Sari direct la conținut

Rezultate Evaluarea Națională 2025, înainte de contestații: cel mai mare procent de medii peste 5 din ultimii 13 ani, anunță Ministerul Educației

HotNews.ro
Rezultate Evaluarea Națională 2025, înainte de contestații: cel mai mare procent de medii peste 5 din ultimii 13 ani, anunță Ministerul Educației
Elevi în timpul unui examen. Foto: Dreamstime

Rezultatele la Evaluarea Națională au fost publicate astăzi de Ministerul Educației, care a anunțat, într-un comunicat, că 126.495 de elevi au obținut medii mai mari sau egale cu cinci. Altfel spus, 83,1% dintre cei care au dat examenul de Evaluare Națională 2025 au luat note de trecere.

Procentul elevilor de clasa a VIII-a care au obținut medii egale sau peste cinci este cel mai mare din ultimii 13 ani, subliniază Ministerul Educației.

Totodată, 75 de elevi au obținut media 10. Anul trecut, au fost doar 74 de medii de 10, număr atins după rezolvarea constetațiilor.

Rezulatele la Evaluarea Națională 2025, pe probe:

  • Limba și literatura română: 131.849 de elevi (86,4%) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci). 
  • Matematică, 116.251 de elevi (76,3%) au fost notați cu note mai mari sau egale cu 5.
  • Limba şi literatură maternă: 8.361 de elevi (92,3%) au obținut note mai mari sau egale cu 5.

Cum s-au împărțit notele de 10:

  • 919 elevi au primit 10 la matematică
  • 474 de elevi au primit nota 10 la Limba și literatura română
  • 130 de elevi au obţinut nota 10 Limba şi literatură maternă

Numărul elevilor care au obținut sub media 5 este cu aproape zece procente mai mic față de anul trecut. Mai exact, 16,9% dintre elevi (25.738) au obținut medii sub 5.

În 2024, au fost 25,5%, iar în anul 2023 au fost 23,8%. În acest an, au fost eliminați pentru fraudă/tentativă de fraudă 3 elevi (lucrările lor au fost notate cu 1, conform metodologiei).

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2025 anunțate astăzi nu sunt și cele finale. După aflarea rezultatelor, elevii pot decide să depună contestație. În premieră, ei pot cere vizualizarea lucrărilor corectate înainte de a decide daca este nevoie să facă acest lucru.

Ei pot face acest lucru începând de astăzi. După aflarea rezultatelor, în intervalul orar 14.00-18.00, elevii pot cere să-și vadă lucrările și apoi pot depune contestația. Acest lucru se poate face și pe 4 iulie, și pe 5 iulie.

Mai întâi, elevii trebuie să completeze o cerere de vizualizării a lucrării de la Evaluare Națională 2025:

Accesul la lucrările corectate se va face pe 4 și 5 iulie, în centrul de examen sau în școala de proveniență, în funcție de organizare. Elevii minori trebuie să fie însoțiți de un părinte sau reprezentant legal. Nu este permisă fotografierea sau filmarea lucrărilor.

Când se publică rezultatele finale la Evaluarea Națională 2025

Rezultatele finale, după contestații, vor fi afișate miercuri, 10 iulie. Notele obținute la Evaluarea Națională contează în proporție de 100% la admiterea la liceu, iar repartizarea computerizată va avea loc pe 17 iulie.

Alegeri București 2025 - Sondaje Live | HotNews.ro

INTERVIURILE HotNews.ro