Sari direct la conținut

Rivalul lui Recep Erdogan la alegeri promite că va expulza 10 milioane de refugiați din țară dacă iese președinte

HotNews.ro
Kemal Kilicdaroglu ar purta vesta de otel in urma unor informatii ca ar putea fi expus unui atac, Foto: Veysel Altun / AFP / Profimedia
Kemal Kilicdaroglu ar purta vesta de otel in urma unor informatii ca ar putea fi expus unui atac, Foto: Veysel Altun / AFP / Profimedia

Kemal Kilicdaroglu, rivalul lui Recep Erdogan la alegerile prezidențiale din Turcia, și-a înăsprit joi discursul privind migrația, promițând că va trimite înapoi acasă toți refugiații de pe teritoriul țării dacă va câștiga scrutinul ce va avea loc pe 28 mai, relatează Reuters.

Kilicdaroglu, candidatul social-democrat al alianței de opoziție formată din 6 partide, a obținut doar 45% din voturile exprimate la alegerile prezidențiale de duminică, președintele în exercițiu Recep Erdogan sfidând sondajele de opinie și fiind aproape să își adjudece un nou mandat încă din primul tur, cu 49,5% din voturi.

Într-un discurs ținut joi la sediul formațiunii politice pe care o conduce, Partidul Republican al Poporului, Kilicdaroglu a criticat dur politicile lui Recep Erdogan privind migrația.

„Erdogan, ai lăsat intenționat 10 milioane de refugiați în Turcia. Ai scos la vânzare inclusiv cetățenia turcă pentru a primi voturi de import”, a declarat el, fără a oferi dovezi în acest sens.

„Anunț aici: Voi trimite toți refugiații înapoi acasă odată ce sunt ales președinte, punct”, a declarat el.

De ce sunt migranții în centrul alegerilor prezidențiale din Turcia

Noile comentarii ale lui Kilicdaroglu vin după ce în campania electorală acesta a afirmat că intenționează să îi trimită acasă pe refugiații sirieni aflați în Turcia în decurs de doi ani, după ce va ajunge la un acord cu președintele sirian Bashar al-Assad și ONU care să le garanteze siguranța.

Această înăsprire a tonului privind refugiații este văzută de analiști drept un mesaj direct către Sinan Ogan, candidatul naționalist care s-a clasat pe poziția a treia la alegerile de duminică, obținând 5,2% din voturi.

Atât Erdogan cât și Kilicdaroglu încearcă să obțină sprijinul său, însă președintele turc în exercițiu este văzut cu șanse mai mari deoarece politicile sale se aliniază mai mult cu cele ale lui Ogan.

În pofida comentariilor lui Kilicdaroglu, datele oficiale arată că Turcia găzduiește o populație de doar 4 milioane de refugiați, însă aceasta este cea mai mare a oricărei țări din lume.

În ultimii ani refugiații și imigranții din Turcia au devenit o țintă a resentimentelor publice în contextul în care populația a început să pună inflația și deprecierea spectaculoasă a lirei, efecte ale politicilor monetare impuse de Erdogan băncii centrale de la Ankara, pe seama banilor cu care aceștia au venit în țară.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro