Sari direct la conținut

REZULTATE ALEGERI 2024 – Reportaj: cum și-a petrecut Nicușor Dan ziua victoriei. Și cum și-a scos colții imediat după aflarea rezultatelor

HotNews.ro
Nicușor Dan, înainte de anunțarea rezultatelor alegerilor din 9 iunie 2024., Foto: Hotnews
Nicușor Dan, înainte de anunțarea rezultatelor alegerilor din 9 iunie 2024., Foto: Hotnews

​Primarul general așa cum nu l-ați văzut. Din apartamentul plin de cărți și până când își printează singur discursul. Dacă pierdea, mergea la Institutul de Matematică. „Nu am sentimentul ăsta de carieră”, afirmă el. Nu știm ce să zicem. Chiar în discursul victoriei a atacat fățiș împărțirea banilor, chemându-i pe bucureșteni la referendum.

În apartamentul din zona Șoseaua Viilor cărțile sunt mai voluminoase decât aerul. Copiii încă dorm. Tuns, ras și frezat, cum se zice, Nicușor Dan a pus o cafea pe foc.

Se culcă devreme, se trezește devreme

„Sunt un pic turtit de toată campania asta. Înainte aveam un program, mă culcam devreme, mă trezeam devreme, duceam fetița la școală, acum trebuind să mă duc la emisiuni seara, eram obosit, mâncam ciocolată, nu mai mă lua somnul, dar în afară de asta mă simt bine, simt că în campanie am recuperat din deficitul de comunicare pe care l-am avut în mandatul acesta, în special la început. Am reușit să spun oamenilor cât de cât ce am făcut și sunt încrezător”, spune candidatul Nicușor Dan.

Nicușor Dan, în fața bibliotecii de acasă, în discuție cu reporterul Hotnews.

Are emoții? „Tot timpul am emoții, nu atât pentru mine, adică nu am sentimentul ăsta de carieră, de câștig, ca să avansez, ci sunt foarte-foarte mulți oameni care au lucrat pentru toate cele patru campanii, oameni care au donat bani, care și-au pus cuvântul pentru mine și de asta, gândindu-mă la toți, am emoții”, a spus Nicușor Dan.

Întrebat dacă este pregătit să plece de la Primărie, în cazul în care pierde alegerile, edilul răspunde: „Eu sunt optimist, dar dacă voi pierde, am o poziție la Institutul de Matematică, societatea civilă abia mă așteaptă, cred eu, sunt foarte multe lucruri de făcut din foarte multe poziții”.

Despre ruptura dintre politicieni și oameni

Întrebat de ce l-ar vota bucureștenii, Nicușor Dan spune că oamenii apreciază și caută onestitatea și politicieni realiști, care să le spună exact care este fața lucrurilor în administrație. „Ani de zile am avut o ruptură între ce spuneau politicienii și ce credeau oamenii că se întâmplă cu viața lor”, a spus acesta.

În campanie, candidatul spune că a cheltuit 660.000 lei, împrumutați de la bancă și de la cunoscuți, iar în precampanie 1,7 milioane lei, care au venit din donații de la aproximativ 3.200 de persoane. Sumele au fost serios contestate de contracandidați.

Își trece pe o listă toate lucrurile rămase nerezolvate de peste săptămână

Nicușor Dan spune că „raportul a fost de 1 la 2, adică noi am avut cam jumătate din banii pe care i-au avut ei. Așa, la ochi, din informațiile pe care le am. Pe de altă parte, am avut avantajul de a fi primarul în funcție și primarul în funcție are o expunere, o notorietate. Nu vreau să mă plâng, fiindcă din punctul acesta de vedere a fost echilibrat. Sigur că aș fi vrut să mai punem 300.000 de euro în online, în precampanie”, spune acesta.

Pleacă la vot, amândoi. Nu e confortabil în fața camerelor de luat vederi. Apoi, repede, înapoi în apartament. „Ieri am fost cu familia, am fost la magazine, am cumpărat și m-am tuns”.

Nicușor Dan și partenera lui pleacă spre secția de votare. Foto Hotnews.ro / Catiușa Ivanov

Duminica e ziua punerii în ordine a „arhivei dezordinii” de peste săptămână. Lucruri neterminate, trecute atent pe o listă, sunt luate unul câte unul de matematicianul ajuns politician.

„De fiecare dată de 3 ani și jumătate fac asta: peste săptămână se adună fel de fel de lucruri. Le notez cu grijă și o zi pe săptămână îmi pun lucrurile astea în ordine, ca să știu ce fac în săptămâna care urmează și dacă sunt litigii de urbanism”.

