Rusia și costurile geopolitice ale războiului: “conflictele înghețate” din Moldova și Azerbaidjan

Agresiunea militară rusă împotriva Ucrainei are un impact profund nefast asupra durabilității intereselor geostrategice ale Rusiei practic în tot spațiul ex-sovietic. Membrii Uniunii Economice Vamale și ai Organizației Tratatului de Securitate Colectivă își reevaluează relațiile cu partea rusă. Acest lucru este determinat de „devalorizarea” reputației geopolitice a Rusiei, precum și de răspândirea efectelor sancțiunilor occidentale asupra partenerilor comerciali ai statului rus. O excepție de la această tendință este Belarusul care începând cu reprimarea protestelor post-electorale anti-Lukașenko din 2020 a fost absorbit complet în orbita de influență rusă. De asemenea, oportunismul geo-economic al guvernării georgiene bazat pe intensificarea legăturilor economice cu Rusia lasă loc pentru interpretări negative. Totodată, în timp ce condamnă ocupația a 20% din teritoriului național (Abhazia și Osetia de Sud) de către Rusia, autoritățile georgiene promovează politici, precum „legea privind agenții străini” (Euronews, Februarie 2023), care apropie țara de normele autoritare ruse sau azere. Această deviere riscă să slăbească instituțiile democratice georgiene și să compromită eforturile de integrare europeană. În celelalte cazuri, statele din Europa de Est (Ucraina și Moldova), Caucazul de Sud (Armenia și Azerbaidjan) și Asia Centrală au demonstrat mișcări nefavorabile pentru pozițiile geopolitice rusești.

Odată cu creșterea incertitudinile pentru Rusia în contextul agresiunii sale împotriva Ucrainei apar fisuri în status-quo-ul din jurul “conflictelor înghețate” de pe spațiul ex-sovietic. În timp ce situația din Abhazia și Osetia de Sud este sub control rusesc, în cazul conflictului transnistrean (Moldova) și a disputei armeană-azere privind Nagornîi Karabah (Azerbaidjan) lucrurile se complică pentru Rusia. Elitele separatiste din Transnistria sunt impuse de circumstanțele de război să accepte aranjamente cu autoritățile constituționale moldovenești (reciproc acceptabile) pentru a-și asigura supraviețuirea politică și social-economică. Această dependență crescândă a regimului separatist transnistrean față de deciziile Chișinăului paralizează raza de manevră a Rusiei. Deși înțelege costurile eventuale pentru regimul separatist, Moscova încearcă să exploateze prezența militară rusă în regiunea transnistreană în războiul său informațional împotriva Ucrainei și Moldovei. Situația este de altă natură în Nagornîi Karabah, unde sub presiunea încercărilor azere de a restabili integritatea teritorială misiunea de pacificare rusă se confruntă cu o criză de imagine serioasă în Armenia (Reuters, Ianuarie 2023). Fără susținerea politică armeană-azeră, Rusia își poate pierde utilitatea strategică pentru Armenia, unde deja crește cererea publică pentru o misiune de pacificare internațională în locul celei rusești. Așadar, pozițiile rusești în cazul acestor două „conflicte înghețate” sunt puternic erodate și contestate, iar succesul contra-ofensivei ucrainene planificate în 2023 poate degrada adițional starea lucrurilor pentru Moscova și pârghiile sale asupra acestor conflicte.

Criza de reputație geopolitică pentru Rusia

Două procese ce au loc în paralel afectează interesele strategice ruse în raport cu statele unde limba rusa încă este lingua franca. Pe de o parte, crește interesul pentru a spori suveranitatea economică față de Rusia. Iar, pe de altă parte, se observă o emancipare politică și încercare de a ieși din umbra geopolitică a Rusiei, în unele cazuri urmărind obiectivul de a diversifica sursele de securitate.

În primul caz, statele din Asia Centrală caută modalități de intensificare a legăturilor cu UE și SUA. Reducerea dependenței de infrastructura critică rusă și suveranitatea energetică sunt domenii de interes comun cu UE. Decidenții europeni sunt determinați să investească în proiecte ce ar conecta regiunea central-asiatică la rutele de transport și energie pan-europene (Euroactiv, Noiembrie 2022). În acest sens, prin intermediul platformei europene globale (Global Gateway), cu un buget de circa 300 miliarde de euro, UE intră într-o competiție nedeclarată cu Rusia și China pentru influență în Asia Centrală.

Cel de-al doilea proces vizează Armenia și Azerbaidjan, care alături de Ucraina, Moldova și Georgia, au aderat la Comunitatea Politică Europeană (CPE), lansată la Praga în Octombrie 2022. Decuplarea UE de Rusia în contextul războiului rusesc împotriva Ucrainei reprezintă o „fereastră de oportunitate” pentru Armenia, care a extins dialogul cu UE peste domeniul de securitate. Cu contribuția Franței, partea armeană a convenit cu UE desfășurarea unei misiuni civile în Armenia (EUMA), care a început să activeze pe teritoriul armean în luna februarie. Urmează ca Erevanul să seteze un echilibru politico-diplomatic pentru ca EUMA să coexiste cu forțele bazei militare ruse, active în Armenia din 1992. Privirea Azerbaidjanului este pe consolidarea dialogului energetic cu UE, ceea ce i-ar oferi acces la piața europeană, care caută gaze naturale pentru a substitui importurile din Rusia. Ca să evite viitoare epizoade de instrumentalizare a gazului, UE a redus livrările de gaz rusesc prin conductă până sub 10% în Octombrie-Noiembrie 2022 (de la 40% din totalul importurilor în 2021). Sporind rolul său energetic în calculele strategice ale Bruxelles-ului, Baku umbrește subiectele sensibile legate de persecutarea opoziției sau a societății civile. Gazul ar putea ajuta guvernarea azeră să-și lărgească rândurile de prieteni în Europa. Scandalurile legate de corupția politică transfrontalieră în cadrul Consiliului Europei (2.9 miliarde de dolari în mită), cu învinuiri privind implicarea părții azere, par să fie trecute cu vederea de către UE.

Exemplele analizate mai sus denotă că slăbirea relevanței geopolitice rusești în regiunile considerate anterior sub influența Rusiei, motivează actorii statali regionali să diversifice balanța de puteri, apelând la UE și alți actori occidentali.

Nagornîi Karabah – complicații pentru poziționarea Rusiei

Instituită ca urmare a aranjamentelor tripartite, mediate de liderul rus Vladimir Putin în noiembrie 2020, misiunea de pacificare rusă (1,960 soldați) în Nagornîi Karabah este la limita de a fi discreditată din cauza eșecului de a asigura funcționarea coridorului Lacin. Începând cu mijlocul lunii decembrie 2022, autoritățile azere sub pretextul unor proteste ecologiste au blocat funcționarea normală a coridorului Lacin. Această rută este esențială pentru transportarea persoanelor și bunurilor între Armenia și regiunea separatistă. În prima faza a blocadei, pacificatorii ruși erau considerați în egală măsură responsabili pentru blocarea rutei. Totuși, după demersul făcut de către Curtea Internațională de Justiție (ONU) în februarie curent, doar Azerbaidjan este calificat drept parte responsabilă de împiedicarea accesului în Nagornîi Karabah (ICJ, Februarie 2022). Atât UE, cât și statele membre, dar și SUA, fac presiune asupra Baku-ului privind neimplementarea deciziei curții ONU, care agravează criza umanitară în regiunea separatistă populată preponderent de etnici armeni.

Pe fundalul refuzului părții azere de a restabili conexiunea dintre Armenia cu populația armeană din Nagornîi Karabah, pacificatorii ruși nu se implică sub nicio formă în deblocarea forțată a coridorului Lacin. Aflată într-o poziție de așteptare și sub presiunea publică armeană, Rusia evită să facă mișcări care ar favoriza vreuna din cele două părți și ar fi în detrimentul acțiunii sale de balansare. În calculele Rusiei prevalează necesitatea menținerii pacificatorilor săi în regiune după expirarea mandatului în 2025. Asigurarea unei misiuni de pacificare eficiente nu corespunde acestui obiectiv.

Echilibrul fragil în jurul regiunii și respectiv statutul pacificatorilor ruși depinde de acțiunile părții azere, al cărui scop strategic declarat este preluarea controlului asupra Nagornîi Karabah. Baku insistă pe faptul că Armenia ar folosi Lacin-ul pentru a furniza armament în Nagornîi Karabah, ceea ce încalcă aranjamentele trilaterale, negociate cu Rusia în 2020-2021. Sub acest pretext, autoritățile azere cer introducerea unui punct de control vamal la frontiera cu Armenia, la intrarea în coridorul Lacin (Interfax, Martie 2023). Fără acest coridor, regiunea separatistă nu poate supraviețui, iar preluarea controlului asupra acestei infrastructuri critice de către Azerbaidjan ar spori dependența Armeniei de pacificatorii ruși. O modalitate ca Erevanul să își mărească terenul de manevră în raport cu Moscova și Baku ar fi ca UE să instituie o misiune de asistență la frontiera pe intrarea în Lacin, similară cu Misiunea EUBAM pe segmentul transnistrean. Această Misiune ar ajuta la gestionarea fluxurilor între Armenia și regiunea separatistă, cu implicarea părții armene și azere, fără intermedierea rusă.

Scenariile rusești pentru regiunea transnistreană

Îngrijorările legate de destabilizarea regiunii separatiste din Moldova (Transnistria) au revenit în atenția publicului după ce Rusia a circulat acuzații nefondate despre intențiile autorităților ucrainene de a desfășura un atac militar. Vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, Oleg Serebrean, a respins orice scenariu în care Chișinăul și Kievul ar concerta o intervenție militară în Transnistria. Totodată, autoritățile moldovenești recunosc legitimitatea deciziei ucrainene de a-și fortifica prezența militară de-a lungul segmentului transnistrean pentru a se proteja de amenințările rusești.

Riscurile legate de capacitatea Rusiei de a instrumentaliza regiunea transnistreană, cu sau fără cunoștința regimului separatist, pentru obiective tactice în războiul din Ucraina sau pentru a spori instabilitatea în Moldova sunt reale. În primăvara lui 2022, serviciile de securitate ruse au fost suspectate de organizarea unei serii de explozii, cu impact minor, asupra infrastructurii critice din Transnistria (Riddle, Mai 2022). Administrația separatistă de la Tiraspol susține că nu va abandona neutralitatea vizavi de situația din Ucraina. Concomitent, elitele politice și economice din regiune urmează instrucțiunile venite de la Moscova, care le asigură pârghii în negocierile cu autoritățile constituționale de la Chișinău. De aceea, chiar dacă poate amplifica tensiunile la frontiera cu Ucraina, administrația de la Tiraspol vrea să desfășoare exerciții militare împreună cu pacificatorii ruși, în lunile martie-mai.

Evoluția situației în jurul regiunii transnistrene poate fi examinată prin prisma a trei scenarii majore. Cel mai pozitiv scenariu este “păstrarea status-quo-ului” (scenariul 1), care presupune că regiunea transnistreană rămâne neutră în continuare, în schimb această păstrează deschise canalele existente pentru comerț extern. Rusia își păstrează intact statutul în regiune, iar Ucraina și Moldova continuă să monitorizeze situația din Transnistria pentru a preveni escaladări. Al doilea scenariu major care trebuie luat în calcul este cazul în care Rusia utilizează resursele materiale și umane din regiunea transnistreană pentru a desfășura provocări non-militare pe teritoriul Moldovei. Acest scenariu are o utilitate pentru Rusia doar dacă este decisă susținerea unor acțiuni subversive împotriva autorităților constituționale moldovenești. Dacă protestele opoziției populiste cu conexiuni rusești ies de sub control și urmăresc schimbarea ordinii constituționale, atunci utilizarea diversioniștilor ruși localizați în Transnistria este foarte probabilă. Cel de-al treilea scenariu ține de provocări majore cu implicarea forțele militare ruse, situate în regiune. Ținta provocărilor ar fi Ucraina, dar costurile majore ale unei asemenea decizii ale Moscovei vor fi suportate de regiunea transnistreană și Moldova. Aceasta ar include distrugerea infrastructurii critice în Transnistria, cu implicații pentru siguranța depozitului militar de la Cobasna și criză o criză a refugiaților în Moldova. Deocamdată, scenariul predominant prevede menținerea situației curente, dar, în cazul unor schimbări radicale de conjunctură, celelalte două vor trebui să fie luate în considerareCiteste continuarea articolului pe Contributors.ro