REPORTAJ în comunitățile din UE unde intră drone rusești. O bătrână are amintiri de când a fost cu trenul de la Moscova în Siberia și se întreabă unde sunt „rușii cinstiți și buni” pe care i-a cunoscut
Două jurnaliste HotNews au ajuns în satul Wyryki-Wola, aflat în estul Poloniei, în apropierea graniței cu Belarus și a celei cu Ucraina, unde viața unei comunități avea să se schimbe radical.
- „Dacă rușii vor veni peste noi, sper că celelalte țări nu vor sta să privească. Poate vor ajuta Polonia”, spun oamenii din estul Poloniei.
Tomasz Wesolowski are 64 de ani și locuiește în partea de est a Poloniei, în satul Wyryki-Wola. Are o soție pe nume Alicja, trei fii, bărbați în toată firea, care lucrează și trăiesc în alte părți ale țării. Mai are o curte mare și o casă la construcția căreia lucrează de ani de zile.
Ce nu mai are astăzi Tomasz Wesolowski este acoperișul.
„Casa noastră este pierdută”
Acoperișul a fost distrus după ce una din dronele rusești care au invadat spațiul aerian al Poloniei în dimineața zilei de 10 septembrie 2025, a ajuns deasupra satului său.
Atunci, zidurile s-au cutremurat și viața lui Tomasz Wesolowski s-a întors în timp. Și nu doar în vremurile de mai ieri, când nu apucase încă să pună un acoperiș deasupra casei sale. Ci în vremurile îndepărtate și temute, cunoscute din poveștile celor mai vârstnici. Vremuri de război.
În acea dimineață se uita la televizor. „La început am auzit un sunet ca de avion obișnuit, apoi zgomotul puternic al motorului, ca și când ar fi coborât foarte rapid”, își amintește bărbatul. A urmat un sunet asurzitor. „Am văzut lustra căzând, m-am uitat pe fereastră și am văzut zburând resturi de metal și moloz. Și i-am strigat soției mele: Casa noastră e distrusă! Casa noastră este pierdută! Totul s-a cutremurat, tavanele și pereții s-au crăpat, mobila și hainele erau amestecate în toate părțile. Apoi am văzut focul, am luat o găleată și l-am stins. M-am gândit că a început războiul”, povestește Tomasz Wesolowski.
Avariat de o rachetă
Avioanele militare ale Poloniei și altor țări NATO s-au ridicat de la sol pentru a proteja spațiul aerian, iar casa sa a fost avariată de o rachetă lansată să doboare drona. Reprezentanți ai ministerului Apărării i-au promis că va fi despăgubit.
„Însă deocamdată, nu am nimic scris”, spune Tomasz Wesolowski, care nu știe ce s-a întâmplat. „Probabil nici nu îmi va spune nimeni, este un secret militar. Știu doar ce este pe internet și știe toată lumea. Cu timpul, vom afla totul”, adaugă el. Astăzi, bărbatul și soția lui locuiesc temporar într-un spațiu pus la dispoziție de autoritățile locale.
După distrugerea casei, a renunțat la vite și la fermă
Cu trei zile înainte de incident, când încă dormea în patul lui, s-a trezit neobișnuit de devreme, la ora patru dimineața, și a început să se uite la televizor. „Pe toate canalele, toate știrile erau despre drone. Însă nu m-am gândit că așa ceva mi s-ar putea întâmpla chiar mie”, mărturisește.
Se simte norocos că el și șoția lui sunt în viață, mai ales că aceasta se afla la etaj cu doar 5 minute înaintea impactului. Și vecinii lui îi spun mereu același lucru. „Îmi spun: Ai fost foarte norocos, zâmbești, nu ți s-a întâmplat nimic, dar mie mi se pare că încă nu conștientizez ce s-a întâmplat cu adevărat”, spune Tomasz Wesolowski.
Încet, încet, privește tot mai mult spre casa încă netencuită, cu acoperișul distrus, ca spre un membru rănit al familiei.
„Sunt fericit când câinele meu, Reksio, mă așteaptă”
Nu i-a fost ușor să o construiască: pentru că nu a luat credit de la bancă, fiecare palmă de zid a fost ridicată cu munca de care a fost în stare de la o lună la alta. Acum, ceva s-a întâmplat cu el și simte că nu mai are motive de bucurie și nici forța de a continua. După ce casa i-a fost distrusă, a închiriat ferma altcuiva și și-a vândut vaca și taurul din gospodărie.
