Sari direct la conținut

Romania la Targul International de Carte de la Londra 2015

HotNews.ro

Targul International de Carte de la Londra, la care Romania a devenit, de opt ani, o prezenta constanta, se deschide pe 14 aprilie la Centrul Expozitional Olympia, situat in cartierul rezidential Kensington, in vestul Londrei.

Targul londonez este un veritabil forum de afaceri al profesionistilor industriei mondiale a cartii, organizat aproape in exclusivitate pentru a pune in contact si a facilita relatiile comerciale intre cei aproximativ 25.000 de editori, agenti literari, tipografi, producatori de carte electronica si echipamente din domeniu, librari si distribuitori de carte etc., provenind din peste 120 de tari. Din acest motiv, invitatul special al fiecarei editii nu este o literatura nationala, asa cum se intampla la alte mari targuri de profil, ci o piata de carte – ca destinatie de afaceri si tinta de marketing. In 2015, piata vizata este Mexicul, considerat din ce in ce mai atractiv pentru dezvoltarea afacerilor editoriale.

Prezenta romaneasca, asigurata neintrerupt din anul 2007, isi propune, ca de fiecare data, sa creeze in primul rand un context de manifestare pentru profesionistii cartii din Romania si partenerii acestora. Ca atare, 15 edituri si reprezentantii lor sunt asteptati sa transforme standul romanesc, plasat intr-o zona destinata expozantilor din Uniunea Europeana, intr-un spatiu de intalnire si negociere pe cat de elegant, pe atat de primitor. Si, intrucat la Targul propriu-zis au acces exclusiv profesionistii, evenimentele de public sunt organizate la sediul ICR Londra si la Libraria Europeana de langa Piccadilly Circus, unde functioneaza, de anul trecut, o sectiune de carte romaneasca in original, deschisa tot la initiativa Institutului Cultural Roman.

Programul romanesc la editia de anul acesta, constituit ca si in anii precedenti din evenimente romano-britanice, urmareste sa evoce, prin autorii invitati si cartile promovate, forta literaturii de suscita intalniri esentiale si revelatii de diferite facturi: interioare, culturale, geografice, se arata in comunicatul ICR Londra.

Fiecare moment al programului isi propune sa puna in evidenta puterea cuvintelor de a aduce la lumina si de a exprima, prin limbaje diferite, dar fiecare pe deplin indreptatit, pana si aspectele cele mai complicate ale identitatii.

La actuala editie, conceptul programului romanesc graviteaza in jurul ideii de autor-punte, a scriitorului capabil sa dezvaluie, in afara spatiului de provenienta, desenul profund al unei identitati culturale sau sa traduca, in propria cultura, profilul istoric, cultural sau intelectual al unei culturi straine.

Ca atare, axa care structureaza programul conceput si derulat de Institutul Cultural Roman si partenerii sai se sprijina pe doi scriitori – unul roman, celalalt britanic – care au facut din opera lor, fiecare in felul sau, locul privilegiat al unor importante descoperiri culturale si identitare. Invitata speciala este poeta Ana Blandiana, nu numai unul dintre cei mai importanti autori romani postbelici, ci si o mare constiinta civica si un neobosit constructor de institutii ale memoriei nationale. Celalalt autor celebrat este Sir Patrick Leigh Fermor (1915-2011), cel mai important autor britanic de carti de calatorie al ultimelor decenii, care a transcris in sute de pagini elocvente si subtile jubilatia intalnirii cu oamenii si peisajele Romaniei.

Cele trei zile de intalniri profesionale, dialoguri publice, lansari si evenimente conexe reunesc, oameni de litere care au construit, la randul lor, legaturi pertinente si durabile intre spatiul cultural romanesc si cel britanic: poetii Fleur Adcock si Vidyan Ravinthiran, traducatorii Viorica Patea si Paul Scott Derrick, scriitorul Liviu Antonesei, cercetatorii Marius Turda, Daniel Briggs si Dorina Dobre, autorii Nigel Shakespear si Ian Macilwain, istoricul Alan Ogden, jurnalistul Tom Fort, precum si importante figuri culturale ale diasporei romanesti din Marea Britanie, precum Michael de Styrcea, Serban Cantacuzino si Marie-Lyse Ruhemann, carora li se alatura muzicienii Nicolas Simion si Sorin Romanescu.

Standul romanesc si programul de evenimente aferent sunt concepute, organizate si finantate de Institutul Cultural Roman prin intermediul Centrului National al Cartii si al ICR Londra si realizate cu sprijinul Ambasadei Romaniei la Londra, al Asociatiei Editorilor Romani, al Librariei Europene din Londra si al Patrick Leigh Fermor Society.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro