Skip to content

Ce rachetă a folosit armata rusă în bombardamentul masiv de joi asupra Ucrainei. Premieră în ultimul an

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

În cadrul atacului efectuat de armata rusă în cursul nopții de miercuri spre joi, în care au fost uciși mai mulți membri ai aceleiași familii în apropierea orașului ucrainean Krivoi Rog, a fost folosită, probabil, o rachetă nord-coreeană, au declarat două surse pentru agenția de presă Reuters, aceasta fiind prima dată în decurs de un an când o astfel de armă a fost folosită în război.

Rusia a mai lansat rachete nord-coreene asupra țintelor ucrainene și în trecut, dar utilizarea lor după o lungă pauză indică existența unui stoc nou de arme la care Moscova poate apela pe măsură ce își intensifică atacurile cu rachete asupra vecinului său, a adăugat una dintre surse.

Rusia a bombardat Ucraina cu zeci de rachete și sute de drone în timpul nopții trecute, ucigând opt persoane, a afirmat președintele Volodimir Zelenski, denunțând lipsa echipamentelor de apărare aeriană și îndemnând aliații să acorde ajutor.

Sursa militară, care a solicitat anonimatul din cauza caracterului sensibil al informațiilor, a precizat că 8 august 2025 a fost ultima dată când Ucraina a confirmat un atac al forțelor ruse cu o rachetă nord-coreeană.

Rusia a început să lanseze rachete balistice nord-coreene cu rază scurtă de acțiune, de tip KN-23 și KN-24, asupra Ucrainei spre sfârșitul anului 2023.

Coreea de Nord a fost un aliat apropiat al Rusiei pe parcursul conflictului din Ucraina, furnizând mii de soldați și milioane de obuze de artilerie pentru efortul de război, pe lângă rachete.

Forțele aeriene ucrainene nu au răspuns imediat unei solicitări a agenției Reuters de a transmite un punct de vedere.