Sari direct la conținut

Rușii susțin că vaccinul Sputnik V are o eficacitate de 92%

HotNews.ro
Rușii susțin că vaccinul Sputnik V are o eficacitate de 92%

Oficialii de la Moscova susțin că vaccinul rusesc anti-Covid Sputnik V are o eficacitate de 92%, în condițiile în care țara încearcă să țină pasul cu marii producători occidentali în cursa pentru dezvoltarea unui vaccin care să pună capăt pandemiei ce a făcut deja peste 1,2 milioane de victime, transmite Reuters.

Anunțul a fost făcut de Fondul Suveran de Dezvoltare. Noi rezultate ar urma să fie publicate după ultima etapă de testare pe oameni, însă experți independenți spun că datele privind testarea și protocolul nu ar fi suficiente astfel încât este extrem de dificilă o interpretare a datelor publicate miercuri de ruși.

Pfizer Inc și BioNTech au anunțat luni că vaccinul lor are o eficacitate de peste 90%. Bursele europene și americane au reacționat imediat înregistrând o creștere semnificativă.

UE a anunțat luni seară că este foarte aproape de a încheia în perioada imediat următoare contractul cu Pfizer/BioNTech pentru achiziționarea a până la 300 de milioane de doze.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro