Romanii cu drept de sedere in Spania vor primi 2.500 de euro pentru fiecare nou-nascut
Cetatenii romani cu drept de sedere in Spania vor primi un ajutor de 2.500 de euro pentru fiecare copil nascut sau adoptat, daca Parlamentul iberic va vota un proiect de lege initiat de Guvernul de la Madrid.
Potrivit declaratiilor directorului ANOFM, Liliana Bogdan, interesul romanilor care traiesc in Spania fata de acest proiect de lege este extrem de mare, multi dintre ei solicitand deja informatii la ANOFM.
Proiectul de lege fost aprobat in sedinta Consiliului de Ministri de la Madrid in urma cu o saptamana si urmeaza sa fie supus dezbaterii parlamentare in regim de urgenta in viitoarea sesiune.
Conform datelor oferite de Liliana Bogdan, director ANOFM, seful Directiei protectie drepturi cetateni romani care lucreaza in strainatate, ajutoarele vor fi oferite imediat dupa ce proiectul aprobat va fi publicat in Monitorul Oficial spaniol. Primele sume vor putea fi oferite chiar la sfarsitul acestui an.
Potrivit declaratiilor Lilianei Bogdan, conditia esentiala pentru a beneficia de acest ajutor este ca persoana care solicita banii sa fie cetatean spaniol sau sa fi avut drept de resedinta in Spania cu cel putin doi ani anteriori datei nasterii sau adoptarii copilului.
Ajutorul oferit de guvernul spaniol reprezinta o prestatie economica unica care se poate cumula cu celelalte prestatii in domeniu si care consta in plata unica a 2.500 de euro pentru copilul nascut sau adoptat dupa data de 03.07.2007. Plata este necontributiva, ceea ce inseamna ca vor beneficia de ea si cei care nu au contribuit la Sistemul de Securitate Sociala din Spania.
Plata celor 2.500 de euro se va face intr-o singura etapa, fie prin reducere din declaratia de venituri pe anul 2007, fie in numerar pentru persoanele care nu trebuie sa prezinte declaratii de venituri.
Pentru obtinerea acestui ajutor trebuie prezentata o solicitare, inca din acest moment, la Agencia Tributaria (Circa Financiara) sau CAISS (Biroul de Consiliere si Informare al Securitatii Sociale) din zona de resedinta.
Solicitarea pentru aceasta contributie trebuie prezentata pe formularul E 140 in cazul persoanelor care realizeaza venituri din munca si sunt inregistrate in Sistemul de Securitate Sociala din Spania, formular accesibil pe site-ul www.agenciatributaria.es sau pe formularul E 141, accesibil
pe site-ul www.agenciatributaria.es sau www.seg-social.es , in cazul persoanelor care nu sunt inregistrate in Sistemul de Securitate Sociala din Spania.