Restricții de circulație, în București, pentru Congresul PSD și pentru Crossul familiei
Din cauza Congresului PSD ce are loc sâmbătă, începând cu ora 11.00, la Sala Palatului din București, în intervalul orar 08:00 – 18:00, Poliția București va impune restricții temporare ale traficului rutier din zonă. Tot sâmbătă, vor fi restricții de circulație și pentru desfășurarea Cross-ului familiei.
Potrivit Brigăzii Rutiere, pentru buna desfășurare a evenimentului, se va restricționa traficul rutier, după cum urmează:
- începând cu data de 28 iunie, ora 20.00, până pe data de 29 iunie, ora 18.00, pe Aleea Kretzulescu;
- în data de 29 iunie, între orele 09.00-11.00, respectiv 15.00-18.00, pe Calea Victoriei, banda I, între Str. Știrbei Vodă și Aleea Kretzulescu;
Restricții de circulație cu ocazia desfășurării evenimentul sportiv Cross-ul familiei
În data de 29 iunie a.c., se va desfăşura evenimentul sportiv Cross-ul familiei, pe următorul traseu: Bd. Alexandru Obregia nr.2B – Str. Turnu Măgurele (fără afectarea intersecției) – retur, spun polițiștii.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, între orele 09.00-15.00, se va restricționa traficul rutier pe Bd. Alexandru Obregia, ambele sensuri, segmentul cuprins între Fântâna Florilor (fără afectarea intersecției) până la intersecția cu Str. Turnu Măgurele (fără afectarea intersecției).
Rute alternative:
– Str. Sg. Nițu Vasile – Bd. Constantin Brâncoveanu – Str. Turnu Măgurele;
– Str. Emil Racoviță – Str. Turnu Măgurele.