Avem înregistrați oficial doar 150.000 de muncitori străini, dar sute de mii au sosit în țară. Ce face statul român față în față cu realitatea migranților

La două săptămâni de la adoptarea noii ordonanțe privind recrutarea muncitorilor străini în România, curtea biroului teritorial din București al Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) este plină de străini. Au venit să reintre în legalitate, după luni sau ani de zile în care au trăit ascunzându-se. HotNews a vorbit cu reprezentanți ai unor ONG-uri implicate, avocați și imigranți pentru a afla cum se desfășoară procesul de regularizare a muncitorilor străini care au rămas ilegal pe teritoriul României. 

• Un număr exact al angajaților străini care sunt în ilegalitate pe teritoriul României nu este cunoscut. Totuși, datele oficiale arată că oficial sunt înregistrați doar 150.000 de muncitori străini, în condițiile în care în ultimii cinci ani au venit sute de mii de imigranți din Asia. 
• Deși în spațiul public s-a impus ideea că dispariția muncitorilor străini se explică prin plecarea lor către alte state europene, numeroase investigații de presă au arătat că, foarte des, decizia de plecare este legată fie de pierderea dreptului de ședere din motive care nu țin de lucrător, fie de încălcarea drepturilor salariale și a contractelor de muncă.
• La sfârșitul lunii trecute, o ordonanță de urgență privind recrutarea internațională a intrat în vigoare. Una dintre prevederi se referă la modalitatea de regularizare pentru migranții care sunt ilegal pe teritoriul României. 
• În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, străinii care au rămas pe teritoriul României și împotriva cărora nu a fost emisă o decizie de returnare trebuie să se prezinte la orice formațiune a Inspectoratului General pentru Imigrări, cu pașaportul, pentru a-și declara adresa reală la care locuiesc.
• Constatările de pe teren ale celor care urmăresc fenomenul arată că birourile teritoriale ale IGI au fost luate prin surprindere de numărul muncitorilor străini care voiau să intre în legalitate.

„Toată lumea vine de la 8.30, iar pe la 11 este deja imposibil pentru un angajat al IGI să mai iasă din birou, pentru că străinii sunt buluc la toate ușile. În plus procesul este lung pentru fiecare. Spațiul este suprasaturat și sunt prea puțini funcționari”, povestește pentru HotNews Georgiana Bădescu de la Centrul pentru Resurse Juridice. 

Organizația neguvernamentală și-a asumat misiunea să verifice modul în care statul aplică actul normativ care permite regularizarea străinilor ce au rămas ilegal pe teritoriul României, din diferite motive, multe nefiind neimputabile acestora.    

ONG-ista menționează că este surprinsă de faptul că, deși în spațiul public se vorbește de atâta timp de numărul mare de imigranți care sunt în ilegalitate și de patru luni despre acest program de regularizare, Inspectoratul General pentru Imigrări nu este încă deplin pregătit să-l pună în aplicare. 

Noua ordonanță privind recrutarea internațională a fost pus în transparență publică în urmă cu patru luni, după numeroase dezbateri și negocieri cu societatea civilă, cu patronatele importatorilor de forță de muncă. OUG 32/2026 a fost adoptată pe 27 aprilie și, odată cu ea, și prevederea mult așteptată de mii sau zeci de mii de străini: cea care permite regularizarea persoanelor aflate în ședere ilegală. 

„Dispariția” muncitorilor străini, în cifre 

În ultimii cinci ani, în România au fost emise sute de mii de avize de muncă pentru muncitori străini, însă doar aproximativ 150.000 de persoane mai sunt astăzi înregistrate legal în sistem. Conform unei comunicări a Ministerului Muncii către HotNews, numărul ar reprezenta în jur de 50% din totalul străinilor care au primit viză de muncă în România. 

Deși în spațiul public s-a impus ideea că dispariția muncitorilor străini se explică prin plecarea lor către alte state europene, numeroase investigații de presă au arătat că, foarte des, decizia de plecare este legată fie de pierderea dreptului de ședere din motive care nu țin de lucrător, fie de încălcarea drepturilor salariale și a contractelor de muncă, uneori chiar a drepturilor fundamentale. 

