Restaurantele și teatrele din Cluj-Napoca se închid din nou, după patru zile „de libertate”
- Redactia Hotnews
![Cluj-Napoca, Foto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro](https://hotnews.ro/wp-content/uploads/2024/04/image-2020-10-20-24364223-41-cluj-napoca-4.jpg?w=800&h=450&crop=1)
Restaurantele și teatrele din Cluj-Napoca se închid din nou, după patru zile „de libertate”, din cauză că rata de infectare a depășit iar 3 la mia de locuitori, relatează Mediafax.
Astfel, activitatea în restaurante, cafenele în interior, cinematografe, instituții de spectacole este interzisă, la fel și spectacole de tip drive-in.
Activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor pensiunilor este permisă doar pentru persoanele cazate. Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.
Totodată, activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.
Rata de infectare în Cluj-Napoca a ajuns la 3,49 la mia de locuitori.
Măsura adoptată vineri intră în vigoare duminică.