„Românii de la Google” care au revenit din California și îi învață informatică pe elevi: „În educația românească e mare nevoie de gândire critică în loc de <dopaj cu rețete>” 

Frații Cristian și Cătălin Frâncu au fost unii dintre primii angajați români ai companiei Google. Acțiunile lor la Google înseamnă o valoare cu care ar fi putut trăi oriunde în lume. Au revenit în România și își petrec timpul în propriile săli de clasă, învățându-i informatică pe tinerii români. De ce fac asta, explică Cristian Frâncu și Cătălin Frâncu, cu propriile lor cuvinte.

• Ideile oamenilor veniți din Sillicon Valley și care predau informatică sunt, deseori, diferite de cele pe care le auzim zi de zi, în societatea noastră. 
• Nici cei mai străluciți elevi, „olimpicii”, nu sunt imuni dacă în jur se cere cunoscuta învățare pe de rost, spun ei.
• Ce ar trebui să învețe un elev la informatică pentru „ca să fie capabil să facă un internship la orice companie mare de coding”.
• „Să pleci din țară poate fi un lucru bun uneori. Dar să faci absolut orice ca să scapi din țară e o gândire nocivă”.
• Cristian Frâncu nu are nicio reținere să vorbească despre „importanța temelor” sau despre momentul când, într-o sală de clasă, „moare întrebarea elevului”. Ce se petrece atunci?

Vorbim cu el într-un sediu închiriat, al unei clădiri din oțel și sticlă din centrul Bucureștiului. Seamănă cu un birou de corporație, dar nu e. Cristian Frâncu nu e un interlocutor comod și nici nu-și propune să fie. A studiat Computer Science la Rutgers, în New Jersey, Statele Unite ale Americii, a fost unul dintre primii angajați români ai companiei Google și s-a întors în România în urmă cu 20 de ani. 

La una dintre discuțiile cu un coleg jurnalist, care îi explica diferența dintre „interesul public” și „interesul publicului”, Cristian Frâncu a replicat și a zâmbit: „Deci știți voi mai bine ca publicul?”. E un episod relevant pentru un informatician care caută mereu și cealaltă perspectivă. 

Nici ca profesor, Cristian Frâncu nu e comod. Dar o treime dintre elevii din București medaliați anul acesta la Olimpiada Națională de Informatică — și aproape o cincime în total — au fost pregătiți aici, la centrul educațional Nerdvana 2.0, spune el.

Este centrul pe care Cristian Frâncu l-a deschis alături de fratele său, Cătălin, fondatorul dexonline.ro, și de Mihai Tuțu, profesor de informatică și de robotică.

Cristian Frâncu a fost el însuși olimpic la matematică, fizică și informatică. E ferm în opinii, uneori fără perdea, dar nu are pretenția că revoluționează sistemul, că e un model. Și nici nu pledează pentru o elită academică a elevilor, rupți de lumea din jur. 

Nici olimpicii nu sunt imuni la „papagalizarea” învățământului

„Calculatorul este un idiot absolut, dar un idiot genial. Dacă îi spui pas cu pas ce să facă, poate realiza cele mai complicate lucruri din lumea asta. Și informatica exact asta te obligă să faci: te învață această precizie absolută”, spune Cristian Frâncu. 

Frâncu încearcă să aducă claritate asupra unei titulaturi învăluite de cele mai multe ori într-o ceață glorioasă, în care sistemul românesc de educație își ascunde limitările. Aceea de „elev olimpic”. 

Chiar dacă mulți dintre elevii care ajung la un nivel înalt sunt cu adevărat buni, sistemul bazat pe memorare și rețete din școala românească poate produce efecte nocive și în cazul lor.

„Dacă investești destule ore și le dai destule rețete, copiii vor avea rezultate la olimpiadă. Tragedia este că sistemul ăsta, care cred eu că e preluat de la ruși, este, din nefericire, foarte de succes în comparație cu cel vestic. Este eficient, dar de o eficiență toxică”.

Ce înseamnă asta, în definiția lui?

Nevoia de gândire critică în loc de dopaj cu rețete

„În realitate, când dai cu nasul de viață, acele rezultate încetează să mai fie folositoare. Și cel din Vest, câtă matematică știe o va putea aplica, pentru că n-a învățat o rețetă și are gândire critică. Foarte mulți olimpici se blochează instantaneu dacă li se dă o problemă deschisă, și avem nevoie mereu de asta la informatică”, a văzut Cristian Frâncu. 

Spune că, deși și la informatică există tentația „rețetelor”, cea mai gravă discrepanță dintre realitate și olimpiadă este întâlnită la matematică.