„Nu mai am multe motive de bucurie. Sunt fericit când vin copiii sau când câinele meu, Reksio, mă așteaptă. El e bucuria mea de zi cu zi. Ferma… nu mai, am renunțat. Mental, ce s-a întâmplat m-a dărâmat. Aveam două vite – o vacă și un taur – și le-am vândut acum câteva zile. Pe câmp cultivam grâu și cereale, dar nu mai pot. Poate aș mai avea putere fizică, dar psihic nu mai pot. Trebuie să trăim cumva…”. Copleșit, ne spune sec că trebuie să punem punct interviului.
Casă, pădure și drumurile până la magazin
Casa lui Kazimierz, 75 de ani, se află chiar vizavi de locuința distrusă a familiei Wesołowski. Este o casă mică, din lemn, cu două camere: în prima încăpere se află patul și soba cu plită pe care gătește, iar în cea de-a doua se află camera cea bună, cu televizor. De pe fereastra încăperii se vede casa vecinilor.
În dimineața zilei de 10 septembrie, s-a trezit buimac după o bubuitură puternică. S-a îmbrăcat la repezeală și a văzut o imagine ireală. „Casa vecinului nu mai avea acoperiș… Am crezut că a început războiul”, povestește el.
Adaugă apoi, cu un oftat: „Au fost armata, poliția, soldații… Toată lumea a fost aici. Dar pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic, nimeni nu a vorbit cu mine.”
Kazimierz locuiește singur. A avut frați și o soră, dar toți au murit. „Totul s-a dus, sunt singur”, spune cu voce joasă. Vecinii vin din când în când să-l vadă, dar zilele și le petrece mai ales între casă, pădure și drumurile până la magazin.
Poartă cizme de cauciuc, pantaloni verzi, o geacă verde și o șapcă kaki și poate trece drept un vânător la pensie. De fapt, este un „vânător” de ciuperci, pe care le culege și usucă în cuptor, în tăvi de metal. Ni le arată cu mândrie: „Azi dimineață am fost în pădure. Uitați, sunt proaspete”.
„Dacă rușii vor veni peste noi, sper că celelalte țări nu vor sta să privească. Poate vor ajuta Polonia”
În viața lui singuratică și liniștită, s-a insinuat deja amenințarea războiului. Când îl întrebăm dacă se teme de posibilitatea escaladării conflictului, răspunde glumeț: „Poate că mă iau în armată”.
Însă, în spatele râsului se ascunde teama. „Sigur că îmi este frică”, mărturisește bărbatul, care în eventualitatea unei invazii rusești n-ar avea altceva de făcut decât să fugă în pădure.
Iar rușilor, crede el, nu le-ar fi prea greu să ajungă în satul lui, mai ales că râul Bug, granița naturală dintre Polonia și Belarus, e din ce în ce mai secat.
Nici gardul, pe care Polonia l-a construit la granița cu Belarusul, după un scandal legat de migranți, nu ar fi o piedică pentru invadatori. „Ce este pentru ei un gard? Dacă rușii vor veni peste noi, sper că celelalte țări nu vor sta să privească. Poate vor ajuta Polonia”.
„Picnic al siguranței” pentru localnici
Primarul comunei Wyryki este Bernard Błaszczuk. Se află la primul mandat, după ce a fost ales în mai 2024, cu o lună înainte ca în regiune să fie organizat un forum de securitate pentru Polonia de est, dedicat îmbunătățirii capacității de reacție în situații de urgență.
În ultimul an, pregătirea răspunsului la situațiile de urgență a devenit o preocupare din ce în ce mai serioasă în regiunea aflată aproape de Ucraina și Belarus. La sfârșit de septembrie, la Wyryki a fost organizat pentru localnici un „picnic al siguranței”.
Primarul Bernard Błaszczuk: „Sentimentul de siguranță a fost zdruncinat”
Fusese pregătit încă de dinainte de incursiunea dronelor, spune primarul, dar astăzi interesul față de un astfel de eveniment a crescut considerabil. „Până la incident, unii nu luau în serios instrucțiunile postate pe site-ul comunei sau pe Facebook. Acum însă, oamenii sunt mult mai atenți”.
„Organizăm întâlniri în fiecare sat, explicăm cum trebuie reacționat. Sentimentul de siguranță a fost zdruncinat. Oamenii au văzut cu ochii lor cum casa vecinilor a fost distrusă, cum se purtau lupte aeriene deasupra capetelor lor, au văzut doborârea dronelor”, spune Bernard Błaszczuk.
Primarul a mai precizat că autoritățile locale, împreună cu Ministerul Apărării și cu autoritățile voievodale, s-au angajat să reconstruiască locuința familiei Wesołowski: „Ne-am asigurat că oamenii care locuiau în această casă nu vor plăti niciun zlot (moneda națională a Poloniei – n.r.) pentru renovare. Statul și autoritățile regionale sunt implicate în acest proces.”
