Rusia: Rubla se prăbușește la minimul ultimului an
Moneda rusă a coborât vineri la cel mai scăzut nivel din ultimul an, ajungând în finalul zilei la 81 de ruble pentru un dolar și la 88,9 pentru un euro, în condițiile în care veniturile valutare ale Moscovei s-au prăbușit pe fondul sancțiunilor, potrivit AFP.
Rusia insistă de un an de zile că a rezistat măsurilor punitive adoptate în Occident ca răspuns la asaltul asupra Ucrainei, citând ca dovadă rezistența rublei, care, după ce s-a prăbușit în urma ofensivei, s-a apreciat considerabil în timpul verii și toamnei, întărită în special de creșterea puternică a prețului petrolului.
Dar, după un an de sancțiuni și în condițiile în care Europa s-a desprins în mare parte de gazul rusesc și ca urmare a impunerii unui plafon la prețul petrolului rusesc, perspectivele economiei rusești sunt mai sumbre, Vladimir Putin însuși declarând săptămâna trecută că se așteaptă la consecințe „negative”.
Ministrul rus de finanțe, Anton Siluanov, a încercat să-i asigure pe ruși că rubla evoluează în concordanță cu piața și că se așteaptă ca aceasta să se întărească odată cu creșterea prețurilor petrolului rusesc.
„Acesta este un semnal că în țară vor intra mai multe valute. Prin urmare, acest lucru va duce la o tendință de întărire a rublei”, a prezis el săptămâna aceasta.
De când armata lui Vladimir Putin a intrat în Ucraina, în urmă cu un an, prețul rublei a fost extrem de volatil, bătând recorduri de creștere și scădere în diferite momente.
Rusia a impus restricții valutare severe în țară pentru a-și apăra moneda și pentru a forța cumpărătorii occidentali de gaz rusesc să plătească în ruble.
„Pe termen lung, această volatilitate a rublei slăbește rolul său pentru plăți și economii: agenții economici se vor confrunta cu costuri sporite și își vor întârzia investițiile”, afirmă The Bell, un ziar economic rus independent, clasificat drept „agent străin” de către autorități.