OUG 32/2026 și promisiunea „amnistiei”

Dacă recrutorii și angajatorii sunt vizibil afectați de noile reglementări (prin garanții financiare consistente pentru autorizare (de la 75.000 de euro pentru plasarea a 250 de lucrători), interdicția de a mai percepe comisioane sau taxe de la lucrători, obligativitatea plății salariilor exclusiv în conturi bancare, suportarea costurilor de repatriere pentru muncitorii care trebuie să părăsească țara etc.), pentru străini miza este alta: programul temporar de regularizare pe care această ordonanță îl instituie.

Prin acest program, persoane care au continuat să trăiască în România luni sau chiar ani după ce au fost „ilegalizate” își pot recâștiga dreptul de ședere și, ulterior, se pot angaja din nou cu acte în regulă. 

Conform ordonanței, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare, străinii care au rămas pe teritoriul României și împotriva cărora nu a fost emisă o decizie de returnare trebuie să se prezinte la orice formațiune a Inspectoratului General pentru Imigrări, cu pașaportul, pentru a-și declara adresa reală la care locuiesc.

Un program de regularizare cu asterisc: riscul de a fi scos din țară sub escortă

„Multor străini le este teamă să se înscrie în program”, spune Georgiana Bădescu de la Centrul pentru Resurse Juridice. Condițiile principale de eligibilitate sunt: să fi intrat în România cu viză de muncă și să nu fi primit o decizie de returnare din partea IGI. 

HotNews a scris într‑un material anterior, citând CRJ, de ce diferența dintre migranții aflați în ședere ilegală cu decizie de returnare și cei fără decizie este arbitrară și nu reflectă niveluri diferite de risc la adresa securității naționale: singurul criteriu distinct este dacă au fost sau nu controlați de autorități la locul de muncă.

Deși organizațiile civice au cerut eliminarea acestei diferențieri din lege între străinii care și‑au pierdut dreptul de ședere, amendamentul a fost respins. În prezent, unii dintre cei aflați în ședere ilegală au primit decizii de returnare emise în absența lor și fără să știe că există un asemenea document. Dacă ar fi știut, ar fi avut 10 zile să conteste decizia în instanță.

Conform Inspectoratul General pentru Imigrări, din 2020 până în prezent, s-au emis peste 16.500 de decizii de returnare. Dintre acestea, 6.344 au fost deja puse în practică.

„Mulți dintre ei nu știu dacă foștii lor angajatori, de cele mai multe ori angajatori abuzivi, pe care ei au vrut să îi reclame sau cu care au avut conflict, i‑au sesizat între timp la IGI, care a emis o decizie de returnare. Dacă se prezintă la Inspectorat pentru înscrierea în program având o decizie de returnare sunt imediat returnați forțat, așa cum am văzut în munca mea de teren, iar această situație de risc îi împiedică pe mulți să beneficieze de amnistie”, explică Georgiana Bădescu.

O nouă piață de intermediere: oamenii care vând „verificarea situației în sistem”

În acest context, Georgiana Bădescu atrage atenția și asupra unui efect colateral: apar actori (consilieri juridici, avocați, diverși specialiști) care profită de nesiguranța creată chiar de program.

„Aceștia solicită sume de bani nejustificat de ridicate pentru a le verifica situația în sistem. Vorbim de sume care se ridică la jumătate din salariul unui migrant, bani pe care o persoană care nu are drept de muncă și care se află într-o stare de precaritate extremă se simte nevoită să îi plătească”, spune ea.

Bădescu insistă că, după ani de semnalări din partea societății civile, statul ar trebui să ofere o modalitate clară prin care migranții își pot verifica singuri statutul complet, fără intermediari costisitori. În contextul actual, un astfel de instrument ar reduce spațiul pentru abuz și ar proteja un grup deja vulnerabil. 

CRJ a trimis către IGI o scrisoare publică prin care solicită „desecretizarea” deciziilor de returnare emise împotriva lucrătorilor străini și „comunicate” prin afișare la sediul structurilor IGI:

„Incertitutinea ce planează asupra existenței deciziilor de returnare descurajează lucrătorii străini să se prezinte la structurile IGI pentru a iniția regularizarea, dat fiind că există posibilitatea ca, în caz afirmativ, aceasta să se transforme în deportare, situație pe care CRJ a întâlnit-o deja în practică. 

Scopul reglementării este regularizarea unei importante forțe de muncă, nu transformarea ghișeelor IGI în puncte de depistare operativă.”

Primele zile de „regularizare”: haos și improvizații

Potrivit Georgianei Bădescu, autoritățile nu păreau să fi gândit practic modul de aplicare a acestui program de „amnistie” discutat încă de la începutul anului. După presiunea venită din partea organizațiilor și a persoanelor care sprijină migranții, la birourile teritoriale din București a fost delegat mai mult personal și s‑a adoptat o procedură menită să grăbească procesul.

„Procesul este, în continuare, greoi pentru că vorbim de poze, fotografii, semnat, procese‑verbale, dar sunt mai mulți angajați delegați. În plus, au actualizat documentul care atestă șederea legală a străinului, unul diferit față de cel pe care oamenii l-au primit în prima zi.”

Chiar și așa, procedura nu este aplicată uniform la nivel național.

La o săptămână de la începerea programului, HotNews a cerut un punct de vedere de la Biroul Teritorial pentru Imigrări, solicitând un răspuns în termen de două zile lucrătoare. Nu am primit răspunsul atât de curând, dar, după două zile lucrătoare, IGI a publicat un video pe canalele instituției în care anunța lansarea programului. Răspunsul către HotNews a venit la mai bine de o săptămână:

„Pentru implementarea eficientă a programului de regularizare, la nivelul instituției noastre au fost elaborate și diseminate către toate structurile teritoriale dispoziții interne privind un mod de lucru standardizat. Acestea asigură un mod de acțiune unitar la nivel național privind primirea, înregistrarea și procesarea cererilor depuse de lucrătorii străini. Totodată, menționăm că instituția noastră a venit în sprijinul străinilor beneficiari ai noilor prevederi legislative prin materiale informative, video – audio și scrise, distribuite în mediul online.”

„Birourile nu aveau pregătit singurul document de care erau responsabili”

La o săptămână de la începerea programului, multe dintre birourile teritoriale IGI fie nu știau despre despre programul de regularizare, fie nu aplicau procedura conform legii. Biroul central nu realizase nicio comunicare oficială despre program.

Georgiana Bădescu, care însoțește migranți în București de la începerea programului, povestește că „birourile nu aveau pregătit singurul document de care erau responsabili: un tipizat de declarație pe proprie răspundere cu trei informații personale despre migrant”. 

„Noi am mers cu 20 de astfel de migranți, cărora agentul a trebuit să le dicteze pe foaie, cuvânt cu cuvânt, în limba engleză, o declarație pe proprie răspundere”, spune ea.

„M‑aș fi așteptat ca autoritatea statului să fi știut care este varianta finală a ordonanței care a intrat în vigoare. Dacă s‑ar fi stabilit un mod de lucru comun la nivel național pentru toate birourile teritoriale, munca lor ar fi fost mult mai ușoară. 

Nu s‑ar mai fi improvizat proceduri extra‑legale, așa cum am observat: să ceri contract de închiriere, declarații pe proprie răspundere din partea însoțitorilor, cardul de ședere — mai mult decât ce scrie în lege, care vorbește doar de declarația cu adresa și pașaportul”, spune Georgiana Bădescu. 

Migranții se organizează singuri

În timp ce birourile IGI par să funcționeze după reguli diferite, migranți și voluntari români se coordonează prin grupuri de WhatsApp și Facebook. În absența unei comunicări oficiale complete sau a unui canal sigur prin care migranții pot să adreseze întrebări instituțiilor, oamenii învață unii de la alții. Bădescu avertizează că această învățare „peer‑to‑peer” riscă să fie subminată dacă birourile județene nu se aliniază rapid la o procedură comună.

Situația se petrece în condițiile în care se așteaptă ca zeci de mii de oameni să se înscrie în programul de regularizare la nivel național, într-un termen oricum foarte scurt: 60 de zile.

