Riscul Ponta

Nu știu, matematic vorbind, care sunt șansele domnului Victor Ponta să devină președinte, și nu știu nici în ce măsură puținele sondaje apărute până acum sunt demne de încredere, dar e limpede că această posibilitate trebuie luată în calcul. Candidatul PSD a spus că, aflându-se de atâta vreme sub reflectoare, am ajuns să cunoaștem totul despre domnia sa, că nu ne așteaptă cine știe ce surprize. Și, într-adevăr, în doi ani și jumătate ne-am făcut o imagine despre domnul Ponta – una necontradictorie, confirmată și reconfirmată la fiecare gest al său, pe deplin coerentă. Nu exclud posibilitatea ca domnia sa să se fi înșelat și, peste puțin timp, să sufere o transformare radicală, să aibă loc schimbarea la față a domnului Ponta și să se nască din sine un cu totul alt personaj – transformare la limita paranormalului, trebuie să recunosc. N-o exclud ca pură posibilitate logică, dar îmi propun să iau în considerare cazul în care domnul Ponta va rămâne cel pe care îl cunoaștem și după ce va fi câștigat alegerile prezidențiale, cu alte cuvinte sunt gata ca, în privința asta, să-i dau credit. De asemenea, sunt perfect conștient de riscurile la care te expui când vorbești despre evenimente viitoare. Totuși, pornind de la ceea ce știm cu toții, cred că se pot deduce câteva consecințe ale instalării domnului Victor Ponta la Cotroceni, consecințe pe care le prezint în continuare.

1. Ca președinte, domnul Ponta va fi, ne place sau nu, reprezentantul suprem al României și, în calitatea asta, va da mâna cu alți șefi de state, va ține discursuri în fața elitei politice mondiale, va primi și va oferi înalte distincții. Iar toți cei cu care va da mîna, toți cei care îl vor asculta, toți cei care îi vor oferi sau vor primi de la el distincții vor știi foarte bine că au de-a face cu un plagiator. Bineînțeles, uzanțele diplomatice îi vor împiedica să facă aluzii la asta. În plan pur formal, aparențele vor fi salvate, ceea ce nu înseamnă însă că lumea întreagă nu-l va privi pe reprezentatul suprem al României ca pe un hoț. Un politician sau jurnalist occidental știe foarte bine ce înseamnă plagiatul, chiar dacă votanții români sunt mai puțin informați și mai puțin sensibili la genul ăsta de hoție. Iar faptul că românii acceptă hoția la cel mai înalt nivel nu poate să nu fie interpretat. Ne-am acoperit deja de rușine având un prim ministru plagiator – dar atunci putea fi invocat argumentul că domnul Ponta a ajuns în fruntea guvernului în urma unei conjuncturi, a unor jocuri politice, deci rușinea cădea asupra clasei politice de la noi. Sigur, s-au mai văzut în Europa plagiatori în poziții importante, dar toți au fost obligați să demisioneze – în privința asta România e singurul contraexemplu, cazul patologic al Europei. Dacă domnul Ponta va fi ales președinte, ne vom afla în neplăcuta situație în care românii ca popor vor fi votat liber hoția. Rușinea va fi deci a noastră, a tuturor, nu doar a unor reprezentanți. Ceea ce va confirma și va întări clișeul atât de răspândit după care românii sunt hoți. Votul pentru Ponta va însemna acceptarea deschisă a hoției ca principiu național.

2. Toate gesturile domnului Ponta trădează tendința de a fi pe placul celui din fața sa, indiferent de situație, de a spune automat lucruri pe care celălalt vrea să le audă. Un cuvânt, poate mai dur, care descrie asemenea atitudine e servilism. Dacă eschimoșii ar ajunge cumva să aibă cine știe ce pondere mondială, domnul Ponta ar declara imediat că a avut simpatii eschimose din copilărie, că a visat să-și construiască un iglu în dormitor. Apoi, dacă papuașii ar apărea în prim-plan, domnul Ponta ar recunoaște că are o inimă papuașă. Evident, aici nu e vorba de vreun reflex diplomatic, ci de manifestarea abruptă a inconsistenței de care suferă grav domnul Ponta. Un eventual conflict între eschimoși și papuași l-ar obliga la piruete hilare. De fapt, asemenea piruete execută deja – și, în pofida declarațiilor formale, ele i-au compromis credibilitatea. Ar suna prea pompos dacă am vorbi de principii, dar e nevoie de un minimum de verticalitate și coerență pentru a apăra interesele României în cadrul Uniunii Europene și al NATO, presupunând că s-ar dori rămânerea în cele două organizații. Toate acțiunile de până acum ale domnului Ponta ne fac să anticipăm, cel puțin în raport cu Europa, o mișcare centrifugă a României conduse de domnia sa, din moment ce e supus unor presiuni interne și externe divergente. Acea privire aruncată la auzul inițialelor MTO ne face să prevedem derută și gesturi contradictorii ale unui eventual președinte Ponta. Sigur, Europa se vede obligată să-l accepte pe Viktor Orban (cu consecințe greu de ghicit pentru Ungaria), dar nu e de dorit să testăm limitele de toleranță ale Uniunii Europene. Inconsistența gravă a președintelui riscă să se transfere asupra statutului țării, să altereze poziția ei în structurile de care aparține.

