Sari direct la conținut

Reproșuri la adresa lui Bolojan lansate de un ministru PSD: Vorbește rar cu membrii cabinetului său

HotNews.ro
Reproșuri la adresa lui Bolojan lansate de un ministru PSD: Vorbește rar cu membrii cabinetului său
Prim-ministrul Ilie Bolojan la o conferință de presă la Palatul Victoria din București, 29 iulie 2025. Inquam Photos / George Călin

Florin Barbu, ministrul PSD al Agriculturii, spune că are o relație „destul de bună” cu premierul Ilie Bolojan, dar că acesta nu își face timp să comunice cu miniștrii din Guvernul său.

Cea mai mare greşeală a premierilor din ultimii ani a fost că nu au avut o colaborare şi nu şi-au făcut timp ca o dată pe săptămână, o oră, două ore, să stea de vorbă cu miniştrii”, a spus Florin Barbu, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, potrivit News.ro.

Întrebat ce relație are cu premierul, Barbu a precizat că este „una instituțională, destul de bună” și a subliniat că „ar trebui o comunicare mai bună”. De asemenea, ministrul social democrat a spus că stă de vorbă „foarte rar” cu premierul.

Conferinta de presa sustinuta de ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, Florin Barbu, privind masurile din domeniul agriculturii din “Programul PSD pentru investitii, locuri de muncă si dezvoltare economicã”, Bucuresti, 16 septembrie 2025. Inquam Photos / Alexandru Nechez

Florin Barbu a devenit oficial ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe 15 iunie 2023, odată cu învestirea guvernului condus de Marcel Ciolacu. Ulterior, acesta a fost reconfirmat în funcție și în noul cabinet condus de Ilie Bolojan, primind avizul comisiilor parlamentare în iunie 2025.

INTERVIURILE HotNews.ro