Cluj: primele zile de amnistie la Cluj și primul migrant deportat

Andrei *, masterand la cercetare sociologică avansată în Cluj, a însoțit voluntar la biroul IGI șase migranți aflați în ședere ilegală.

„Am ajuns la ghișeu și mi s-au cerut tot felul de documente. Cadrul de poliție nu știa exact despre ce este vorba, iar eu nu i-am zis imediat că-i vorba de șederi ilegale, pentru că mi s-a părut că-i evident din numărul ordonanței. Când a înțeles despre ce este vorba, a devenit foarte hotărâtă să afle ce au făcut oamenii în tot timpul după ce le-a expirat dreptul de ședere, cu ce s-au ocupat…”

Andrei* susține că, la o săptămână după adoptarea ordonanței, angajații IGI i-au spus că nu cunosc încă foarte bine procedura. I-au cerut declarații scrise de mână din partea migranților, cerându-i studentului să le semneze, împreună cu datele sale din buletin. „Aveam să aflu, ulterior, că nu era necesar să îmi ceară mie aceste date.”

Akila*, unul dintre migranții acompaniați de Andrei* a fost reprogramat o săptămână mai târziu, sub motivul că funcționarii au nevoie de verificări suplimentare pentru a se asigura că este eligibil să beneficieze de ordonanță. „Eu am suspiciunea că, de fapt, nu aveau toate lucrurile puse la punct pentru returnarea forțată și, practic, și-au programat o zi pentru deportare”, spune Andrei*.

O săptămână mai târziu, în locul documentului care ar fi trebuit să-l repună pe Akila în legalitate, acesta a fost reținut pe loc, dus în camera de izolare și returnat în Sri Lanka.

Amenzi, avertismente și discreție – după caz

Unii dintre primii migranți care s‑au prezentat la IGI pentru înscrierea în program au primit amenzi pentru ședere ilegală, alții doar avertismente. Georgiana Bădescu spune că, deși legală, măsura contravine spiritului ordonanței, având în vedere că oamenii vin tocmai pentru a‑și regulariza șederea conform noilor prevederi. În plus, modul de aplicare diferă de la un birou la altul.

„Agentul constatator aplică niște principii ale proporționalității care ar trebui să fie comune. Nu este în acord cu legea ca un agent să dea amendă și altul doar avertisment — pentru aceeași situație. Alți agenți au condiționat înmânarea documentului pentru care oamenii au venit de dovada plății amenzii, iar aceasta este complet ilegal. Plata amenzii se poate face în 15 zile, poți să o contești, poți să nu o plătești niciodată, ți se poate pune poprire pe salariu și așa mai departe. Nu poți condiționa accesul la programul de amnistie de plata unei amenzi.”

Funcționar care nu auzise de ordonanță: „Nu știu despre ce vorbiți”

HotNews a discutat și cu un jurist specializat în migrație care preferă să rămână anonim și care asistă străinii în procesul de regularizare și îi însoțește la înscrierea în program.

„La primele contacte, unul dintre angajații IGI nu auzise de ordonanță și mi‑a spus‑o direct: «Nu știu despre ce vorbiți». Procedura este foarte anevoioasă: a durat 2–3 ore pentru o singură persoană.”

Potrivit acestuia, angajații IGI au fost informați „de sus în jos”, dar fără un instructaj real cu personalul de la ghișee, cel care intră în contact direct cu migranții și aplică programul.

„Nu au avut dimensiunea reală a fenomenului”

Același jurist atrage atenția asupra lipsei de personal raportat la volumul de cereri care urmează să ajungă la IGI în cele 60 de zile.

„Am fost întrebat la IGI cu câți străini în ședere ilegală urmează să vin și am spus, aproape în glumă, 20. Au fost surprinși. Din experiența mea, cred că vor fi în jur de 50.000 de oameni la nivel de țară care vor încerca să se înscrie în program.”

Georgiana Bădescu se declară, la rândul ei, surprinsă de faptul că IGI nu anticipase un număr atât de mare:

„S-au făcut numeroase semnalări publice în ultimii ani despre faptul că multe persoane au fost împinse în ședere ilegală de angajatori și agenții: din partea jurnaliștilor, a societății civile, inclusiv din partea migranților care trimit emailuri la IGI zi de zi cu situațiile lor. Este foarte greu de înțeles cum instituția nu se aștepta să fie nevoită să proceseze atâtea cereri.”

Juristul crede că autoritățile au văzut diferența dintre numărul de avize și numărul de oameni înregistrați, dar au presupus că marea majoritate au plecat în alte state:

„Nu și‑au dat seama că mulți dintre ei au rămas aici. Nu au avut dimensiunea reală a fenomenului.”

Perspectiva lui Sajith

Sajith, în vârstă de 28 de ani, din Sri Lanka, spune că locuia fără drept de ședere de jumătate de an, dar prietenul cu care a venit la IGI trăia astfel de patru ani. Timp de trei ani, Sajith a lucrat ca ajutor de bucătar în Predeal. Ca mulți alții, și‑a pierdut dreptul de ședere când a încercat să își schimbe angajatorul.

„Am venit în București pentru un alt loc de muncă, într‑o pizzerie. Când am ajuns, mai aveam 60 de zile la dispoziție pentru solicitarea unui nou aviz de muncă. Mi‑au spus că cererea se află în procesare, iar eu i‑am crezut.”

A aflat că avizul i‑a fost respins abia după ce intrase deja în ședere ilegală, la fel ca mulți alți lucrători. Spune că de atunci nu a mai lucrat „la negru”: și‑a folosit economiile strânse în cei trei ani de muncă în Predeal, fratele lui, stabilit în Japonia, l‑a ajutat cu bani, iar prieteni srilankezi i‑au oferit găzduire în România.

„Pizzeria nu mi-a dat nicio explicație, nu mi‑a trimis niciun e-mail (n.r. primit de la IGI), nimic. Spre norocul meu, această nouă lege a fost adoptată în România pentru oameni ca mine.”

Când s‑a întors a doua zi să ridice documentul care îi redă dreptul de ședere legală, Sajith spune că la sediul IGI se aflau aproape o sută de persoane, toate din Asia de Sud: India, Bangladesh, Nepal, Pakistan, Sri Lanka.

Două săptămâni: ce s‑a schimbat

La două săptămâni de la începerea programului de regularizare, după semnalări din partea societății civile și întrebări trimise din partea HotNews, IGI a publicat video-uri explicative în câteva dintre limbile străinilor. La birourile din București, deși s-a renunțat la proceduri extra-legale, spațiile birourile și personalul alocat sunt, în continuare, insuficiente pentru a răspunde zecilor de solicitări zilnice.

„Astăzi (n.r. 11 mai) rămăseseră vreo 40 de oameni, cu pașapoartele în mână și procesele verbale, pe care i-au trimis acasă. Trebuie să delege mai mulți angajați”, concluzionează Georgiana Bădescu.

Sonia Bujor*, activistă pe probleme de migrație, care însoțește și ea migranți la birourile teritoriale IGI din țară și este activă pe grupurile informale de Whatsapp consideră că instituțiile ar trebui să comunice mai transparent:

„Este o lipsă de claritate de informație. IGI nu are absolut niciun material la niciun birou teritorial la care am fost (n.r. Sibiu, Arad, București, Ilfov), nici măcar o foaie în care să vorbească despre program. Nu e nimic.”

În timp ce migranți ca Sajith stau la coadă la IGI, încercând să reintre în legalitate, alții rămân ascunși, cântărind dacă să mai rămână ascunși sau să vină la ghișeu, cu riscul de a fi returnați forțat din cauza unei decizii administrative despre care nu pot afla nimic. 

Între timp, în golul lăsat de lipsa de proceduri clare și de informare oficială, au apărut deja noi intermediari. Pentru unii, verificarea „situației în sistem” a devenit un serviciu care costă până la jumătate din salariul unui muncitor, exact al celor pentru care ordonanța ar trebui să funcționeze ca o protecție, nu ca o nouă sursă de datorii.