Skip to content

Românii cu datorii de peste 1.200 lei la primării vor ajunge pe „lista rușinii”. Noi reguli fiscale anunțate de Guvern

Persoanele fizice vor putea fi incluse pe așa-zisa „lista ruşinii” pentru obligaţii fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei, calculate pe doi ani, iar în cazul celor juridice valoarea este de cel puţin 5.000 de lei, a anunţat joi purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, citată de Agerpres.

Valorile au fost stabilite joi, printr-o hotărâre adoptată de guvern.

Hotărârea stabileşte valoarea minimă a obligaţiilor fiscale restante pentru care organele fiscale locale publică lista debitorilor, aşa-numita „listă a ruşinii”.

Purtătoarea de cuvânt a Guvernului a explicat de ce a fost stabilit acest prag.

„De ce 1.200 de lei? A fost luată valoarea standard pentru o suprafaţă utilă de 50 de metri pătraţi, o valoare impozabilă de 677 de lei pe metrul pătrat, un apartament dintr-o zonă mai mărginaşă a capitalei, şi un autoturism cu o capacitate cilindrică de 1.600 de cm cubi”, a declarat Ioana Dogioiu, într-o conferință de presă.

„Valoarea de impozit calculată pentru cele două este de 609 lei anual, deci e vorba de obligaţii restante pentru doi ani de zile, în momentul acela este eligibil (cineva) pentru publicarea pe lista ruşinii”, a precizat Dogioiu.

Cseke Attila: Urmărim creşterea conformării voluntare a acestor obligaţii

Propunerea a fost făcută de Ministerul Dezvoltării, condus Cseke Attila.

„Urmărim transparentizarea şi creşterea conformării voluntare a acestora la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetelor locale”, a declarat ministrul Dezvoltării, citat de News.ro.

Ministrul Dezvoltării a precizat că, în stabilirea pragului propus, s-au avut în vedere obligaţiile fiscale locale datorate în mod curent de contribuabilii persoane fizice şi juridice. 

„Nivelul propus reflectă o restanţă fiscală relevantă din perspectiva administrării creanţelor fiscale locale şi asigură respectarea principiului proporţionalităţii în raport cu măsura publicării datelor contribuabililor. Astfel, valoarea minimă a obligaţiilor fiscale restante se stabileşte la nivelul de 1.200 de lei pentru debitorii persoane fizice şi 5.000 de lei pentru debitorii persoane juridice”, a precizat Cseke Attila, citat de News.ro.

Organele fiscale au obligaţia de a publica pe pagina de internet proprie lista debitorilor, persoane fizice şi persoane juridice, care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii. 

Lista se publică trimestrial, până în ultima zi a primei luni din trimestrul următor celui de raportare, şi cuprinde obligaţiile fiscale restante la sfârşitul trimestrului neachitate la data publicării listei. Înainte de publicare, obligaţiile fiscale restante se notifică debitorilor.