Sari direct la conținut

Rosia Montana: Nu-i aparati ca nu aveti pe cine

Contributors.ro
Dragos Paul Aligica, Foto: Hotnews
Dragos Paul Aligica, Foto: Hotnews

Daca ar atarna toata cauza capitalismului in Romania de povestea asta cu Rosia Montana, am zice da, domnule, sa aparam pana la capat cauza investitiei respective. Dar nu atarna.

Daca ar atarna macar un procent din cauza cauza capitalismului si statului de drept sau al reformei in Romania de povestea asta, la fel, am zice: da, domnule, sa aparam pana la capat cauza investitiei respective. Dar nu atarna nici macar un 1%.

Rosia Montana – ca problema politica- la ora actuala, repet, la ora actuala, nu e despre capitalism sau reforma. Ce inseamna Rosia Montana in ecuatia reformei Romaniei? Ce inseamna in ecuatia transformarii structurale? Bugetar? Hai sa nu ne furam singuri caciula. Inseamna exact cat aveti intuitia ca inseamna. Nu schimba in mod real, structural nimic, nici in rau nici in bine cand e vorba de schema mare a lucrurilor.

Are in schimb valoare simbolica pentru public. Si valoare financiara reala pentru (a) clicile de rentieri politici care sug si sug si sug pe langa proiectul asta si (b) foarte probabil, pentru speculantii de la bursa care au facut bani buni din jocul “stop and go” cu proiectul.

Deci haideti sa vedem lucrurile la rece. Pana sa fie despre capitalism si ecologisti si hipsteri este despre politica si elitele poltice romanesti. Este despre actuala putere. Despre primul-ministru si USL. Actualmente Rosia Montana este o poveste despre niste elite politice incompetente si corupte. Despre o putere -USL- care a calcat in picioare totul, inclusiv interesul national si statul de drept ca sa ajunga la butoane, manipuland, mintind si santajand in stanga si dreapta. Cauza capitalismul si reformei e mult mai bine servita daca monstruozitatea politca tragi-comica numita “Puterea USL”, rezultata din somnul ratiunii nationale este subrezita. Daca dezintegrarea sa este grabita.

Orice ajuta la dizlocarea acestui conglomerat de grupuri infractionale organizate e un pas in directia buna. Orice: chiar microfauna politica de tip Nicusor Dan sau ecologismul dezaxat al hipsterilor lipsiti de discernamant. Asta e povestea acum. Rosia Montana nu este despre capitalismul romanesc la ora actuala. Este despre USL, promisiunile, minciunile si coruptia sa. Atat.

Dar sa zicem ca

… intr-un plan mai profund povestea cu Rosia Montana e despre cauza dreptei si a capitalismului. Ca Rosia Montana are valoare simbolica si strategica. OK. Dar daca are, atunci o are in cu totul alt sens decat cel anvizajat de prietenii care vor sa apere Capitalismul si multinationalele din Romania via Gold Corporation sau cum naiba se mai numeste gruparea asta de incompetenti pusi pe treaba.

Uitati-va in jur la:

1. Think-tankurile pro-piata, pro-capitalism si pro-educatie economica elementara create, sustinute sau macar incurajate de multinationalele occidentale, de entitatile lor asociative in Romania. Sau de Gold Corporation. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

2. Programele de cercetare in stiintele sociale din universitatile romanesti menite sa duca la o mai buna intelegere a cauzelor si efectelor economiei de piata si capitalismului asupra cresterii economice, prosperitatii, mediului social etc., programe create, sustinute sau macar incurajate de multinatinalele occidentale in Romania. Sau de Gold Corporation. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

3. Catedrele, departamentele sau pozitiile academice in economie sau stiinte sociale create, sustinute sau macar incurajate de multinatinalele occidentale in Romania sau de Gold Corporation, in vederea predarii si mai bunei diseminari a intelegerii modului in care functioneaza capitalismul, economia de piata. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

4. Busele de studii, numarul de studenti romani trimisi in Occident sa studieze economia si pusi sa se intoarca pentru a educa mai bine publicul despre natura capitalismului si a economiei de piata, studenti trimisi acolo de catre multinatinalele occidentale, de entitatile lor asociative in Romania. Sau de Gold Corporation. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

