
Existențele publice de fațadă, „de ochii lumii”, nu sunt infracțiuni. Finanțările ilegale sunt. E responsabilitatea procurorilor să dovedească în instanță partea legată de infracțiuni. Sarcina probei e la acuzare, nu la apărare. Până la o decizie definitivă a instanței, Călin Georgescu e nevinovat.
Dincolo de sfera legală, pentru un om politic, „existențele de fațadă”, construite pe venituri neexplicite și pe proprietăți din bani de la „niște străini”, sunt de neacceptat.
La Georgescu pare mai mult de atât. Omul se comportă ca într-o serie TV de spionaj. Felul în care el vorbește despre o casă izolată, de finanțări vagi, de planuri secrete și de clandestinitate, toate sună extrem de ciudat.
Jurnalistul Emilian Isăilă a scris repetat în Spotmedia că Georgescu este o creație a „armatei din umbră a Kremlinului, care a penetrat instituțiile și agențiile de informații din România”. Efectul este că din „pilonul de stabilitate” reprezentat de România în NATO au început să cadă pietre. El e chiar mai dur, vorbește despre „ruine”.
Când definiția legală este trădare
Privind rețeaua de firme și ascultându-l pe Georgescu, ceva e clar.
„Important e să nu detecteze nimeni nimic. Asta mă interesează cel mai mult. Să nu care cumva să se afle, să nu care cumva să existe vreun miros de orice gen”, spune politicianul în discuția cu Rusen.
Fie Georgescu „își face singur filme” și bate câmpii, fie are complici afară și în rândul autorităților din țară. Împreună, derulează un plan care a avut ca efect slăbirea statului român, pe baza unor plăți din străinătate. Definiția legală a acestei fapte este trădare.
Când acționezi „aservit faţă de o putere sau organizaţie străină”, aceasta este una dintre cele patru condiții ale trădării. E o condiție necesară, nu suficientă. Suficient e ca, în plus, să acționezi contra siguranței statului român. Și se referă la oricine din interiorul statului și nu numai.
Georgescu e atât de sigur de finanțările sale externe că, în același dialog cu prietenul, care era îngrijorat de prețul mare al casei din Italia, îi spune lui Rusen: „Deci mie îmi trebuie o locație, să le văd, pe care să le cumpăr sau să le închiriez. Deci avem… Noi avem tot ce trebuie. Noi nu avem nevoie de bani”. A vorbit omul care nu muncește, dar are oricâți bani la dispoziție. De unde?
Dar, din nou, partea juridică revine procurorilor, avocaților și instanțelor.
Treaba noastră, ca cetățeni îngrijorați, e să ne întrebăm, să cerem și să obținem răspunsuri despre ce există dincolo „de ochii lumii”, acum că avem această informație.
Nu e vorba doar despre Călin Georgescu. E ceva mult mai complex, care amenință să dea o țară peste cap, exact când interesul marelui urs de la Răsărit este să fim dați peste cap.
