România, printre statele UE cu risc ridicat pentru presă. Îngrijorările Comisiei Europene privind statul de drept – RAPORT
- Redactia Hotnews
România este una dintre țările UE considerate cu risc ridicat pentru presă în privința libertății de exprimare, potrivit ultimului raport al Comisiei Europene privind statul de drept. În aceeași situație se află Bulgaria, Grecia, Ungaria, Malta, Polonia și Slovenia.
Potrivit raportului dat publicității miercuri, accesul la informație al jurnaliștilor rămâne deficitar și nu există suficientă transparență în ceea ce privește difuzarea conținutului plătit de partidele politice în afara campaniilor electorale. De asemenea, notează Comisia în document, cazurile de amenințare, hărțuire și violență fizică împotriva jurnaliștilor este mai îngrijorătoare față de anul trecut.
CONSULTĂ AICI RAPORTUL COMPLET PENTRU ROMÂNIA (var. eng)
Preocupări sunt și în alte domenii, nu doar în cazul mass-mesia. În privința sistemului judiciar, Comisia notează în raport că rămân unele preocupări legate de noul sistem pentru cercetarea și urmărirea infracțiunilor în justiție, chiar dacă Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție a fost desființată.
De asemenea, se arată în raport, nu a existat îmbunătățire semnificativă în ceea ce privește deficitul de magistrați din sistem. „Direcția Națională Anticorupție a continuat să-și îmbunătățească rezultatele, dar provocările operaționale, inclusiv dificultatea de a recruta procurori, rămân de rezolvat. În ceea ce privește noul sistem care înlocuiește SIIJ, impactul acestuia asupra investigării și urmăririi penale în cazul infracțiunilor de corupție rămâne de văzut”, se arată în document.
Comisia Europeană precizează că modificările frecvente ale legislației, folosirea regulată a ordonanțelor de urgență și practica limitată a consultărilor publice continuă să provoace îngrijorare.
Deficiențe sunt semnalate și în cazul legislatiei privind integritatea, transparența finanțării partidelor politice sau a regulilor de lobby pentru parlamentari.
Recomandările pentru România
Amintind de angajamentele asumate în cadrul PNRR și de recomandările din cadrul MCV, Comisia Europeană recomandă României:
- să se asigure că revizuirea legilor justiției consolidează garanțiile judiciare, independenţa, inclusiv prin reformarea regimului disciplinar al magistraţilor, şi să ia măsuri pentru a răspunde preocupărilor rămase cu privire la investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor din sistemul judiciar, ținând cont de standardele europene și Avizele Comisiei de la Veneția.
- să introducă reguli de lobby pentru membrii Parlamentului.
- să abordeze provocările operaționale ale Direcției Naționale Anticorupție, inclusiv în ceea ce privește recrutarea procurorilor și să monitorizeze îndeaproape impactul noului sistem privind investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de corupție din sistemul judiciar.
- să consolideze regulile și mecanismele de îmbunătățire a independenței editoriale a mass-media de serviciu public.
- să asigure consultări publice eficiente înainte de adoptarea proiectelor de lege.
- să continue eforturile de înființare a unei instituții naționale pentru drepturile omului ținând cont de principiile ONU de la Paris.