3. În momentele în care nu e neapărat supus presiunilor, domnul Ponta are un comportament de școlar intrat brusc în vacanță: face gesturi excentrice, vag provocatoare, iar aici apare latura infantilă a personalității sale. Pozează în Che Guevara (fără să aibă habar cine a fost tipul, bănuiesc), aruncă vorbe inconștiente despre nazism, laudă comunismul chinezesc. Una peste alta, domnul Ponta pare să nu știe prea bine pe ce lume se află și e tentat de mici teribilisme. De fapt, e un comportament pe care îl afișează și domnii Șova (pe care l-aș numi subconștientul PSD-ului) și Mazăre, camarazii săi – o ebrietate voioasă a puterii dobândite cu ușurință, care pare să înlăture inhibițiile. Dacă prim ministru fiind e obligat să tot dea socoteală – sigur, nu în fața votanților săi – pentru nesăbuințe în exprimare, cum se va descurca președinte fiind? Cum va reuși să-și stăpânească pornirile infantile? Dacă va fi ales președinte, va apărea în ochii străinătății (mă rog, ai străinătății care contează) nu doar ca un hoț și un individ inconsistent, dar și ca un copil nimerit din greșeală la Cotroceni.

4. Cele de mai sus țin de poziția României în raport cu Occidentul, dar consecințele strict interne ale alegerii domnului Ponta în funcția de președinte sunt încă și mai grave. De fapt, domnul Ponta nu e decât personajul aruncat la înaintare de o stuctură de putere care acționează în stil mafiot și controlează aproape toată țara. Oamenii din spatele lui sunt cei care primesc și distribuie fonduri și contracte privilegiate și împart zahăr, ulei și papuci în schimbul voturilor. Sunt motorul malefic care ne împinge constant spre mizerie și izolare față de Europa, în vreme ce ei prosperă necontrolat. N-au alt inamic real decât firavul stat de drept pe care raporturile cu Occidentul ne-au forțat să-l creăm, iar rostul domnului Ponta e să-i protejeze împotriva unei justiții care începe totuși să funcționeze. Mi-e foarte greu să-mi închipui că episoade ca acela cu Duicu nu se vor repeta odată ce domnul Ponta va deveni președinte, din moment ce domnia sa depinde în întregime de acea structură. Cu domnul Ponta la Cotroceni, presiunea asupra părții sănătoase din instituțiile statului va deveni insuportabilă. Numai reacțiile Europei și Americii vor mai avea ceva efect, dar mă îndoiesc că vor reuși să schimbe cursul evenimentelor. Cu domnul Ponta la Cotroceni, acea structură va cuceri România, va fi ca un pirat al aerului care a deturnat un avion, cu ostaticii rămași în semiinconștiență și cu toate mijloacele de a-și exercita controlul asupra lor, amintindu-li-se constant că trebuie să fie mândri că sunt pasageri în avion și distribuindu-li-se din când în când zahăr, ulei și papuci. În plan intern, efectele victoriei domnului Ponta în alegerile prezidențiale vor fi, pe de-o parte, slăbirea justiției și a statului de drept și, pe de altă parte, creșterea mizeriei generale odată cu îmbogățirea peste măsură a structurii.

5. Dacă va câștiga alegerile, domnul Ponta va beneficia de un aparat de propagandă colosal, așa cum nici un alt președinte din ultimii 25 de ani n-a avut la dispoziție. Cartea infantilizării prin naționalism țanțoș și distracții ieftine a început deja să fie jucată, la fel și cartea demonizării oponenților. Cu domnul Ponta la Cotroceni, televiziunile vasale lui vor fi sprijinite financiar, iar cele critice vor primi lovituri peste lovituri, având de ales între a i se supune sau a dispărea. Se va crea o realitate paralelă în care mulți dintre români vor ajunge să creadă. Intoxicarea va atinge cote neverosimile. Personalitățile care vor îndrăzni să-și exprime rezerve față de președinte și gesturile sale vor fi date pe mâna interlopilor scatofili autoproclamați jurnaliști – lucru care, în bună măsură, se întâmplă deja. Spiritul critic va fi exilat în mediul virtual, care oricum nu influențează semnificativ majoritatea populației.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro