Sari direct la conținut

Rusia crește cheltuielile pentru apărare, care va avea mai mulți bani decât educația, sănătatea și cheltuielile sociale la un loc

HotNews.ro
Vladimir Putin alaturi de un grup de soldati rusi invitati la Kremlin, Foto: Gavriil Grigorov / AFP / Profimedia Images
Vladimir Putin alaturi de un grup de soldati rusi invitati la Kremlin, Foto: Gavriil Grigorov / AFP / Profimedia Images

Guvernul rus este pe cale să crească și mai mult cheltuielile de apărare anul viitor, dar oficialii Kremlinului par să pună accentul pe cheltuielile sociale pe care le au în vedere, evitând discuțiile despre banii alocați pentru sectoarele securității și apărării, notează think-tankul american Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Cabinetul de miniștri rus a aprobat duminică proiectul de buget federal pentru perioada 2025-2027 și îl va înainta Dumei de Stat până marți 1 octombrie.

Proiectul de buget prevede că veniturile federale ale Rusiei vor crește cu aproape 12% în 2025 față de 2024 și că ponderea veniturilor care nu provin din petrol și gaze în bugetul federal ar trebui să crească la 73%.

Bloomberg a scris săptămâna trecută că a văzut propunerile preliminare ale proiectului de buget pe trei ani, care au arătat că guvernul rus intenționează să cheltuiască 13,2 mii de miliarde de ruble (aproximativ 140 de miliarde de dolari) pentru apărare în 2025 – o creștere semnificativă față de cele aproximativ 110 miliarde de dolari prevăzute pentru 2024.

Mulți bani pentru apărare decât educația, sănătatea și cheltuielile sociale la un loc

Rusia intenționează, potrivit publicației financiare, să cheltuiască aproximativ 40% din buget pentru apărare și securitatea internă în 2025 – mai mult decât banii alocați pentru pentru educație, asistență medicală, politici sociale și economia federală la un loc.

Kremlinul va majora cheltuielile pentru capitolele clasificate de la 11,1 mii de miliarde de ruble (aproximativ 117 miliarde de dolari) în 2024 la aproximativ 136 miliarde de dolari în 2025.

Premierul rus Mihail Mișustin a afirmat marți că guvernul intenționează să îndeplinească „toate obligațiile sociale față de cetățeni” și a scos în evidență finanțările alocate pentru sănătate, pensii și proiecte naționale.

Ministrul rus al finanțelor, Anton Siluanov, a admis că „resurse semnificative” sunt destinate „operațiunii militare speciale” a Rusiei, dar a subliniat că 40 de mii de miliarde de ruble (aproximativ 424 de miliarde de dolari) vor fi alocate pentru 19 proiecte naționale pe parcursul a șase ani – de două ori mai mult decât finanțarea alocată pentru perioada 2019-2024.

Siluanov a scos în evidență, de asemenea, că Rusia intenționează să cheltuiască 180 de miliarde de ruble (aproximativ 1,9 miliarde de dolari) pentru modernizarea infrastructurii de utilități publice și programe de finanțare ipotecară.

Oficialii Kremlinului sunt probabil conștienți de „oboseala” indusă de conflict în rândul populației ruse și încearcă să mențină sprijinul public pentru război prin scoaterea în evidență a atenției Moscovei pentru programele sociale, mai comentează ISW.

INTERVIURILE HotNews.ro