Sari direct la conținut

Revelion în Parcul Titan: concerte şi un show cu 320 de drone / Restricții de circulație în zonă

HotNews.ro
Revelion în Parcul Titan: concerte şi un show cu 320 de drone / Restricții de circulație în zonă
Revelion 2025 (sursa foto Famveldman, Dreamstime.com)

În Noaptea dintre Ani, cei care vor alege să petreacă Revelionul în Parcul Titan din Capitală se vor putea bucura de un spectacol multimedia cu 320 de drone, simularea aurorei boreale şi multă muzică, anunță Primăria Sectorului 3.

„Primăria Sectorului 3 şi-a propus să transforme tradiţionalul Revelion din Parcul Titan într-un eveniment sublim. Evenimentul îşi va surprinde publicul în noaptea de Anul Nou prin aducerea în prim plan a unui concept fascinant: infinitul. Spectacolul este structurat astfel încât simboluri şi forme care reprezintă infinitul, perfecţiunea, renaşterea să captiveze audienţa, transformându-l într-un eveniment sublim, desăvârşit”, a informat administraţia locală, citată de Agerpres.

Bucureştenii sunt invitaţi marţi, de la ora 20.00, în Parcul Titan, în proximitatea statuii Calul Titanilor, pentru a porni în Noaptea dintre Ani într-o călătorie fabuloasă, prin intermediul muzicii, vizualului şi al efectelor speciale, transmit organizatorii.

Una dintre atracţiile pregătite pentru public este simularea aurorei boreale.

Astfel, în Parcul Titan, la intrarea semnalizată cu Globul Pământesc, va fi montată o instalaţie care simulează aurora boreală. Cu puţin înainte de miezul nopţii, instalaţia va fi sincronizată cu toate elementele spectacolului. Totul se va întâmpla pe parcursul unui show multimedia, marea atracţie a evenimentului.

Totodată, „vânătorii de aurore boreale” şi nu numai sunt aşteptaţi să ia parte la „Infinity Show”, spectacolul multimedia de la miezul nopţii.

Cu o coloană sonoră originală, realizată de compozitorul George Popa, „Infinity Show” va cuprinde efecte vizuale realizate cu 150 de lumini de ultimă generaţie, lasere, grafică personalizată, mapping pe statuia Calul Titanilor şi focuri de artificii piromuzicale.

Show multimedia cu 320 de drone

O premieră a show-ului din acest an este integrarea de elemente vizuale 3D, realizate cu 320 de drone, susține administrația locală. Acesta este cel mai mare număr de drone utilizate până în prezent în România în spectacole în aer liber, menționează Primăria Sectorului 3.

Pe parcursul spectacolului, publicul va avea ocazia de a experimenta efecte vizuale şi auditive generate de inteligenţa artificială, dar şi de viziunea infinitului, transpusă în forme de nisip de artista Mariana Pachis.

„Vor contribui la desăvârşirea acestei fabuloase experienţe: Voltaj, cu hiturile lor pline de energie, trupă care pare că a descoperit elixirul tinereţii veşnice; Compact, legendarii rock-ului românesc, pregătiţi să electrizeze mulţimea cu piesele lor nemuritoare; Romaniţa, cu dorinţa ei nesfârşită de a experimenta, dar şi de a păstra şi transmite eternitatea culturală; Gipsy Casual, cu ritmurile lor balcanice, care te fac să dansezi fără oprire, într-o spirală de energie; OLiX, care va purta într-o dimensiune în care muzica nu are sfârşit”, informează Primăria Sectorului 3.

Accesul publicului la eveniment este liber.

Restricții de circulație

În acest context, începând cu ora 23,00 şi până la ora 1,00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe:

  • bd. Liviu Rebreanu, segmentul cuprins între str. Câmpia Libertăţii şi bd. Nicolae Grigorescu;
  • str. Câmpia Libertăţii, segmentul cuprins între str. Baba Novac şi bd. Liviu Rebreanu;
  • str. Lunca Bradului, segmentul cuprins între bd. Liviu Rebreanu şi bd. Nicolae Grigorescu.

De asemenea, sub restricţii deosebite de circulaţie pietonală, impuse de folosirea serviciilor pirotehnice pentru show-ul multimedia, se află mai multe zone din interiorul Parcului Titan, respectiv Insula Artelor (între 30 decembrie de la ora 16,00 şi până pe 1 ianuarie ora 2,00), dar şi scena structură fixă din apropierea Lacului IOR şi aleile conexe (între 31 decembrie de la ora 7,00 până pe 1 ianuarie la ora 2,00).

Pentru a evita blocajele în trafic, bucureştenii vor avea la dispoziţie ca alternativă mijloacele de transport în comun.

Ca urmare a restricţiilor de trafic instituite, liniile de transport în comun 19, 23, 311 şi 330 vor funcţiona marţi, de la ora 23,00, pe trasee deviate.

Din acest motiv, la ultima semicursă din ziua de marţi, tramvaiele liniilor 19 şi 23, precum şi autobuzele liniilor 311 şi 330 vor circula astfel:

  • linia 19 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Zeţarilor” şi Bd. Camil Ressu/Str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Camil Ressu, până la capătul de linie „Chimopar”, unde vagoanele acestei linii vor întoarce comun cu tramvaiele liniilor 19, 27 şi 40;
  • linia 23 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Zeţarilor” şi Bd. Camil Ressu/Str. Liviu Rebreanu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Camil Ressu, până la capătul de linie „Chimopar”, unde vagoanele acestei linii vor întoarce comun cu tramvaiele liniilor 19, 27 şi 40;
  • linia 311 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Sala Palatului” şi intersecţia Str. Baba Novac/Str. Câmpia Libertăţii, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Postăvarului, Bd. 1 Decembrie 1918, până la capătul de linie „Faur”;
  • linia 330 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” şi intersecţia Str. Baba Novac/Str. Câmpia Libertăţii, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Liviu Rebreanu, Str. Brăţării, Drumul Gura Făgetului, până la capătul de linie „Parc Teilor”.

În noaptea de Revelion, pe toate magistralele, trenurile de metrou vor circula între orele 23,00 – 2,00 la un interval de aproximativ 10 minute. De la ora 2,00 până la ora 5,00, trenurile de metrou vor circula la un interval de circa 20 de minute.

Sursă foto: Dreamstime

INTERVIURILE HotNews.ro