Depozite de apărare civilă și adăposturi
Autoritățile au investit și în dotarea pentru situații de urgență. Potrivit primarului, anul trecut au fost verificate și completate depozitele de apărare civilă – locuri unde sunt păstrate echipamente speciale pentru cazuri de criză – și s-au achiziționat materiale noi, finanțate din fonduri guvernamentale și europene.
„În aceste depozite avem echipamente pentru protecția clădirilor avariate, pentru acordarea primului ajutor, dar și măști de gaze, purificatoare de apă. Avem locuri de adăpost temporar deja desemnate și vrem să construim altele noi, cu fonduri din Planul Național de Reconstrucție. Totul pentru a fi pregătiți”, povestește Bernard Błaszczuk.
Alt primar, Grażyna Lamczyk: „Oamenii din satele noastre nu cer mare lucru: doar să trăiască liniștiți și în siguranță”
Pregătiri se fac și în comuna învecinată, Dębowa Kłoda, afirmă Grażyna Lamczyk, aflată la al doilea mandat de primar.
Autoritățile centrale au alocat fonduri pentru cisterne de apă, generatoare și echipamente pentru pompieri. „Sumele nu sunt suficiente pentru construirea de adăposturi, dar dacă vor exista fonduri, ar trebui construite măcar în unele localități. Sper totuși să nu fie nevoie de ele”, crede ea. Cel mai apropiat adăpost este acum la 40 de kilometri.
„Le spun locuitorilor că totul va fi bine. Oamenii din satele noastre nu cer mare lucru: doar să trăiască liniștiți și în siguranță”, mai spune.
Într-o casă din estul Poloniei am găsit „Speranța”
În comuna Dębowa Kłoda o întânim pe Nadzieja, lângă casa ei vopsită în portocaliu, cu grădina plină de flori de toamnă. Are 85 de ani, dar glumește că oamenii „nu i-ar da mai mult de 30”. Ne primește cu un zâmbet larg și cu prune din grădina ei, ca și când ne-ar ști de multă vreme. În interiorul casei, un bărbat repară tavanul, iar mai mulți pisoi aleargă de colo până acolo nestingheriți.
În dimineața zilei de 10 septembrie, dronele trimise de Rusia în Polonia au ajuns în satul său. A auzit un „vuuu”, prelung și puternic, iar apoi un zgomot asurzitor. Drona a căzut la câțiva kilometri distanță. Dar spune că ea nu s-a dat jos din pat.
Își amintește că în primele două zile după incident satul a fost plin de soldați și polițiști, mașinile veneau și plecau. „Dar la mine acasă nu a intrat niciun soldat să spună ceva”, spune Nadzieja.
Chiar și acum, când vorbim, în fața casei sunt soldați, care nu vorbesc cu oamenii. „Sunt armata mea privată”, glumește femeia, care ia prezența lor drept ceva firesc.
Povestește că are în familie mai mulți militari, între care și nepoții ei. „Eu îi întreb: Dacă vine războiul, ce o să faceți? Nu vă e frică? Ei îmi răspund: dacă ar veni războiul, ne-ar încorpora oricum. De ce să ne fie frică?”.
Amintiri cu ruși „cinstiți și buni”
Când o întrebăm despre propria ei frică, răspunde cu o doză de ironie și fermitate: „Nu mi-e frică. De ce ar trebui să-mi fie frică? Am 85 de ani. Dacă ar veni Putin, i-aș da o bere. Dar e fără alcool. Nu vedeți câți soldați stau lângă mine? Ei stau și veghează asupra mea”, glumește. Însă ceva mai târziu, își arată revolta față de crimele comise împotriva populației ucrainene. „Războiul trebuie să se termine. De ce atâția oameni uciși?”
Nadzieja povestește că, pe vremea când era tânără, a plecat singură într-o călătorie de mii de kilometri până în Siberia. E sinceră și spune ca a făcut-o ca să-i impresioneze pe cei din familia soțului ei și să îl găsească pe cumnatul ei, care nu mai venise acasă după cel de-Al Doilea Război Mondial.
„Am mers opt zile cu trenul de la Moscova până am ajuns în Siberia. Cinci zile am stat. Oamenii erau cinstiți și buni, dar condițiile erau grele. Nici fructe, nici legume, doar frig și păduri nesfârșite.”
La 85 de ani, Nadzieja râde din inimă și privește viața cu încredere, în ciuda amenințării de la graniță: „Nu mă gândesc la drone. Eu am pisicile mele, grădina mea. Dacă ar fi să vină rușii, poate m-aș face soldat și eu. Dar până atunci, trăiesc și glumesc.” În poloneză, numele Nadziejei înseamnă „Speranță”.
INTERVIURILE HotNews.ro