Sari direct la conținut

Rusia le promite viitorilor recruți că nu îi va trimite să lupte în „noile regiuni”

HotNews.ro
Andrei Kartapolov (stanga), alaturi de alti doi generali rusi, Foto: Gavriil Grigorov / TASS / Profimedia Images
Andrei Kartapolov (stanga), alaturi de alti doi generali rusi, Foto: Gavriil Grigorov / TASS / Profimedia Images

Parlamentul Rusiei afirmă că noii recruți ruși ce urmează să fie încorporați în cadrul serviciului militar obligatoriu în aprilie nu vor fi trimiși în „noile regiuni” anexate de la Ucraina, relatează TASS.

„Bineînțeles, că nu vor fi [trimiși]. În general, în noile regiuni nu vor exista recruți sub nicio formă. Deocamdată, în niciun caz”, a afirmat joi Andrei Kartapalov, șeful Comisiei de Apărare din Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, după ce a fost întrebat dacă tinerii care urmează să fie chemați la serviciul militar obligatoriu în Rusia vor fi trimiși în regiunile Donețk, Lugansk, Zaporojie sau Herson.

Președintele rus Vladimir Putin a proclamat aceste regiuni anexate Rusiei la sfârșitul lunii septembrie a anului trecut, deși forțele sale armate nu le controlează teritoriul în întregime.

Moscova a insistat în mod repetat de atunci că orice posibile negocieri de pace cu Ucraina trebuie să pornească de la o recunoaștere din partea Kievului că aceste teritorii aparțin acum de drept Rusiei.

Kartapolov a mai declarat joi că autoritățile militare nu vor efectua recrutări în aceste teritorii „până la o nouă notificare, iar recruții chemați din alte regiuni nu vor fi trimiși acolo”.

„Motivele sunt clare. Acolo se desfășoară o operațiune militară specială, nu au ce căuta acolo”, a adăugat Kartapalov, un fost general înainte să intre în politică și să fie ales în parlament pe listele partidului Rusia Unită al lui Vladimir Putin.

Întrebat cât timp va funcționa un astfel de regim, el nu a putut să ofere un răspuns

„Când va veni o situație normală, atunci vom reveni la problema posibilității de recrutare din aceste regiuni”, a conchis Kartapalov.

Rusia are nevoie de mai mulți soldați pentru „noile regiuni”

Subliniem că afirmațiile acestuia se referă la bărbații chemați să efectueze serviciul militar obligatoriu în Rusia, nu la cei încorporați ca parte a mobilizării „parțiale” ordonate de Putin pe 21 septembrie și despre care ministerul rus al Apărării susține că s-a încheiat.

Legislația din Rusia interzice ca bărbații care efectuează stagiul militar obligatoriu să fie trimiși într-o zonă de conflict, însă numeroși recruți ruși au relatat anul trecut că s-au făcut presiuni uriașe asupra lor să semneze contracte profesioniste sau că au fost luați cu arcanul pentru a lupta în Ucraina.

Comentariile lui Kartapalov vin după ce ministerul britanic al Apărării afirma chiar în evaluarea sa de joi dimineața că Rusia pregătește o nouă campanie de recrutare pentru a face rost de 400.000 de soldați.

Evaluarea întocmită pe baza rapoartelor serviciilor britanice de informații afirmă că această campanie va fi prezentată ca fiind una pe bază de voluntariat, pentru a nu provoca noi nemulțumiri în regiuni, dar că cel mai probabil autoritățile locale vor fi nevoite să apeleze la constrângere pentru a îndeplini „cotele” trasate de Moscova.

Duminică, Associated Press a scris de asemenea că o nouă campanie este în curs de desfășurare în această primăvară în întreaga Rusie, care caută recruți pentru a-și reface armata pentru războiul din Ucraina.

„Reclamele promit bonusuri în bani și beneficii atrăgătoare. Recrutorii dau telefoane bărbaților eligibili. Birourile de înrolare colaborează cu universitățile și agențiile de servicii sociale pentru a atrage studenții și șomerii”, notează sursa citată.

Urmărește ultimele evoluții din a 400-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro