Sari direct la conținut

Revine Comisia de anchetă pe SPP. Plus: comisiile de apărare vor face o anchetă care îl vizează pe șeful SPP, Lucian Pahonțu

HotNews.ro
Lucian Pahontu, Foto: Agerpres
Lucian Pahontu, Foto: Agerpres

​Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat miercuri constituirea Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea posibilei implicări a Serviciului de Protecţie şi Pază în activitatea unor partide politice şi în activitatea unor lideri ai acestor partide, transmite Agerpres.

Potrivit hotărârii, comisia se înfiinţează cu aplicarea deciziei Curţii Constituţionale, „având în vedere declaraţiile viceprim-ministrului Paul Stănescu, potrivit cărora un emisar din partea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază i-ar fi solicitat colaborarea cu acest serviciu în schimbul susţinerii politice pentru preluarea conducerii Partidului Social Democrat”.

Inițial, comisia a fost neconstituțională, atunci când aceasta făcea referire în mod direct la directorul SPP, Lucian Pahonțu.

Comisia are următoarele obiective:

– identificarea persoanelor, mijloacelor şi a acţiunilor prin care SPP a influenţat sau a încercat să influenţeze unele decizii politice,

– identificarea unor persoane şi/ sau personalităţilor politice sau publice cărora li s-au propus acţiuni de colaborare cu SPP, precum şi stabilirea persoanelor şi/ sau personalităţilor publice sau politice care au acceptat aceste colaborări,

– determinarea obiectului şi obiectivelor acestor colaborări, precum şi a obligaţiilor care reveneau părţilor, SPP şi respectiv, persoanele în cauză,

– identificarea protocoalelor de colaborare încheiate cu alte instituţii care exced cadrului legal de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiilor legale ale SPP sau ale celorlalte instituţii cosemnatare,

– verificarea oricăror alte aspecte care reies din derularea lucrărilor comisiei şi care sunt relevante pentru îndeplinirea obiectivelor şi scopului comisiei.

Comisia este formată din 15 membri, repartizați potrivit algoritmului parlamentar.

De asemenea, plenul comun a aprobat miercuri o hotărâre potrivit căreia, până la data de 1 octombrie, Comisiile pentru apărare ale Camerei Deputaţilor şi Senatului urmează să facă o anchetă cu privire la activitatea directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, Lucian Pahonţu, şi a modului în care este posibil ca acesta să fi implicat instituţia în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare.

„Se aprobă efectuarea de către Comisiile pentru apărare ale Camerei şi Senatului a unei anchete parlamentare care se va finaliza cu întocmirea unui raport comun care să răspundă următoarelor obiective: verificarea rapoartelor de activitate ale directorului SPP, Lucian Pahonţu, din ultimii cinci ani, verificarea modului şi a criteriilor în care au fost desemnaţi ofiţerii de protecţie a demnitarilor, analiza procedurii întocmirii rapoartelor de către ofiţerii de protecţie a demnitarilor, verificarea adresanţilor, a modalităţii de valorificare a informaţiilor obţinute, aflarea în ce măsură informaţiile se referă şi la activităţile din domeniul privat al demnitarilor şi al familiilor acestora, verificarea modalităţii de gestionare a informaţiilor în rapoartele ofiţerilor de protecţie a demnitarilor, existenţa unor verificări în ultimii cinci ani referitoare la achiziţii publice şi la fondul operativ din partea Curţii de Conturi sau a altor instituţii abilitate în domeniu”, se arată în hotărâre, potrivit Agerpres.

Constatările, propunerile şi concluziile anchetei parlamentare efectuate de cele două comisii vor fi cuprinse într-un raport ce va fi depus la Birourile permanente până la data de 1 octombrie.

Raportul va fi supus dezbaterii plenului reunit al Parlamentului într-o şedinţă specială dedicată acestui scop.

Liderul PSD Liviu Dragnea a făcut în mai multe rânduri referire la Lucian Pahonțu. În noiembrie anul trecut, Dragnea a declarat că acesta este „postasul Cotroceniului” si i-a transmis „lui si apropiatilor” sa nu mai incerce la niciun membru PSD sa-l convinga „sa aiba ganduri de marire”.

„Apropo, domnule Pahontu, nu mai incercati la niciun membru PSD sa-l convingeti sa aiba ganduri de marire! Ocupati-va de SPP si de paza lui Iohannis. Sfat prietenesc”. Intrebat daca seful SPP este implicat in politica, liderul PSD a replicat: „E demult bagat. E postasul de serviciu, vestitorul de serviciu de la Cotroceni. A fost al lui Basescu, acum este al lui Iohannis”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro