Romania la cea de-a 56-a editie a Expozitiei Internationale de Arta la Biennale di Venezia
Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român organizează miercuri, 11 martie 2015, ora 18:00, la sediul ICR, finisajul expoziţiei publice organizate cu proiectele înscrise în cadrul Concursului naţional pentru selectarea proiectelor care vor reprezenta România la cea de-a 56-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă – la Biennale di Venezia.
La finisaj vor participa echipele celor două proiecte câştigătoare: Darwin’s Room (Pavilionul României din Giardini di Castello) şi Inventând adevărul. Despre ficțiune și realitate / Inventing the Truth. On Fiction and Reality (Noua Galerie a Institutului Român pentru Cultură și Cercetare Umanistică din Veneția).
Expoziţia poate fi vizionată în perioada 4-11 martie 2015 la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, Bucureşti, şi va cuprinde doar acele lucrări ale căror autori şi-au exprimat acordul în mod explicit în fişele de înscriere (19 proiecte din 29 înscrise), după cum urmează:
Djamo Daniel Nicolae – Nomadaptare / Nomadaptation
Mircea Suciu – Marea Schimbării, Salvând imaginea / Sea of Change, Rescuing the image
Anghel Andreea – Victoria – Certej. Când degetele înroşite arată spre lună / (Certej (is) mine.When the red fingers point to the moon)
Gabriel Todică – Viitor cu respect pentru trecut / The future with respect for the past
Bobu Florin, Livia Pancu – Tăcere / Silence
Bakk – David Timea, Dumitrescu Maria – Corina, Kerezsi Nemere, Kovacs Cazmer Tomas, Sebestyen Agnes – Cine trage scurta / Who draws the last straw
Ioana Păun, Cătălin Rulea – Totul este regizat / This is a set-up
Bogdan Raţă, Paul Neagu, Cosmin Năsui – Gradually Going Desorder
Michele Bressan, Carmen Dobre – Hametner, Alex Mirutziu, Lea Rasovszky, Ştefan Sava, Larisa Sitar, Diana Marincu – Inventând adevărul. Despre ficţiune şi realitate / Inventing the truth.On fiction and reality
Alfred Dumitriu – Reflexii şi rezonanţe în grădina lumii
Olga Ştefan, Lia Perjovschi – Lia Perjovschi: Activarea arhivei vii / Lia Perjovschi: Staging the living archive
Adrian Ghenie, Artist invitat: Adam Curtis – Adrian Ghenie – Darwin’s room
Basarab Vlad Constantin – Grădina Memoriei / Garden of Memory
Collective East: Matei Niculescu, Andrei Fanciali, Ioana Irina Năstase, Tudor Costăchescu, Horia Taşcă, Alexandre Motora, Mihaela Rădescu – HA/H
Martin – Emilian Balint – Need Eden
Buftea Elena, Andana Călinescu, Dumitru Constantina, Popilian Evelina – Aruncă o privire de gheaţă în grădina Bomarzo / A look of ice in the garden of Bomarzo
Dumitriu Giulian Octav – Viitorul Testament / The Future Testament
Ghideanu Raluca – PSP/SBB Pământ – Sânge – Pâine / Soil – Blood – Bread
Mândrişcanu Gabriel – Ionuţ, Ionescu Dan – Adrian, Arhip Andrei – Aici ! / Here!