Rezolutie PNL: liberalii cer adoptarea imediata a legii preventiei in sanatate si inceperea unei campanii pentru sustinerea vaccinarii copiilor
Liberalii au adoptat luni, in cadrul Biroului Politic National, o rezolutie de sustinere a vaccinarii copiilor, ca urmare a epidemiei de rujeola, in care solicita senatorilor PSD adoptarea proiectului de lege privind preventia in sanatate, dar si o campanie de sustinere a vaccinarii implementata de Guvern.
Copresedintele PNL Alina Gorghiu s-a „pronuntat ferm” in favoarea vaccinarii copiilor, duminica, pe pagina sa Facebook.
Rezolutia PNL:
Activitatea de prevenție în sănătate este cea care poate preveni îmbolnăvirea, poate contribui la creșterea speranței de viață, poate ajuta la cheltuirea mai eficientă a fondurilor publice.
În epoca modernă tot mai multe țări au elaborat și implementat o serie de politici publice de prevenție pe măsura dezvoltării tehnico-științifice, dintre acestea făcând parte și vaccinarea populațiilor împotriva producerii epidemiilor, colaborarea între state devenind obligatorie.
Prin aplicarea consecventă a unor programe de vaccinare s-au eradicat boli, cum ar fi poliomielita care producea efecte dezastruoase în rândul copiilor.
PNL a constatat cu îngrijorare fenomenul reducerii vaccinării și creșterii pericolului apariției unor epidemii sau chiar al reapariției unor boli despre care uitasem că există.
Recentele situații privind antivaccinarea, manifestarea unor cazuri cu risc epidemic ridicat (rujeola) ne dovedesc că propunerea PNL de a avea în România o lege a prevenției în sănătate este oportună, corectă și justificată în sensul de a avea un cadru legal și organizatoric care să prevină manifestarea unor posibile cazuri de îmbolnăviri în masă, mai ales a copiilor.
Proiectul de lege propus de PNL a fost tergiversat de PSD în Camera Deputaților, drept pentru care a trecut tacit, fără nicio dezbatere, fără nici un interes numai pentru că inițiatorii erau liberali.
În prezent proiectul de lege se află la Senat unde a fost dezbătut, îmbunătățit și are o formă care poate produce acele schimbări de care societatea are nevoie.
Având în vedere cele prezentate, PNL adoptă următoarea
REZOLUȚIE
PNL solicită senatorilor României, în special a celor din PSD, să adopte imediat proiectul de lege privind prevenția în sănătate.
PNL solicită Guvernului României să stabilească în baza legii cadrul organizatoric necesar pentru implementarea urgentă a prevenției în sănătate.
PNL solicită Guvernului începerea unei campanii profesioniste, argumentate științific pentru susținerea vaccinării copiilor și asigurarea cantităților necesare de vaccin prin susținerea producției naționale și a efectuării unor achiziții publice transparente.