Sari direct la conținut

Reuters: Românii stau la coadă pentru vaccinarea anti-Covid și grătar gratis în Piața Obor

HotNews.ro
Coada la vaccinare Obor Reuters, Foto: Captura Reuters
Coada la vaccinare Obor Reuters, Foto: Captura Reuters

Coada de la centrul de vaccinare deschis vineri în Piața Obor a ajuns și pe Reuters, mai ales că românii proaspăt imunizați se duc după imunizare să își revendice porția gratuită de mici.

Piața, faimoasă pentru micii săi și după ce a apărut într-un articol din The New York Times, acum își poate trece în listă și apariția în Reuters.

Timp de trei zile, începând de vineri, proprietarul terasei Obor oferă mici oricui este vaccinat anti-Covid la o unitate mobilă de vaccinare instalată în piață.

„Micii au început să fie asociați în ultima vreme cu piața Obor. Auzi cuvântul mici, te gândești la Obor”, a spune managerul terasei, Adrian Rebenciuc.

”Pentru noi este un lucru foarte bun. Suntem și mai fericiți că oamenii vin și ei să se vaccineze aici.”

Mioara Neacșu, o pensionară în vârstă de 60 de ani, după ce s-a dus de dimineață să se vaccineze, s-a dus la terasă să își porția gratuită. Ea spune că mânca mici în Piața Obor în copilărie.

„A trecut ceva timp de când am mâncat mici, de fapt sunt curioasă să îi gust pe aceștia, am auzit că sunt lăudați”, a spus ea.

„Sinceră să fiu, nu am venit pentru ei, am venit special pentru vaccinul Johnson & Johnson și … posibilitatea de a-l face fără o programare lungă”.

Cu mai multe doze de vaccin disponibile decât este cererea, România a deschis centre de vaccinare fără programare în piețe, pe aeroporturi și în sălile de concert și trimite medicii din ușă în ușă în sate, pentru a face vaccinul accesibil oamenilor.

România și-a ratat obiectivul de a vaccina 5 milioane de oameni până în iunie, vaccinând doar 4,47 milioane de oameni până acum. Ezitarea față de vaccin se răspândește pe fondul neîncrederii înrădăcinate în instituțiile statului, campaniilor de dezinformare și educației deficitare în ceea ce privește vaccinurile, scrie Reuters.

”După toate cele întâmplate, toate spitalele și oamenii care au murit, m-aș fi așteptat ca mai mulți oameni să fie interesați să se vaccineze. Dar oamenii sunt complicați”, a spus Neacșu.

Deși la Centrul mobil din Obor s-a făcut coadă, nu toată lumea a fost convinsă.

„Nu credeam că voi vedea oameni vaccinându-se pentru trei mici, am ajuns de râsul lumii. De aceea această țară este așa cum este”, a spus Mirela Nuta, vânzătoare în vârstă de 53 de ani.

„Având în vedere tot ce am citit, am decis să nu mă vaccinez pentru moment”, a spus ea.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro