Sari direct la conținut

România cumpără sisteme antitanc Javelin. Pentru câte rachete și lansatoare a dat undă verde SUA

HotNews.ro
Lansator Javelin la BSDA, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei
Lansator Javelin la BSDA, Foto: HotNews.ro / Victor Cozmei

​SUA au aprobat vânzarea către România a celebrelor sisteme de rachete ghidate antitanc Javelin, devenite cunoscute mai ales pe parcursul războiului din Ucraina.

Agenția de Cooperare pentru Securitate și Apărare (DSCA) a Statelor Unite ale Americii anunță că pe 12 decembrie a notificat Congresul american cu privire la vânzarea a 263 de rachete de tip Javelin FGM-148F și 26 de sisteme de lansare Javelin, către România.

Contractul este estimat de SUA la circa 80 de milioane de dolari.

DSCA anunță că Guvernul României a solicitat achiziționarea a două sute șaizeci și trei (263) de rachete Javelin FGM-148F și a douăzeci și șase (26) de unități de lansare Javelin (LWCLU). În achiziție vor fi incluse și antrenamentul și formarea militarilor, alte elemente de asistență tehnică, precum și muniție de antrenament.

Sistemul FGM-148 Javelin este un sistem portabil de rachete anti-tanc – un lansator ușor ce poate fi cărat și lansat de către un singur soldat.

Javelin este printre cele mai moderne sisteme mobile anti-tanc dezvoltate de SUA. E un sistem fire-and-forget, adică soldatul alege ținta, o fixează și după ce trage se poate ascunde, fără să fie nevoit să stea să ghideze racheta până la țintă.

Rachetele Javelin se ghidează singure printr-un senzor infraroșu și au o rază de acțiune între 2,5 și 4 km, în funcție de configurația lansatorului. Lansatorul sistemului este refolosibil după lansare.

Capul de luptă al rachetelor are două focoase practic, primul menit să lovească și să anihileze orice tip de blindaj reactiv (exploziv), iar al doilea pentru a penetra blindajul de la bază.

Rachetele Javelin pot adopta un profil de atac de sus în jos, practic după lansare se ridică mult deasupra țintei și cade peste partea de sus, unde de obicei blindajul e mai subțire la tancuri.

În momentul de față Armata Română se bazează în principal pe sistemul portabil de rachete antitanc Spike, însă numărul acestor unități nu este suficient de ridicat încât să ajungă la toate unitățile de luptă. În plus, sistemele Spike sunt folosite și pe tehnică mecanizată (MLI-84M Jderul), dar și pe elicopterele IAR-330 PUMA SOCAT.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro