Skip to content

Rusia le trimite la psiholog pe femeile care nu vor să aibă copii

O nouă directivă a Ministerului rus al Sănătății recomandă trimiterea femeilor care nu doresc să aibă copii la psihologi, pentru a le face să își schimbe părerea, o măsură care ar fi menită să combată criza demografică din țară, relatează AFP.

Scăderea ratei natalității în Rusia este una dintre principalele preocupări ale președintelui Vladimir Putin încă de la venirea sa la putere, acum 25 de ani. Iar de la lansarea, în februarie 2022, a ofensivei militare împotriva Ucrainei, unde au fost trimiși sute de mii de tineri ruși, această problemă s-a agravat.

Ministerul Sănătății din Rusia recomandă acum medicilor să trimită femeile care nu doresc să aibă copii „la o consultație cu un psiholog, cu scopul de a le forma o atitudine pozitivă față de maternitate”, potrivit textului documentului consultat joi de AFP.

Aceste recomandări au fost aprobate la sfârșitul lunii februarie, dar au fost făcute publice abia săptămâna aceasta de către mass-media.

Potrivit documentului, medicii trebuie totodată să invite femeile cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani la consultații medicale anuale menite să „evalueze sănătatea lor reproductivă”.

Aceste recomandări prevăd, de asemenea, consultații similare pentru bărbații de aceeași vârstă, însă doar în vederea evaluării stării lor de sănătate fizică, fără a apela la psihologi.

Liderul de la Kremlin prezintă scăderea populației ruse drept o problemă de supraviețuire națională, avertizând în 2024 că Rusia s-ar confrunta cu „dispariția” dacă nu își crește rata natalității.

Rata natalității în Rusia este la cel mai scăzut nivel din ultimii 200 de ani, de aproximativ 1,4 copii per femeie, cu mult sub pragul de 2,1 pe care demografii îl consideră necesar pentru stabilizarea populației.

În ultimii ani, Moscova a înăsprit legislația privind avortul și a adoptat legi care interzic așa-numita „propagandă child-free”. Familiile numeroase sunt glorificate în mass-media și beneficiază de o multitudine de avantaje financiare și sociale acordate de stat.