A fost ironizat că se ocupă cu procesele. Că face micromanagement. Că nu deleagă. Ascultă și răspunde în legătură cu procesele: „Este pasiunea, expertiza mea, și dacă cred că pot să aduc ceva nou în plus față de avocații care ne reprezintă, lucrez la respectivele dosare și azi o să fac și asta până pe la ora 16:00, 17:00”, spune el. E ziua alegerilor și oamenii se calmează sau se încarcă diferit.

„Alegerile sunt câștigate de comunități”

Scena pregătită în fața Primăriei Capitalei. Foto: Hotnews / Catiușa Ivanov

După-amiază, exit-poll-urile venite pe surse, au spart liniștea apartamentului la ora 15.00. Îl dădeau deja câștigător. El avea undeva la 35%, iar Gabriela Firea la 27%. La ora 18.00, avantajul a crescut. N-a plecat către sediul de campanie pentru că, spune el, la aceste alegeri nu a avut sediu de campanie.

În fața Primăriei Capitalei, chiar la intrarea în Parcul Cișmigiu, a fost instalată o scenă, presa și susținătorii au început să se adune. Pe la ora 20.00, toată lumea se întreba unde este? „Inițial a spus că vine undeva la 17-18.00, apoi nu a mai dat niciun semn”.

Aproape de ora 21.00 a venit singur la Primărie, ca să printeze discursul și s-a întâlnit cu câțiva oameni din staff, susținători și voluntari, printre care Matei Păun. Toată lumea strălucea, deja pe surse se cunoșteau rezultatele exit-poll-urilor.

„Am pregătit un discurs de mulțumire și cu o parte tehnică despre ce urmează. Am primit din mai multe surse informații convergente care au spus că o să câștigăm consistent”, a spus candidatul.

La 21.30 a coborât în stradă și a așteptat alături de toată lumea închiderea votului și rezultatele de la exit-polluri. În boxe se auzea „Another Brick In The Wall”.

„Nicușor, Nicușor, Nicușor”, uralele și aplauzele cresc pe măsură ce apar cifrele pe ecran.

Nicușor Dan, discursul victoriei după anunțarea exit pollurilor. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Să știți că niciodată politicienii nu câștigă alegeri. Alegerile sunt câștigate de comunități (Aplauze). Azi am avut în București o uriașă comunitate care și-a dorit onestitate în funcția publică, care și-a dorit instituții care să lucreze pentru oameni. În acești ani am luat foarte multe decizii greșite și probabil o să greșim în continuare, însă niciodată, asta însemnând niciodată, nici eu, nici colegii care au venit în administrație cu mine, nu ne-am bătut joc și nu ne vom bate joc de mandatul pe care ni l-ați dat”, și-a început Nicușor Dan discursul.

Și-a scos colții încă din discursul de acceptare a victoriei

Dacă acum 3 ani și jumătate, în seara în care a câștigat alegerile, Nicușor Dan era copleșit de emoții și cu lacrimi în ochi, de data aceasta, deși emoționat și bucuros, a părut mult mai sigur pe el, mai în control.

Atât de în control că își arată noii colți: „Cu aprobarea Consiliului General voi declanșa un referendum local pentru cum se vor împărți banii între Primăria Capitalei și Primăriile de Sector”.

„De ani de zile Bucureștiul are un deficit de dezvoltare, de ani de zile Primăria Capitalei este obligată să gândească mic, pentru că nu are bani să gândească mare. Banii abia ajung pentru întreținerea infrastructurii pe care o avem. Nu putem să ne gândim la extinderea transportului public, la noi corpuri de spitale, la noi corpuri pentru universități. În schimb avem borduri peste borduri, pavele care înlocuiesc alte pavele și panseluțe care înlocuiesc alte panseluțe”, a spus Nicușor Dan.

„Cu aprobarea Consiliului General voi convoca un referendum local pentru a decide cine răspunde de urbanismul din București. Este absurd ca primarii de sector să arunce cu autorizații pentru zeci și sute de blocuri în București a căror legalitate nu o controlează nimeni, iar primarul Capitalei să răspundă pentru traficul din București”, a mai spus Nicușor Dan.

Edilul a mai cerut partidelor parlamentare să tranșeze proiectul de modificare a Legii spațiilor verzi și Codul urbanismului, unde au fost depuse mai multe amendamente nocive care permit betonarea spațiilor verzi dacă sunt aprobate.

Nicușor Dan a solicitat și candidaților la alegerile prezidențiale să se pronunțe în campanie pe chestiunile cele mai importante pe aceste două legi.

„Numai așa vom fi în situația în care bucureștenii să poată gestiona ei înșiși prin organele pe care le-au ales situația spațiilor lor verzi și dezvoltarea lor urbană și aceste lucruri să nu fie făcute pe jocuri de culise deasupra intereselor bucureștenilor”, a spus Nicușor Dan.

S-a terminat bătălia pentru voturi, începe cea pentru bani. Abia asta este matematica feroce.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro