"RocknRolla"

Despartirea de Madonna il readuce pe Guy Ritchie la stilul consacrat in 1998, cel din „Jocuri, poturi si focuri de arma”/”Lock, Stock and Two Smoking Barrels” si 2000, „Unde dai si unde crapa”/”Snatch”. Daca fanii vor avea credinta ca Ritchie a revenit in sfarsit la matca, unii pot obiecta ca stilul Ritchie e si mai putin original decat odinioara, mai ales dupa ce a fost preluat si de altii.

Fidel sistemului sau de lucru, britanicul a scris singur scenariul, punand pe hartie, la fel ca in cazul titlurilor amintite mai sus, o poveste superelaborata care implica furturi, reglari de conturi, genti si papornite cu bani, mafioti eleganti sau interlopi grobieni, femei sofisficate, arme de toate genurile, natii diverse si accente asijderea.

Intriga se construieste, ca de obicei, trimitand mai multe bande dupa acelasi lucru – un tablou scump (nu stim ce tablou pentru ca nu-l vedem, ar putea fi un Whistler). Este tabloul care ii poarta noroc miliardului rus Uri Omovich (trimiterea la Roman Abramovici e mai mult decat clara, mai ales ca are si stadion!) si pe care acesta i-l imprumuta mafiotului Lanny Cole (Tom Wilkinson) care opereaza pe piata imobiliara.

Cand tabloul dispare, actiunea se sparge in toate partile si personajele intra in miscare coloidala, indepartandu-se tot mai mult de punctul de pornire. Exista riscul sa pierzi firul si, din multitudinea de personaje, sa nu mai fii sigur de traiectoria fiecaruia.

Dar scenaristul-regizor strange la timp firele subplot-urilor, astfel ca la final totul se resoarbe intr-o secventa concluziva. Ceea ce poate dezavantaja povestea – risipirea in mai multe directii – este pana la urma un avantaj. Filmele lui Ritchie – macar cele citate aici – pot avea alte hibe, dar nu sunt niciodata plictisitoare si liniare.

Actiunea nu ramane mult timp intr-un singur loc si nici personajele nu sunt dispuse sa ramana in coordonatele in care au inceput filmul. Guy Ritchie nu are nevoie de un public lenes, deci n-are de ce sa-si aeriseasca povestea.

Secventele de actiune sunt spectaculoase si au ritm &umor, cu cel mai sigur succes la public fiind cele in care apar gorilele miliardarului rus care, inainte de inceperea propriu-zisa a confruntarii isi numara cicatricele de pe corp si care, atunci cand membrii Hoardei Salbatice (Gerard Butler et Comp) intra in ei, mor, ca eroilor filmelor romanesti de altadata, cu extrem de mare greutate.

Ce suna totusi strident in punerea in unda a acestei noi simfonii interlope e pastrarea vocii naratorului care inca din debutul filmului fixeaza povestea in pioneze, intervenind pe parcurs, ca un raisonneur. Sau folosirea ralenti-ului si a altor procedee stilistice deja cliseizate. Pana si genericul ce vireaza spre benzi desenate poate fi considerat prea la indemana.

Guy Ritchie nu are rafinament sau adancime, nu are treaba cu metatexte, citate, rame sau autoironii. Nu e nici Steven Soderbergh, nici Quentin Tarantino. Umorul lui e popular, cu bataie scurta, chiar daca unul dintre mafioti, un negru corpolent, isi petrece timpul uitandu-se in masina la „Mandrie si prejudecata” si „Ramasitele zilei”.

Filmul are insa toate sansele sa faca public si sa deschida o serie de succes. Gerard Butler, Tom Wilkinson, Thandie Newton, Karel Roden, Mark Strong, Idris Elba (unii cunoscuti, altii mai putin) interpreteaza personaje in a caror piele par sa se simta foarte bine.

„RocknRolla”- de Guy Ritchie, cu: Gerard Butler, Tom Wilkinson, Thandie Newton, Karel Roden, Mark Strong, Idris Elba, Jeremy Piven, Dragan Mikanovic. Nerecomandat minorilor sub 15 ani. Pe ecranele romanesti din 10 aprilie.