Rezultatele alegerilor din Bulgaria. Coaliția pro-rusului Rumen Radev a câștigat clar și are majoritatea la Sofia. Cine mai intră în parlament
Bulgaria Progresistă, coaliția de trei partide condusă de fostul președinte Rumen Radev, este creditată cu un avans semnificativ în alegerile parlamentare de duminică, potrivit rezultatelor parțiale oficiale citate de Mediapool.
După numărarea a peste 97,5% din voturi, Bulgaria Progresistă are 44,48% și 131 de mandate în parlamentul cu 240 de locuri, suficient pentru a forma singură majoritatea, după ani de instabilitate politică.
GERB, fostul partid de guvernare, a urcat pe locul doi, cu 13,3% din voturi, urmat de coaliția pro-europeană „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (PP-DB), cu 12,8%.
În parlament mai intră Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) – Un Nou Început (DPS) cu 6,7% și Partidul de extremă dreaptă Renașterea, cu 4,3%.
După numărarea a peste 91% din voturi, Bulgaria Progresistă are 44,69%, suficient pentru a forma singură majoritatea, după ani de instabilitate politică.
GERB, fostul partid de guvernare, a urcat pe locul doi, cu 13,6% din voturi, urmat de coaliția pro-europeană „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (PP-DB), cu 13,4%.
În parlament mai intră Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) – Un Nou Început (DPS) cu 6,23% și Partidul de extremă dreaptă Renașterea, cu 4,35%.
După numărarea a peste 78% din voturi, „Bulgaria Progresistă” are 1,1 milioane de voturi, adică 44,48%, potrivit datelor oficiale citate de Novinite.
Pe locul doi este „Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată” (PP-DB), care a primit 13,65% din voturi, și la mică distanță, pe locul trei este GERB, cu 13,18%.
Pe locul patru în preferințele alegătorilor apare DPS cu 5,85% și Partidul Renașterea cu 4,43%.
Fostul președinte bulgar Rumen Radev și-a atins obiectivul, clasându-se pe primul loc în alegerile parlamentare cu 44,58% din voturi, potrivit rezultatelor parțiale publicate luni dimineață, programul său pro-rus, dar anticorupție, reușind să atragă în mare măsură electoratul din cea mai săracă țară a Uniunii Europene, notează AFP.
Acest rezultat conferă coaliției „Bulgaria Progresistă” a lui Radev (62 de ani), o majoritate absolută de cel puțin 132 de locuri în Parlamentul cu 240 de locuri.
El este cu mult în fața conservatorilor (GERB) fostului prim-ministru Boiko Borisov, care au condus guvernul anterior, și liberalilor din PP-DB, care au înregistrat respectiv 13,01% și 14,26%, conform rezultatelor parțiale publicate luni dimineață de Comisia Electorală Centrală, după ce au fost numărate 60,79% din buletinele de vot.
Rata de participare de peste 50%, cea mai ridicată din 2021, potrivit institutului de sondaje Market Links.
GERB are mai puțin decât se estima
Pe locul al doilea se află partidul GERB. Ultima dată când partidul fostului premier Boiko Borisov, , aflat la putere timp de timp de aproape doisprezece ani a înregistrat un rezultat similar a fost la prima sa participare la alegerile parlamentare, în 2009.
Acum însă, GERB ar putea înregistra o pierdere istorică, în jur de 14–16% (față de o estimare inițială de cel puțin 19–20%).
Potrivit unor date, formațiunea este la egalitate cu formațiunea Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată , al cărei scor, de aproximativ 14%, pare peste așteptări.
Partidul DPS–Renașterea, asociat cu mogulul Delian Peevski, sancționat de SUA și Marea Britanie, se situează pe locul al patrulea, cu aproximativ 8%.
Partidul Renașterea este creditat cu circa 5%, însă alte date indică faptul că ar putea rămâne sub pragul parlamentar.
În cazul BSP – Stânga Unită, rezultatul variază: unele agenții îl plasează peste pragul de 4% necesar intrării în Parlament, în timp ce altele îl indică sub acest nivel.
Prezența la vot este de 43,4%, potrivit datelor Trend, la ora 20:00.
În total, 4.783 de candidați au participat la alegerile parlamentare, reprezentând 14 partide, 10 coaliții și un candidat independent. Potrivit datelor oficiale, 1.440 dintre candidați sunt femei, iar 3.343 sunt bărbați.
Rumen Radev: „Sunt pregătit pentru toate opțiunile”
Șansele ca Rumen Radev să obțină o majoritate independentă de 121 de deputați depind de numărul partidelor care vor intra în Adunarea Națională.
Negocierile vor fi necesare pentru atingerea unei majorități constituționale de 160 de voturi, necesară pentru alegerea Consiliului Superior al Magistraturii – un pas-cheie pentru schimbările promise de Radev și de Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată în ceea ce privește Parchetul și sistemul judiciar.
Rămâne de văzut dacă GERB și Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (DPS) – Un Nou Început , care susțin status quo-ul din sistemul judiciar și tolerează situația în care procurorul general interimar ar putea rămâne practic pe termen nelimitat, vor avea împreună mai puțin de 80 de deputați și nu vor putea bloca o reformă promovată de Bulgaria Progresistă, cu sprijinul Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată
Într-un comentariu surprinzător făcut chiar înainte de încheierea urnelor, Rumen Radev a cerut ca rezultatele să fie centralizate, invocând existența unor cozi la secțiile de vot din Madrid și Londra.
„Sper ca eu și Continuăm Schimbarea – Bulgaria Democrată să privim în aceeași direcție în ceea ce privește Consiliul Superior al Magistraturii. Sunt pregătit pentru toate opțiunile, astfel încât Bulgaria să aibă un guvern funcțional și stabil. Mă aștept ca partidele care au cerut reforme în justiție să și le respecte”, a declarat el, subliniind că va face tot posibilul pentru formarea unui cabinet.
Ce vrea Radev
Bulgaria a organizat duminică a opta rundă de alegeri parlamentare din ultimii cinci ani. Coaliția fostului președinte Rumen Radev, o voce uneori critică la adresa Uniunii Europene, dar favorabilă Rusiei, a fost favorită la victorie.
Cele șapte runde precedente de alegeri nu au oferit stabilitatea politică pe care Bulgaria o caută, iar fragmentarea politică a accentuat incertitudinea, coalițiile prăbușindu-se după perioade scurte petrecute la guvernare.
Radev, șef al statului în perioada 2017-2026, fost general în forțele aeriene bulgare, care și-a părăsit funcția în ianuarie pentru a-și pregăti candidatura în fruntea unei coaliții de centru-stânga, Bulgaria Progresistă.
Membră a zonei euro de la 1 ianuarie, Bulgaria traversează o perioadă de instabilitate politică din 2021, când fostul premier Boiko Borisov, aflat la putere timp de aproape doisprezece ani, a fost obligat să-și părăsească funcția sub presiunea străzii. De atunci, niciun guvern nu a reușit să se mențină la putere mai mult de un an. Noile alegeri au fost declanșate de demisia, la jumătatea lunii decembrie, a unui alt guvern, condus tot de conservatorii din GERB, partidul lui Borisov. Guvernul a fost dărâmat de o serie de manifestații anticorupție de o amploare fără precedent.
Radev, care își propune ca obiectiv principal „eliminarea modelului oligarhic de guvernare” din țară, a susținut deschis protestele anticorupție de la sfârșitul anului 2025.
El este în același timp critic al unor politici UE, al Ucrainei și un politician dornic să asigure reluarea relațiilor cu Rusia.
Critic al politicii energetice verzi a UE, pe care o consideră naivă „într-o lume fără reguli”, și al trimiterii de arme către Ucraina, el a denunțat luna trecută un acord de apărare încheiat pe zece ani cu Kievul.
Anul trecut, el a cerut un referendum privind aderarea Bulgariei la zona euro, considerând că țara nu era pregătită.