5. Posturile de radio si TV pe care mediul de afaceri din Romania le-a creat pentru a educa mai bine publicul despre natura capitalismului si a economiei de piata. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

6. Emisiunile de radio si TV dedicate educatiei economice elementare si bunei intelegeri de catre public a valorilor capitalismului, emisiuni care sunt sponsorizate de cei de mai sus numiti. Nu propaganda sau marketing. Ci educatie si analiza economica. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

7. Blogurile si platformele care fac educatie economica si explica valorile pietei si capitalimsului care au primit incurajare sau recunoastere de la mediul de afaceri, corporatii multinationale sau de la Gold Corporation pentru serviciul enorm pe care il fac in educarea publicului si asanarea dezbaterii publice. Cam zero, nu? Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

8. Ziarele si revistele care….Desi in alte tari ar fi modele ce ar putea fi preluate.

Vreti sa continui lista? Toate cele de mai sus creaza mediul public, politic, cultural, institutional si intelectual in care opereaza firmele capitalismului. Nu ai acel mediu, te sufoci.

Ati prins ideea: Capitalismul si economia de piata sunt un formidabil angrenaj insitutitional dar ca el sa functioneze, sa supravietuiasca are nevoie de un mediu cultural, ideologic, intelectual, atitudinal anume. Mediul ala nu apare asa, spontan, cineva trebuie sa educe oamenii cu privire la natura si procesele economiei de piata, cu privire la valorile ei etc. Aia cere efort, timp, informatie, stiinta, resurse etc.

Domnii capitalisti corporatisti s-au obisnuit (si nu doar la noi) sa faca blatul, sa merga cu nasul in trenul istoriei. Paraziteaza un sistem. Paraziteaza o ordine valorica si intelectuala si atitudinala produsa de altii, de alte generatii, alte grupuri sociale, altcineva, nu ei…Oricine dar nu ei. In cazul romanesc e strigator la cer.

Baga bani si se dau peste cap sa-i multumeasca pe istericii cu mediul, responsabilitatea si justitia sociala si alte scheme de storcere de fonduri si trafic de influenta inventate de stangisti. Fac orice ca sa maimutareasca orice moda “sociala” lansata de astia. Platesc orice taxa de protectie in lasitatea, ingustimea mentala, superficialitatea si arghirofilia lor. Vor face orice lucru ce tine de imagine, de PR: orice tine de epidermic, de superficial.

Dar cand vine vorba de sustinerea esentei mediului public insusi care le da viata si ii tine vii, atunci se uita in alta parte. Nimic ce tine de lucrurile reale si profunde (idei, valori, argumente, stiinta) care dau baza ordinii capitaliste nu pare de interes. Nimic pentru intelegerea si educatia adevarata, publica si de profunzime relativ la capitalism nu gaseste intelegeri si sustinere de la ei.

Munca ramane sa o faca mai mult sau mai putin spontan si benevol mii de oameni simpli, jurnalisti, bloggeri etc….

Uitati-va bine: Capitalismul nu va fi distrus de stanga. Va fi distrus de capitalisti si managerii lipsiti de repere si intelegere a ceea ce reprezinta si de ce reprezinta ce reprezinta in ordinea pietei libere. Sedati intelectual al caror creier bazaie cu ultima mantra “manageriala” sau de “responsabilitate sociala corporata”.

Si astfel ajungem si la Gold Corpoartion:

De ani si ani au bagat milioane si milioane in smenuri, bacsisuri, taxe de protectie, PR si mass media. Spoiala. Nici ei, nici colegii lor corporati nu au facut nimic, dar nimic, zero pentru a face ca in mediul romanesc, in dezbaterea publica, sa existe o baza insitutionala si intelectuala serioasa pentru argumente pro-capitaliste.

Deci azi, dragi prieteni, de ce ati iesi la lupta pentru ei? De ce? Lasati oamenii sa-si guste singuri doctoria. Lasati sa se zbata ei acolo unde sunt. Se descurca ei. Mai un smen ici, mai dincolo… O trag ei cumva. Au ei teorii cu stakeholderi, chestii sociale avansate, nu stim noi. Se descurca ei.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributor.ro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro