Sari direct la conținut

Rezultate finale Alegeri SUA 2024. Câți bani au strâns Trump și Harris față de bugetul Bucureștiului

HotNews.ro
Rezultate finale Alegeri SUA 2024. Câți bani au strâns Trump și Harris față de bugetul Bucureștiului
Rezultate finale Alegeri SUA 2024/Profimedia

S-a încheiat cea mai scumpă campanie electorală din istoria lumii. Kamala Harris a adunat din donații 2,3 miliarde de dolari, din care a cheltuit 1,9 miliarde de dolari. Donald Trump a strâns 1,8 miliarde de dolari și a cheltuit 1,6 miliarde de dolari.

Împreună, Donald Trump și Kamala Harris au adunat 4,2 miliarde de dolari, aproape cât bugetul anual al Bucureștiului, un oraș cu 2 milioane de locuitori.

Mai mult de jumătate din fonduri au mers către publicitate, aproximativ 2 miliarde de euro, scrie Financial Times, care a analizat sumele. Practic, doar campania prezidențială din SUA a adunat cât piața românească de publicitate în 3 ani.

După publicitate, costurile administrative au fost al doilea cel mai mare element de cheltuieli: Kamala Harris a cheltuit 250 de milioane de dolari, Donald Trump 200 de milioane de dolari.

Publicația notează că Donald Trump a cheltuit peste 100 de milioane de dolari – 14% din totalul fondurilor sale – pentru a acoperi costurile juridice. Împotriva sa se desfășoară mai multe procese.

Conform legii, candidații la președinția SUA își pot finanța campaniile din fonduri proprii, donații de la persoane fizice și juridice, bugete de partid și fonduri strânse prin diverse fonduri de sprijin.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro