Romania la Salonul International de Carte de la Torino
Salonul Internaţional de Carte de la Torino, Salone Internazionale del Libro Torino 2017, va avea loc la Centrul Expozițional Lingotto Fiere, Torino (provincia Torino, regiunea Piemont), în perioada 18-22 mai 2017. Evenimentul ajuns la cea de-a 30 de ediție include peste 500 de evenimente, fiind cea mai importantă întâlnire internațională din Italia, între autori, traducători, editori.
Organizarea anuală a prezenţei României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino se înscrie în strategia Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia privind promovarea literaturii şi culturii române în Italia. Selecţia şi programul urmăresc în primul rând lansarea numeroaselor traduceri din literatura română, volume despre limba, literatura şi cultura română apărute de la ediţia din 2016 a Salonului Internațional de Carte de la Torino până în prezent (perioada mai 2016 –mai 2017).
După cele opt participări anterioare ale României la Salonul de Carte de la Torino și după succesul înregistrat anul trecut, organizatorii salonului au propus și anul acesta ca Standul României să fie transformat în Sala România. Acesta va avea o suprafață totală de 120 mp, din care 50 mp pătrați sunt oferiți cu titlu gratuit de către organizatorii Salonul de Carte de la Torino.
Spațiul, prevăzut cu o serie de rafturi speciale pentru prezentarea cărților puse în vânzare, va fi realizat pe baza unui concept stabilit de comun acord cu organizatorii Salonului și va purta titlul Sala Romania: I nostri autori „oltre” la Romania / Sala România: Scriitori noștri „în afara” României. Cărțile expuse la stand au fost puse în vânzare, ca și anul trecut, grație colaborării cu Librăria Libris din Brașov.
Potrivit ICR, in cadrul programului de la standul României, va avea loc lansarea romanului „Gli huligani“/ „Huliganii“ de Mircea Eliade, „Il teatro“/ „Teatru“ de Mircea Eliade, reeditarea cărții lui Nicolae Steinhardt, „Diario della felicita“/ „Jurnalul fericiri“. De asemenea, un proiect important va fi Concursul „Lingua Madra“/ „Limba maternă“ și proiectul Pop Drama.
Pe durata celor cinci zile ale Salonului de Carte de la Torino, printre scriitorii, editorii și traducătorii care vor participa la evenimentele literare din Sala României se numără: Antonio d’Alessandri, Sorin Alexandrescu, Corina Ardelean, Giancarlo Baffo, Giampiero Bartolini, Alberto Basciani, Alberto Borghini, Antonio Buozzi, Oana Boşca-Mălin, Horia Corneliu Cicortaş, Emanuela Costantini, Antonio Di Gennaro, Dan Octavian Cepraga, Paolo de Lorenzi, Gabriela Lungu, Giuseppe Manitta, Bruno Mazzoni, Cristina Mărginean-Cociş, Roberto Merlo, Liliana Nechita, Radu Popescu, Ioan Es. Pop, Maria Floarea Pop, Gabriel Popescu, Violeta Popescu, Mattia Luigi Pozzi, Giovanni Rotiroti, Roberto Scagno. Scriitorul Mircea Cărtărescu, invitat al Salonului Internaţional de Carte de la Torino, va participa, sâmbătă, 20 mai, alături de scriitorul Andrea Bajani şi de profesorul şi traducătorul Bruno Mazzoni la un eveniment literar. Din delegația României va face parte și domnul Mirel Taloș, vicepreședinte al Institutului Cultural Român.
La ediția din acest an, grație strânsei colaborări cu Biroul Național de Turism al României la Roma, publicul va putea primi informații turistice, citind pliante despre ţara noastră redactate în limba italiană. Datorită strânsei colaborări cu postul Radio Torino Internațional (post de radio ce emite special pentru românii din Piemont) și în acest an a fost inclus în stand un spaţiu destinat găzduirii studioului de transmisiuni în direct. Radio Torino Internațional va asigura promovarea participării României la Salonul de Carte.