Romanii din Italia au creat o miscare politica si vor sa participe la alegerile locale
Romanii din Italia au infiintat o miscare politica – Europeni pentru Italia – si intentioneaza sa participe la alegerile locale, fie pe liste proprii, fie pe listele altor partide, anunta Mediafax, citand cotidianul La Repubblica. Prima reuniune a miscarii Europeni pentru Italia urmeaza sa aiba loc sambata, iar organizatia are deja 600 de membri, avand sedii si la Genova, Torino si Roma.
„Dorim sa le explicam conationalilor nostri ca cetatenii statelor UE au dreptul la vot in alegerile locale. Vom incepe cu romanii, dar ideea este de a extinde initiativa catre alte comunitati, spre exemplu catre polonezi si moldoveni. Putini europeni stiu ca pot vota in alegerile locale din Italia. Noi dorim sa ii incurajam sa voteze, pentru ca aceasta este modalitatea de accelerare a integrarii, de prezentare a cererilor noastre, de rezolvare a problemelor, probleme care se adreseaza tuturor milanezilor – casa, munca, siguranta”, a explicat Marian Mocanu, un membru al noii miscari politice.
Referindu-se la situatia romilor din Italia, Marian Mocanu a adaugat ca „Nu toti romanii sunt romi si nu toti romii sunt romani. Subiectul trebuie abordat la nivel european, nu poate crede nimeni ca un singur oras are posibilitatea de a rezolva o astfel de problema complexa. In Europa exista libera circulatie a persoanelor, prin urmare expulzarea unor cetateni europeni pentru ca sunt de etnie roma este de neconceput”.