Sari direct la conținut

România nu recunoaște „referendumurile” separatiștilor pro-ruși / MAE le cere, din nou, cetățenilor români să părăsească Rusia

HotNews.ro
Urnă de vot la „referendumurile” de alipire la Rusia a provinciilor ucrainene ocupate, Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia
Urnă de vot la „referendumurile” de alipire la Rusia a provinciilor ucrainene ocupate, Foto: RIA Novosti / Sputnik / Profimedia

​​România nu recunoaște așa-zisele referendumuri organizate de separatiștii pro-ruși, pe care le consideră ilegale și ilegitime.

„Prin organizarea acestor așa-zise „referendumuri”, Federația Rusă demonstrează încă o dată că acționează cu încălcarea principiilor fundamentale ale dreptului internațional și contrar responsabilităților pe care un membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU le are, în calitate de garant al păcii și securității în lume. Acest comportament nu poate fi tolerat de comunitatea internațională. (…) Astfel de acțiuni instigate, sprijinite și organizate de forțele de ocupație ruse reprezintă o nouă escaladare a războiului ilegal dus de Rusia împotriva Ucrainei, precum și o încercare a Kremlinului de a-și legitima controlul militar abuziv asupra unor teritorii aparținând altui stat suveran”, se arată într-un comunicat al Ministerului român de Externe (MAE).

Potrivit oficialilor de la București, Moscova urmărește prin acest comportament, schimbarea prin forță a granițelor Ucrainei, ceea ce constituie un act clar de încălcare flagrantă atât a Cartei ONU, cât și a independenței, suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei.

Românii, sfătuiți să evite sau să plece din Rusia imediat

De asemenea, MAE le cere cetățenilor români să evite călătoriile neesențiale sau, după caz, să părăsească cât mai rapid Rusia, în contextul ultimelor evoluții legate de mobilizarea parțială anunțată de Vladimir Putin.

„Totodată, MAE recomandă cetățenilor români prezenți pe teritoriul Federației Ruse să manifeste atenție sporită, să evite locurile în care sunt prezente adunări publice sau aglomerări mari de persoane și să nu se angajeze în desfășurarea unor eventuale acțiuni de protest sau alte manifestații care pot genera violențe stradale”, se mai arată în comunicatul MAE.

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro