Rwanda lansează primele modele de smartphone "realizate în Africa"
Grupul Mara din Rwanda a lansat două modele smartphone luni, primele modele „realizate în Africa”, un impuls pentru ambițiile țării de a deveni un centru regional de tehnologie, scrie Reuters. î
Mara X și Mara Z vor folosi sistemul de operare Android de la Google și vor costa 190, respectiv 130 de dolari. Cele două modele vor concura cu Samsung, care oferă modele de smartphone și la prețul de 54 de dolari și cu telefonele fără brand care ajung și la 37 de dolari. Directorul executiv de la Mara Group, Ashish Thakkar susține că noile produse au ca țintă clienții care sunt dispuși să plătească mai mult pentru calitate.
„Acesta este primul producător de smartphone-uri din Africa”, a spus Thakkar celor de la Reuters, după ce le-a oferit un tur al companiei, împreună cu președintele Rwandei, Paul Kagame. Companiile asamblează telefoane smart în Egipt, Etiopia, Algeria și Africa de Sud, dar importă componentele, a adăugat el.
„Noi suntem primii care le fabrică. Noi facem placa de bază, noi facem plăcile de circuit, pe parcursul întregului proces.”
„Este vorba de peste 1.000 de piese pentru fiecare telefon.”
Thakkar a declarat că fabrica a costat 24 de milioane de dolari și poate produce 1.200 de telefoane pe zi.
Mara Group speră să profite de pe urma Acordului African Continental de Schimb Liber, un pact de formare a unui bloc de 55 de națiuni, cu scopul impulsionării comerțului în Africa, potrivit spuselor lui Thakkar. Acordul va intra în vigoare în iulie, anul viitor, unind 1.3 miliarde de oameni și construind un bloc economic de 3.4 trilioane de dolari.
Kagame a spus că speră ca noile produse să ajute la creșterea utilizării telefonelor smart în țară, care acum se află la o rată de 15%.
„Cetățenii Rwandei folosesc deja smartphone-uri, dar vrem să le dăm posibilitatea mai multor persoane să o facă. Introducerea telefoanelor Mara va oferi acces mai multor cetățeni la acest tip de telefon”, a declarat Kagame.