Sari direct la conținut

Rusia va suplimenta în acest an cantităţile de gaze naturale livrate Ungariei şi Chinei

HotNews.ro
Nava de extragere a petrolului si gazelor naturale, Foto: Iakovos Hatzistavrou / AFP / Profimedia Images
Nava de extragere a petrolului si gazelor naturale, Foto: Iakovos Hatzistavrou / AFP / Profimedia Images

Gazprom va furniza o cantitate suplimentară de gaze Ungariei în iarna viitoare şi va oferi Chinei încă 600 de milioane de metri cubi în acest an, pe lângă obligaţiile contractuale, a declarat şeful grupului, Alexei Miller, citat de agenţia de presă rusă TASS, transmite Reuters.

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu liderii ambelor ţări în timpul unei călătorii în China, săptămâna trecută, iar Miller a fost printre şefii de afaceri care l-au însoţit în călătorie.

Gazprom încearcă să compenseze pierderea majorităţii pieţelor sale din Europa, de la începutul războiului Rusiei în Ucraina, în mare parte din cauza exploziilor care au deteriorat grav conductele sale Nord Stream de sub Marea Baltică, de anul trecut.

Cercetările nu au stabilit încă cine a fost responsabil.

Ungaria este singurul membru al Uniunii Europene al cărui lider, premierul Viktor Orban, a menţinut legături amicale cu Putin de la invadarea Ucrainei, din februarie 2022. De asemenea, este membră a NATO.

Orban i-a spus lui Putin, când s-au întâlnit marţi la Beijing, că Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei şi că încearcă să salveze contactele bilaterale.

Ambasadorul Statelor Unite în Ungaria a declarat că decizia lui Orban de a merge la întâlnire este ”îngrijorătoare”.

Premierul Estoniei a spus că imaginile cu ei dându-şi mâna sunt ”foarte, foarte neplăcute”.

Ungaria este văzută ca adversarul potenţial cheie la o decizie care urmează să fie luată în decembrie cu privire la deschiderea discuţiilor de aderare la UE cu Ucraina, care ar necesita sprijinul unanim al celor 27 de membri ai blocului.

UE, în ansamblul ei, şi-a redus drastic dependenţa de energia rusă, ca răspuns la războiul din Ucraina, dar TASS l-a citat pe Miller spunând într-un interviu TV că livrările suplimentare de gaze către Ungaria s-au ridicat în acest an la 1,3 miliarde de metri cubi.

”Şi avem un acord că vom furniza volume suplimentare în mod continuu în iarna viitoare”, a spus el.

Miller a arătat că cererea zilnică din China a fost, de asemenea, peste nivelurile contractate.

„Livrăm în mod regulat volume suplimentare pieţei chineze. Mai mult, facem asta de câţiva ani încoace. Anul acesta, cred că (volumul suplimentar) va fi de 600 de milioane de metri cubi de gaze”, a spus el.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro