La 1 iulie 2026, România avea 21.557.600 de locuitori cu domiciliul în țară, conform datelor provizorii publicate de Institutul de Statistică. Față de anul trecut, sunt cu 113.900 mai puțini, adică o scădere de 0,5%. Pe scurt, într-un singur an a dispărut din statistică populația unui oraș mare de provincie.
Populația după domiciliu îi numără pe toți cei care au adresa în buletin în România, inclusiv pe cei care lucrează de ani buni în Italia, Spania sau Germania și nu și-au schimbat actele. Cealaltă statistică pe care o măsoară INS, populația rezidentă, îi numără pe cei care chiar locuiesc în România. Aceasta era de 19,04 milioane la 1 ianuarie 2026. Diferența de aproximativ 2,5 milioane de oameni este, în mare, diaspora care există doar pe hârtie.
Asta schimbă și felul în care citim scăderea. Plecările în străinătate se declară rar, așa că reculul de anul acesta vine aproape în întregime din faptul că mor mai mulți oameni decât se nasc. În 2025, sporul natural a fost de minus 104.100 de persoane. În decembrie 2025 au fost aproape două decese la o naștere.
Mai mulți bunici decât nepoți
Cea mai importantă cifră din comunicat nu este totalul, ci raportul dintre generații. Astăzi România are 4,1 milioane de oameni de 65 de ani și peste, dar doar 2,94 milioane de copii sub 15 ani. La fiecare 100 de copii revin 139 de vârstnici. Cu un an în urmă, raportul era invers, 135 la 100.
Vârsta medie a ajuns la 43,4 ani, iar cea mediană la 44,5 ani. Altfel spus, jumătate dintre românii cu domiciliul în țară au trecut de 44 de ani și jumătate.
Decrețeii au 55–59 de ani. În următorii 5–10 ani, această generație iese la pensie
Datele pe grupe de vârstă spun o poveste mai clară decât orice medie. Trei „trepte” ies în evidență:
Decrețeii au 55–59 de ani. Grupa 55–59 ani are 1,84 milioane de oameni, iar cea imediat mai în vârstă, 60–64 ani, doar 1,09 milioane. Saltul de aproape 70% nu e întâmplător: cei din grupa 55–59 s-au născut între 1967 și 1971, adică imediat după Decretul 770, care a interzis avortul. În următorii 5–10 ani, această generație numeroasă iese la pensie. Sistemul de pensii va primi un val de beneficiari exact când numărul contribuabililor scade.
1990 a rupt natalitatea în două. Grupa 35–39 ani (născuți între 1987 și 1991) are 1,72 milioane de oameni. Grupa 30–34 ani (născuți între 1992 și 1996) are doar 1,24 milioane. Prăbușirea nașterilor de după Revoluție se vede și acum, la 35 de ani distanță.
Cei mai mici sunt cei mai puțini. Copiii de 0–4 ani sunt 838.600, adică 3,9% din populație, mai puțini chiar decât cei de 5–9 ani (4,9%). Cea mai numeroasă grupă, 45–49 ani, este de peste două ori mai mare. Când copiii de azi vor ajunge la vârsta muncii, vor avea de susținut o generație de două ori mai mare decât a lor.
România se confruntă de ani buni cu o populație îmbătrânită , iar asta ar putea avea implicații asupra familiilor, pensiilor și cheltuielilor cu asistența medicală. Îmbătrânirea pune o presiune suplimentară asupra sistemelor de pensii, asistență medicală și îngrijire pe termen lung, creând totodată oportunități în așa-numita economie de argint, care se adresează consumatorilor mai în vârstă.
De asemenea, o populație îmbătrânită poate frâna creșterea economică și poate pune presiune pe puterea de cumpărare. Dar nu înseamnă că oamenii devin automat mai săraci. Cele două efecte trebuie explicate separat.
Creșterea economică: atunci când generațiile care ies la pensie sunt mai numeroase decât cele care intră pe piața muncii, economia riscă să aibă mai puțini lucrători. Dacă productivitatea — cât produce fiecare om — nu compensează această scădere, economia crește mai lent. Investițiile, automatizarea și creșterea ocupării pot atenua efectul, potrivit OECD
Puterea de cumpărare: efectul este mai ales indirect. Mai mulți pensionari în raport cu numărul contribuabililor înseamnă presiuni asupra finanțării pensiilor și sănătății. În funcție de răspunsul statului, acestea se pot traduce în contribuții mai mari, care reduc veniturile nete ale salariaților, sau în pensii mai puțin generoase față de salarii. Dacă veniturile oamenilor cresc mai lent decât prețurile, puterea lor de cumpărare scade, scrie FMI
Femeile trăiesc mai mult, orașele se golesc
Femeile reprezintă 51,3% din populație, însă dezechilibrul apare abia la vârste înaintate. Peste 85 de ani există 313.500 de femei și doar 151.500 de bărbați, aproape dublu.
Mai surprinzător este că populația urbană (11,88 milioane) a scăzut cu 0,9%, în timp ce cea rurală a rămas practic neschimbată (–0,02%). Orașele pierd de 45 de ori mai repede decât satele, cel puțin pe hârtie. Mutările spre localitățile din jurul marilor orașe, care statistic sunt adesea comune, pot explica o parte din diferență. Datele pe localități, care vor fi publicate de INS pe 13 noiembrie, vor arăta cât anume.
În fiecare joi dimineața jurnalistul Dan Popa trimite newsletterul Economix. Dacă ești pasionat de economie, finanțe personale sau comportamentale. poți să te abonezi aici la newsletterul EconoMix.
De ce contează
Imigrația, cu un sold pozitiv de 102.200 de persoane în 2025, a reușit anul trecut să țină aproape constantă populația rezidentă. Nu poate însă schimba forma piramidei: muncitorii străini vin la 25–40 de ani.
Pentru pensii, sănătate și piața muncii, întrebarea nu e câți suntem, ci câți muncim pentru câți. Iar la această întrebare, datele INS dau același răspuns în fiecare an, doar că tot mai apăsat.