„De multe ori, olimpicii români sunt calați pe o singură direcție. Eu numesc asta dopaj cu rețete. Dacă ai suficient de multe rețete, speri că, atunci când primești o problemă de Olimpiadă, să le poți combina și să-ți dea soluția. Ceea ce, desigur, la o problemă serioasă nu se poate. Adică acel om nu știe cu adevărat informatică, ci are doar un dopaj de rețete”, continuă informaticianul.

„Numele Frâncu a devenit sinonim cu calificarea la națională, dar nu naționala e scopul nostru”

Înțelege, însă, dorința părinților și a elevilor de a avea performanțe la astfel de concursuri, pentru că este o modalitate ușor cuantificabilă de a evalua progresul. „Dar eu sunt informatician, nu olimpic”, punctează. Spune că vrea să le arate elevilor de gimnaziu cum pot să învețe cu adevărat informatică. 

„Uneori le și spun: Asta nu se dă la olimpiadă, dar trebuie să-mi scrii programul în acest fel. Avem un coding style, ca la companii și eu le explic de așa natură încât, după trei ani, să fie capabili să facă un internship la orice companie mare de coding, pentru că au învățat regulile de bază ale coding-ului, care nu are nicio treabă cu olimpiada”, susține explică Cristian Frâncu.

„Noi am vrea ca, în timp, să avem cât mai mulți care să nu țină la Olimpiadă, dar să învețe cu adevărat informatică, robotică, fizică, matematică. La Nerdvana, cred că trebuie să fim maeștri la a folosi olimpiada ca motivație, dar scopul din spatele ei să fie acesta”, 

În grupele de elevi de gimnaziu pe care le pregătește, rata de calificare la olimpiada națională este foarte mare, uneori de până la 90%. „Numele Frâncu a devenit sinonim cu calificarea la națională, dar nu naționala e scopul nostru”, spune el. 

E genul de referire la tine însuți care în cultura Europei de Est pare o laudă de sine. Frâncu o spune însă fără să ezite. Poate că e efectul din Sillicon Valley, unde nimeni nu are timp de precauții. Poate că e mintea de informatician, bazată pe fapte.  

Ce înseamnă când, în clasă, „moare întrebarea”

În opinia lui, matematica este o muncă neobosită de încercare și eroare, alimentată de curiozitate. 

„Însă, în unele cazuri, matematicianului nu îi place, de obicei, să arate asta. Îi place să pară geniu, să pară vedetă, să pară inaccesibil. Și iată cum ajungem la o predare, eu îi spun obscurantistă, o predare fără predare. Problema este că, dacă copilul vede ani și ani de zile genul ăsta de soluții, prima oară se întreabă: Dar de unde i-a venit profesorului ideea? A doua oară se întreabă, a treia oară se întreabă, dar, de la un moment încolo, îi moare întrebarea. De la un moment încolo nu se mai întreabă nimic. Și intră în pluton. Devine și el o dronă care predă la fel ulterior altora. Am văzut asta întâmplându-se”, spune Cristian Frâncu.

Etapele rezolvării unei probleme matematice 

Crede că, înainte să insiste pe tehnicile matematice propriu-zise, școala ar trebui să-i învețe pe copii cum să înțeleagă etapele decriptării unei probleme, care sunt trei la număr: traducerea enunțului din limba română în „limba matematică”, adică identificarea exactă a datelor, relațiilor și ecuațiilor pe care le implică problema; rezolvarea matematică propriu-zisă – aplicarea metodelor și calculelor necesare; traducerea rezultatului înapoi în limba română, formularea clară a răspunsului la întrebarea din enunț. 

De multe ori, elevii greșesc pentru că încearcă să sară direct la soluție, fără să înțeleagă și să formalizeze problema sau pentru că omit informații relevante. Dacă o informație dată nu a fost folosită, este un semnal de alarmă că rezolvarea ar putea fi greșită.

De ce temele sunt importante

Un alt lucru important este tema, care trebuie să bifeze două criterii: să stimuleze gândirea și să nu consume prea mult din timpul copilului. „Dar tema trebuie făcută. Fără muncă nu se învață nimic. Tema nu e lungă, tema mea este gândită ca la nivel de performanță să le ia 3-4 ore. Dacă n-aș preda la o grupă de performanță, tema ar lua o oră pe săptămână”, povestește informaticianul.

„Un ocean de jocuri proaste și o picătură de jocuri bune”

Dincolo de cursuri și de teme, îl întreb ce părere are despre jocuri. El însuși gamer, spune că nu are nicio problemă ca elevii săi să folosească computerul pentru a se juca. 

„Problema e că este un ocean de jocuri proaste și o picătură de jocuri bune. Unele jocuri au un rol în stimularea minții, în dezvoltarea de aptitudini precum coordonarea mână-ochi. Dar ar trebui educați puțin despre ce jocuri să joace și ce nu, iar eu încerc să vorbesc cu ei, să le dau reguli. Unele jocuri sunt adictive, dau o dependență serioasă și sunt clar de evitat”, explică informaticianul.

De ce să iei în calcul și facultățile românești

Mulți dintre cursanții de la Nerdvana ajung la universități de top din străinătate, dar Cristian Frâncu este convins că și în marile orașe din România, precum București, Cluj, Timișoara sau Iași, sunt facultăți unde poți învăța informatica la un nivel înalt. 

El spune că a văzut asta încă de când intervieva, în SUA, ingineri software pentru Google. „Am văzut cum gândesc absolvenții acestor facultăți, am văzut câtă informatică știu și erau buni. Nu erau întotdeauna angajați la Google pentru că ștacheta era foarte înaltă, dar ar fi fost angajați la orice companie în afară de Google. Și astăzi sunt facultăți bune și la noi. Și ideea de a nu lua în calcul și aceste facultăți din țară este greșită”, spune el. Și completează: „Mulți părinți cred că trebuie să pleci din țară ca să te realizezi. Își doresc asta pentru copiii lor și vor ca aceștia să învețe, să învețe și iar să învețe numai ca să scape de România. Însă tocmai citeam un raport care arată că Bucureștiul este pe locul șapte din Europa ca PIB per capita. Să pleci din țară poate fi un lucru bun uneori. Dar să faci absolut orice ca să scapi din țară e o gândire nocivă”.

„Încercăm să trezim copilul prin întrebări”

La Nerdvana se țin atât cursuri pentru performanță, cât și cursuri pentru examene precum Evaluarea Națională. „Încercăm să trezim copilul prin întrebări”, spune Cristian Frâncu.

Una dintre cele mai ofertante materii este robotica, pe care o predă Mihai Tuțu, unde copiii au șansa de a găsi o aplicație practică formulelor din matematică și fizică. „De exemplu, vreau ca robotul să facă un arc de cerc. Ca să facă asta, copilul trebuie să ajungă la niște formule matematice”, explică Mihai Tuțu, co-fondator al Nerdvana. Îmi dă exemplul unor copii care nu știau cum să programeze un robot pentru a se mișca în S. 

„Noi știm să facem asta, bineînțeles, dar trebuie să-i ghidăm pe copii să descopere singuri. Și unii copii dezvoltă, prin formule matematice, singuri funcția prin care să-i dea parametrul pentru a se mișca pe o anumită distanță”, spune el.

Despre răspundere: „Noi nu producem pantofi sau înghețată. Când tu produci pantofi, răutatea ta sau bunătatea ta nu prea se manifestă în produs”

Cătălin Frâncu, fratele lui Cristian, le predă informatica elevilor de liceu cu performanțe deosebite, care vor să intre în loturile naționale de seniori. 

A absolvit cea mai bună facultate de Computer Science din lume, Massachusetts Institute of Technology, SUA, a fost inginer software la Google și a dezvoltat un proiect care ajută milioane de români să-și găsească cuvintele potrivite: dexonline.ro.

Povestește ce l-a motivat să le predea elevilor de liceu. „Spre deosebire de un site ca dexonline.ro, a fost o trecere interesantă de la trei milioane de oameni anonimi, pe care nu-i vezi la față, știi doar că sunt acolo pentru că te uiți pe statistici și trafic, la câteva zeci de oameni pe care-i vezi la față, îi citești altfel și asupra cărora poți să ai un impact”, spune Cătălin Frâncu. 

Deși pregătește olimpici, își vede misiunea extinzându-se mult dincolo de un concurs național și internațional. Un rol important atunci când creezi software este să ai principii etice solide, iar asta este o temă recurentă la cursurile de la Nerdvana. 

Cătălin Frâncu: „Aloc în fiecare lecție 5-10 minute unor chestiuni filosofice”

„Îmi place să merg mai lent cu predarea și să aloc în fiecare lecție 5-10 minute unor chestiuni filosofice. Noi nu producem pantofi sau înghețată. Când tu produci pantofi, răutatea ta sau bunătatea ta nu prea se manifestă în produs. Dar dacă produci software, tu ai șansa să șlefuiești cursul unei societăți pe o generație sau pe două, iar atunci caracterul este esențial”, spune Cătălin Frâncu.

El dă exemplul felului în care a fost creat internetul: „Deciziile, de exemplu, despre cum ar trebui să fie sistemul de pagini web, a fost proiectat cu intenția asta, să fie descentralizat, oricine să-și poată face un site, oricine să poată pune un link la altă pagină, toate acestea sunt decizii care au fost luate”.

„Dar acum, din păcate, se întâmplă opusul. Internetul a ajuns în principiu să fie în cinci site-uri mari. Nimeni nu înțelege ideea de site personal foarte bine”, atrage atenția Cătălin Frâncu, care crede că este nevoie de oameni care nu înțeleg doar aspectele tehnice, ci și consecințele lor asupra societăților.