Rusia: Sfaturile lui Putin pentru antreprenori pe fondul unei inflații ridicate: „Să nu ajungem ca Turcia”
Banca Centrală a Rusiei (BCR) a anunțat vineri că menține din nou dobânda sa cheie la 16%, în încercarea de a limita inflația, determinată în special de explozia bugetului federal, după ce președintele Vladimir Putin a făcut un apel la prudență în ziua precedentă, potrivit AFP.
Rata cheie a Băncii centrale fusese majorată de mai multe ori între vară și sfârșitul anului 2023, ajungând în cele din urmă la 16%, în încercarea de a limita inflația, care subminează puterea de cumpărare a rușilor.
Banca centrală rusă a considerat, prin urmare, că este încă prematur să scadă rata, în condițiile în care creșterea prețurilor ajunsese oficial la 7,8% până la 22 aprilie, cu mult peste ținta de 4% stabilită de autorități.
„Presiunile inflaționiste actuale se atenuează treptat, dar rămân ridicate”, se arată într-un comunicat al BCR.
Dobânda va rămâne ridicată, antreprenorii se plâng
„Din cauza cererii interne persistent ridicate, care depășește (…) oferta, inflația va reveni la țintă ceva mai lent decât prognozase BCR în februarie”, a subliniat acesta.
Întrucât scăderea inflației este „prea lentă” în opinia șefei instituției monetare, Elvira Nabiullina, „nu excludem menținerea ratei cheie actuale până la sfârșitul anului”, a avertizat aceasta într-o conferință de presă.
Cu toate acestea, numeroși antreprenori s-au plâns în ultimele săptămâni de costul ridicat al investițiilor, ca urmare a ratelor ridicate ale dobânzilor.
Sfaturile lui Putin
Joi, Vladimir Putin le-a cerut bancherilor ruși să fie „prudenți” și să nu se grăbească să reducă ratele dobânzilor.
„Amenințarea inflației (…) planează încă asupra noastră”, a avertizat el, în condițiile în care explozia cheltuielilor federale, determinată de comenzile militare pentru front, a accelerat spirala inflaționistă.
Adresându-se reprezentanților mediului de afaceri, președintele rus a citat exemplul Turciei, care, în pofida unei rate a dobânzii cheie aflate în prezent la 50%, nu reușește să stăvilească creșterea vertiginoasă a prețurilor.
„Dacă mergem în cealaltă direcție (prin reducerea dobânzii-cheie, n.r.), riscăm să ne aflăm într-o situație similară cu cea a unor țări vecine, unde inflația este de două cifre (…) Au depășit un fel de prag și nu mai pot face față”, a avertizat Putin.
Cu toate acestea, perspectivele economiei rusești sunt mai bune de câteva luni, după cum a confirmat FMI la jumătatea lunii aprilie, care se așteaptă acum la o creștere economică de 3,2% în 2024.
Creșterea vertiginoasă a prețurilor rămâne una dintre principalele preocupări ale populației ruse, a cărei putere de cumpărare este erodată de impactul numeroaselor sancțiuni occidentale și de slăbirea rublei în raport cu dolarul și euro.