Sari direct la conținut

Rugby / Esec romanesc si in Challenge Cup

HotNews.ro

La putin timp dupa ce prima reprezentativa de rugby a Romaniei a fost intrecuta pe teren propriu de Rusia, selectionata Bucurestiului s-a recunoscut si ea invinsa la debutul in actuala editie a Challenge Cup.

Pe stadionul „Arcul de Triumf” din Capitala, echipa condusa chiar de colectivul tehnic al nationalei, Marin Mot-Mircea Paraschiv, a cedat in fata puternicei formatii britanice Worcester Warriors cu 8-18.

Toate punctele selectionatei Bucurestiului (alcatuita in mare parte din echipierii primei reprezentative) au fost reusite de Danut Dumbrava. Stelistul a marcat un eseu si a transformat o lovitura de pedeapsa.

In cel de-al doilea meci al grupei B, Montauban, formatia franceza la care evolueaza romanii Bogdan Balan si Petre Mitu, a dispus categoric acasa de echipa italiana Gran Parma, 65-6. Francezii au castigat si punctul bonus pentru marcarea a mai mult de 4 eseuri, partida consemnand 11 reusite de acest gen in dreptul gazdelor.

Urmatorul meci al reprezentantei Romaniei in Challenge Cup se va disputa la 17 noiembrie pe terenul gruparii italiene Gran Parma.

Clasament dupa prima etapa:

1. Montauban 1 0 0 5p

2. Worcester 1 0 0 4p

3. Bucuresti 0 0 1 0p

4. Parma 0 0 1 0p

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro