Sari direct la conținut

Romtelecom si Sysware Systems vor informatiza sapte regiuni ale tarii, pentru 20,52 milioane dolari

HotNews.ro

Consortiile Romtelecom-Sysware Systems Integration si S&T-accessNet International au castigat licitatia in valoare de 23,33 milioane de dolari pentru realizarea Retelelor Electronice Locale din proiectul Economia Bazata pe Cunoastere in 246 de comunitati locale, se arata intr-un comunicat al Ministrului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei.

Din valoarea totala, contractul incheiat cu consortiul Romtelecom-Sysware Systems reprezinta 20,52 milioane de dolari, iar cel semnat cu consortiul S&T-accessNet, 2,81 milioane de dolari.

Cele doua consortii vor asigura echipamente hardware, software, de comunicatii si servicii aferente pentru instalarea, punerea in functiune, mentenanta si serviciile de acces la Internet pentru cele 246 de Retele Electronice ale Comunitatilor Locale (RECL) incluse in proiectul Economia Bazata pe Cunoastere.

Contractele acopera costul abonamentului lunar la Internet in banda larga timp de trei ani. Pana in 2010, consortiile vor oferi, de asemenea, servicii de training pentru 246 de persoane, mentenanta, asistenta tehnica a retelelor si asigurarea tuturor echipamentelor ce formeaza retelele locale.

Consortiul Romtelecom-Sysware Systems Integration SRL este castigatorul a sapte loturi in regiunile Nord-Est, Sud, Sud-Vest, Vest, Nord-Vest si Centru, in timp ce consortiul format din S&T Romania SRL si accessNet International SRL a castigat un lot, aferent regiunii Sud-Est.

Cele doua consortii vor realiza in timp de 16 saptamani de la semnarea contractului implementarea Retelelor Electronice Locale. In total, vor fi informatizate cate 246 de sedii de primarii, sedii ale bibliotecii publice, Puncte de Acces Public la Informatie si 502 scoli gimnaziale.

Toate locatiile vor fi dotate cu echipamente IT&C de ultima generatie, conectate la Internet Broadband pe solutii fibra optica si radio.

Economia Bazata pe Cunoastere este initiativa Ministerului Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, institutia care coordoneaza proiectul din anul 2005 si instaleaza in aproximativ 20% din mediul rural si mic urban Retele Electronice Locale.

Acestea se realizeaza prin conectarea la Internet Broadband a sediului Primariei, al scolii gimnaziale, al bibliotecii publice si al Punctului de Acces Public la Informatie (PAPI).

De acest proiect vor beneficia peste 1,8 milioane de cetateni din mediul rural si mic urban.

Economia Bazata pe Cunoastere a fost implementat in faza pilot in noua comunitati locale: Albestii de Muscel, Aninoasa (Hunedoara), Corund (Harghita), Jurilovca (Tulcea), Lapusnicu Mare (Caras Severin), Ostra (Suceava), Sinca (Brasov), Pilu (Arges) si Targu Lapus (Maramures).

Proiectul este implementat pe baza unei finantari totale de 69,4 milioane de dolari din care Banca Mondiala asigura 60 de milioane de dolari, iar Guvernul Romaniei, 9,4 milioane de dolari.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro