România, UE și o diversiune periculoasă: „pro-european” vs. „pro-occidental”
E o problemă generală, sistemică, serioasă și gravă, dar să plecăm de la cazul (particular) cel mai fierbinte: președintele Nicușor Dan a ales ca, în discursul de Ziua Uniunii Europene, să accentueze prin exemplificare faptul că UE a făcut greșeli în ultimele două decenii, scrie Cristian Grosu, redactor-șef la Curs de Guvernare, într-un articol de opinie publicat de HotNews.
Unii spun că președintele a greșit și că accentul trebuia pus pe nevoie de unitate – alții spun că bine a făcut președintele, e un gest curajos să pună pe masă erorile pe care establishmentul ultimelor 2 decenii de la Bruxelles le-a propagat nu doar la nivel de Europă, ci și în legislațiile naționale.
Da: în primul rând, președintele nostru avea și opțiunea de-a se concentra în discursul său pe necesitatea unei unități și integrări mai strânse între statele UE: marea noastră problemă, a europenilor, este dificultatea cu care se iau deciziile, evantaiul de interese divergente de toate felurile ale celor 27 de state și, mai ales, incapacitatea de-a vorbi la masa geopolitică / sistemică (sistemică!) pe o singură voce. Pentru a depăși aceste dificultăți care azi par insurmontabile, avem nevoie de crearea și consolidarea unei „conștiințe comune” care să ne monetizeze enormul potențial geoeconomic și geostrategic;
În al doilea rând, erorile de care spune Nicușor Dan sunt scrise mult mai precis și argumentat de către doi super-economiști – Enrico Letta și Mario Draghi – în rapoartele lor despre marile probleme din Piața Unică și despre modul în care a fost/e subminată competitivitatea UE. Iar cei doi economiști numai de anti-europenism nu pot fi bănuiți.
Dar aceste probleme – mari, grave și care necesită imperios o rezolvare rapidă – sunt, la rândul lor, detalii:
Temelia pe care stau și rezistă aceste probleme este constructul artificial (din punct de vedere al comunicării și administrării ideilor) al poziționării „pro-european” și „pro-occidental” – o diversiune obiectiv anti-europeană prin plasarea într-o cheie falsă a problemei.
Problema existențială a UE
Cea mai reală și spinoasă problemă a noastră, a occidentalilor, nu sunt divergențele (reale) dintre SUA și UE, și nici divergențele (identic de reale) dintre cele 27 de state ale UE:
Problema noastră existențială comună este păstrarea democrației liberale de piață – „invenție” și amprentă istorică a Occidentului – și apărarea economiilor și teritoriilor noastre – fizice și culturale – în fața dumpingului și etatismului triunghiului strategic Rusia – China – Iran.
Etichetarea simplistă, cultivată de luni bune, dar foarte vizibilă după discursul lui Nicușor Dan:
dacă zici că ești pro-european, primești ștampila de „comunist” sau „bolșevic”; dacă zici că ești „pro-occidental” (adică, vezi bine, „ești” și cu SUA), ți se pune ștampila de „MAGA” sau „pro-Trumpist”.
Să mă scuze tastatura, dar aceasta categorisire e o imbecilitate care nu serveste decât triunghiului Rusia – China – Iran, la care „achiesează” și multă lume știutoare de carte, dar care simte nevoia să se înregimenteze într-o tabără de gândire.
În realitate, problema e falsă, o diversiune tipică, dar tot mai promovată de presa maintream – contaminată în ultimele două decenii de stânga așa numit „progresistă”, care refuză să citească evoluțiile din punct de vedere strategic și le ideologizează, sau, mai rău, le personalizează – iar aici putem folosi exemple integrabile în orice logică sănătoasă:
-nu Trump/MAGA, ci SUA au atacat Iranul – cel mai vulnerabil în acest moment vârf al triunghiului ANTI-sistemic-Occidental, dupa ce decenii la rând a întreținut prin proxi sângeroasele conflicte din Orientul Mijlociu;
-nu Trump/MAGA, ci SUA au pus piciorul în prag în privința Canalului Panama, care ajunsese teritoriu strategic controlat de companiile chinezești;
-nu Biden/bolșevicii, ci SUA au decis, pe de o parte, să aloce la vedere bani pentru înarmarea Ucrainei, dar, pe de altă parte, să livreze doar o treime – pentru că europenilor nu le venea să creadă că un război cu Rusia (care are la indemână carne de tun de milioane de oameni) e atât de greu și că strategia e alta;
-nu Trump/MAGA, sau Biden/bolșevicii, ci SUA au constatat că acesta va fi secolul economiei/înarmării/războiului tehnologic asiatic, și că IndoPacificul e noul câmp de luptă între sistemele antidemocratice ruso-chineze-iraniene și sistemul occidental; și că statele europene merg să se predea economic unul câte unul la Beijing, așa cum în urmă cu 10 ani se predaseră economic/energetic Rusiei;
-nu Trump/MAGA au atras atenția asupra unui nou punct de mare vulnerabilitate pentru Occident și rutele comerciale de care depinde Occidentul – e vorba de Groenlanda;
-nu Trump/MAGA sau Biden/bolșevicii, ci SUA au constatat că UE e penetrată și colonizată economic de China, că nu e pregătită să se apere singură și că, într-un fel sau altul, trebuie pus piciorul în prag. (Dealtfel, abia la finele mandatului lui Biden am constatat că președintele SUA nu era apt să-și exercite în parametri normali funcția, iar președinția era pilotată de cuplul Obama-Kamala Haris – noroc că establishmentul economico-militar au ținut SUA pe orbita occidentală);
-nu Trump/MAGA, ci generalii SUA au decis transferul a 5000 de soldati din Germania în Polonia – soldați aduși peste contingentul regulat, în 2022, din cauza invaziei Rusiei asupra Ucrainei, și care acum vor fi avansați spre Rusia;
-și tot așa, multe alte decizii pe care le vedem în ultimii 4-5 ani, unele de neînțeles, altele îngropate în diversiuni la care și presa sau ONG-urile aliniate la stânga sau la dreapta contribuie.
Noi, occidentalii – înțelegând prin asta toate statele, inclusiv România, care, de la Marea Neagră, peste Europa, prin Atlantic până în Pacific, funcționăm după democrația liberală de piață – avem, înainte de-a judeca evenimentele, datoria să înțelegem – la nivel de popoare ! – ce se întâmplă de fapt și cum funcționează dialogul și negocierile dintre marile puteri cu care se poate discuta:
SUA cu China și cu Rusia – căci noi, europenii, nu avem ce interlocutor să trimitem la masa negocierilor decât vreun francez sau vreun neamț (în funcție de cine câștigă alegerile în aceste 2 țări din totalul de 27), căci cu doamna Ursula von der Leyen … să ne ierte Dumnezeu.
România europeană și occidentală
Cea mai mare prostie pe care o pot face titularii noștri de politică externă este să-și spliteze abordarea în cadrul sistemului democrației liberale de piață:
În urmă cu câțiva ani, un fost ministru de externe îmi explica faptul că cea mai proastă poziție în care ne-am putea trezi noi, românii, este să fim puși să alegem între SUA și Germania – Germania fiind considerată „chintesența europeană” a problemei.
Ca să nu cădem în această capcană periculoasă, trebuie să ținem cont de 2 lucruri:
1. NU putem exista din punct de vedere economic și politic decât în interiorul Uniunii Europene, aici avem economia, civilizația și viitorul. În același timp, nu putem nici măcar să punem la îndoială dependența de SUA în materie de apărare, noi, ca stat aflat la intersecția UE cu Rusia/Asia și Orientul Mijlociu – acest lucru nu-l pot face nici măcar statele UE aflate la distanță de Rusia.
2, NU ne putem debranșa de la un sistem social cum e democrația liberală de piață – spectaculoasa și incredibil de sofisticata moștenire a culturii occidentale – iar asta să ne fie ținta, indiferent de cum se așează de la un capăt la altul al lumii interesele marilor jucători geostrategici.
Da, SUA se pot întoarce la statutul din 1940 (pentru americani, europenii au problemele lor, imprevizibile) – un lider european cât de cât dus la școală trebuia să prevadă asta, odată ce Războiul Rece s-a terminat, iar lumea se așează altfel sub presiunea unei noi ordini globale creatre de Rusia-China-Iran.
Dar SUA nu vor părăsi Europa, își vor păstra mereu trupe între Germania (tocmai întoarsă spre înarmare) și Rusia – memoria istorică își are rolul ei, de care strategii țin întotdeauna cont.
Problema României nu e, așadar, constructul artificial „pro-european” sau „pro-occidental”, ci „pro-sistem democratic liberal de piață”, cu varianta unui iliberalism gata să se înfiripe aici, între Orient și Occident.
Iar dacă e vorba de poziționare concretă, avem o sumedenie de alte probleme pe care trebuie să știm cum să le administrăm:
Aici, pe falia dintre Occident, Rusia/Asia și Orientul Mijlociu, tocmai se împart influențele geopolitice și, mai ales, cele geoeconomice – foarte particulare din punct de vedere economic. Dar despre asta, într-un text viitor.
Inițial textul a fost publicat de Curs de Guvernare.