Sari direct la conținut

Reuniunea Cabinetului de război al Israelul se încheie fără o decizie cu privire la un eventual atac asupra Iranului / Ce spune armata israeliană

HotNews.ro
Avion de vânătoare israelian, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Avion de vânătoare israelian, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Israelul a aprobat planurile de apărare și de ofensivă și rămâne în stare de alertă maximă după atacul Iranului de sâmbătă, anunță purtătorul de cuvânt al IDF, care a subliniat că țara va continua să se apere și să intercepteze atacurile împotriva sa, dar că prioritatea rămâne Fâșia Gaza.

Reuniunea cabinetului de război, care a durat câteva ore, s-a încheiat duminică seara fără o decizie privind modul în care Israelul va răspunde atacului Iranului, a declarat un oficial israelian citat de CNN.

Ca atare, purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari, nu a vorbit într-o conferință de presă de după întâlnire decât despre aprobarea unor planuri de apărare fără atac, fără a spune că există o undă verde a unui atac asupra Teheranului.

  • „Suntem de pregătiți pentru orice scenariu în toate teatrele, suntem activi. Nu vom elabora cu privire la scenarii. Suntem pregătiți să apărăm poporul israelian”, a spus purtătorul de cuvânt șef IDF, contraamiralul Daniel Hagari, întrebat dacă va răspunde cu un atac asupra Iranului.
  • „Au făcut foarte mici daune. Vom continua să ne apărăm și să interceptăm, vom continua lupta în Fâșia Gaza, vom continua recrutările. Sun nicio formă nu uităm de ostatici ținuți în Fâșia Gaza. Ne pregătim la cel mai înalt nivel. Ne pregătim să ne apărăm”, a mai spus acesta.

Purtătorul de cuvânt al IDF a mai spus că aproximativ 350 de rachete și drone iraniene au fost trase asupra Israelului în atacul de peste noapte.

El spune că proiectilele aveau un total de 60 de tone de explozibili, care „ar putea provoca daune imense”.

  • „În ultimele ore, am efectuat evaluări și am aprobat planuri de apărare și atac”, a subliniat Hagari.

„În conformitate cu evaluarea situaţiei, IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) convoacă două brigăzi de rezervă pentru activităţi operaţionale pe frontul din Gaza”, a declarat anterior armata, deşi nu a oferit alte detalii.

Cabinetul este hotărât să răspundă, a spus sursa citată de CNN, dar încă nu a decis momentul și domeniul de aplicare.

Oficialul a spus că armata israeliană a fost însărcinată să vină cu opțiuni suplimentare pentru un răspuns.

Separat, un înalt oficial al administrației Biden a declarat reporterilor că un oficial israelian a spus Statelor Unite că nu intenționează să intensifice în mod semnificativ confruntarea cu Iranul.

„Cred că Israelul ne-a spus clar că nu caută o escaladare semnificativă cu Iranul. Nu asta caută. Ei caută să se protejeze și să se apere”, a spus înalt oficial al administrației.

Cine ar fi militat pentru un atac asupra Iranului și cum a rămas Cabinetul de război fără o concluzie clară

Times of Israel notează, citând Channel 12, că miniștrii și-au suspendat discuțiile fără o decizie, deși se așteaptă să se reîntâlnească în viitorul apropiat.

Potrivit mai multor rapoarte din presa ebraică, ministrul cabinetului de război Benny Gantz și colegul său din Partidul Unitatea Națională, Gadi Eisenkot, un observator în cabinetul de război, au propus ambii să atace Iranul, chiar în timpul ataculului iranian de noaptea trecută.

Acestei propuneri i s-au opus ferm ministrul Apărării Yoav Gallant, șeful IDF Herzi Halevi și alții, relatează știrile Channel 12, în parte din cauza tensiunii de a întreprinde acțiuni simultane atunci când IAF s-a concentrat pe interceptarea rachetelor și dronelor Iranului.

Ulterior, când succesul sistemelor de apărare aeriană ale Israelului a fost evident și a fost clar că atacul iranian a provocat puține pagube și după ce președintele american Joe Biden a vorbit cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, ideea unui răspuns imediat israelian a fost lăsat deoparte.

Poziția proprie a lui Netanyahu în discuțiile cu privire la momentul și natura unui răspuns israelian nu este clară, mai scrie Times of Israel.

Potrivit New York Times, preşedintele american Joe Biden l-a descurajat pe premierul Benjamin Netanyahu să dea undă verde unui atac de represalii imediate împotriva Iranului.

Potrivit cotidianului american, mai mulţi membri ai cabinetului de război al Israelului au fost în favoarea lansării unui atac de ripostă, dar lipsa unor pagube serioase provocate de Iran, pe lângă discuţia lui Netanyahu cu Biden, a dus la anularea acestuia.

Preşedintele Biden şi echipa sa, în speranţa de a evita o nouă escaladare care să ducă la un război mai amplu în Orientul Mijlociu, au sfătuit Israelul că apărarea sa reuşită împotriva atacurilor aeriene iraniene a constituit o victorie strategică majoră care ar putea să nu necesite o altă rundă de represalii, au declarat oficiali americani citaţi de NYT. Interceptarea aproape a tuturor celor peste 300 de drone şi rachete lansate împotriva Israelului în noaptea de sâmbătă spre duminică a demonstrat că Israelul a ieşit în faţă în confruntarea cu Iranul şi a dovedit duşmanilor capacitatea sa de a se proteja împreună cu aliaţii săi americani, ceea ce înseamnă că nu trebuie neapărat să riposteze, au declarat oficialii.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro