S-a lansat Abatia BD, prima banda desenata inspirata de un roman SF romanesc
S-a lansat primul număr al revistei de bandă desenată SF Abația, inspirată de unul dintre cele mai bune romane SF românești. Este vorba despre o revistă 100% românească, un proiect prin intermediul căruia inițiatorii acestuia își doresc să participe la reanimarea peisajului și consumului de benzi desenate în țara noastră.
Revista va fi disponibilă din luna mai în întreaga țară și va apărea o dată la două luni. Va avea 40 de pagini (30 de pagini de bandă desenată și o povestire SF scrisă de diferiți autori ai genului) și un tiraj de 10.000 de exemplare. În primă fază, va putea fi comandată online pe www.abatia.ro, iar ulterior prin intermediul Librăriilor Cărtureşti, prin Inmedio și alți agenți de difuzare a presei, cu care editorii sunt în negocieri în acest moment.
„Răsfoind paginile revistei, te impresionează grafismul inedit al desenatorului Răzvan Chelaru. El practică un desen aparent sumar, dar în realitate bazat pe puterea sugestiei. Personajele create de el sunt veridice, decorurile, în special clădirea Abației, sunt impresionante (se vede mâna de arhitect a desenatorului). La fel și perspectivele care, uneori, îți taie răsuflarea.” – Dodo Niță, critic și istoric de benzi desenate, președintele Asociației Bedefililor din România.
„Totul a început de la o discuție despre benzi desenate și cărți SF. Apoi, au fost discuții mai lungi, planuri, idei, care ne-au dus la întâlnirea cu autorul cărții, Dan Doboș, căruia i-a plăcut ideea proiectului și ne-a permis să folosim subiectul romanului ca temă a revistei bandă desenată”, declară Bogdan Ciocănea, unul dintre cei doi editori ai revistei.
Echipa AbatiaBD
Foto:
Romanul după care este inspirată banda desenată Abația a fost comparat de către critici cu „Dune” (scris de Frank Herbert) și cu „Fundația” (scris de Isaac Asimov). Autorul romanului Abația, Dan Doboș declară: „În furtuna de sentimente stârnite de ceea ce am citit despre Abația, cel mai tare m-au înfiorat și m-au făcut să visez însă mereu rândurile unde se scria despre miza transpunerii universului creat de mine în bandă desenată și în film. Parcurgând paginile revistei de bandă desenată, veți vedea că ceea ce era pentru mine proiecția îndepărtată a unei satisfacții imense a devenit astăzi realitate.”
Pentru că este un proiect independent și pentru că resursele financiare cu care au pornit la drum s-au dovedit a nu fi de ajuns, inițiatorii proiectului au apelat la platforma de crowdfunding we-are-here.ro. Echipa a reușit să strângă o parte din banii necesari tipăririi primului număr al revistei și s-au bucurat să vadă că au deja câțiva fani fideli care abia așteaptă să răsfoiască revista și să descopere universul Abației.
Revista se adresează unui public variat: în primul rând, cei pasionați de benzi desenate, jocuri (video games, boardgames), literatură și filme SF. „Ca și în roman, în banda desenată sunt prezentate concepte pe care numai o minte mai <> le poate înțelege (manipulare, control al resurselor, religie). Eu o recomand persoanelor peste 16 ani şi cred că va fi o lectură foarte plăcută pentru toți cei care au o afinitate pentru a IX-a artă, moștenită din benzile desenate ale copilăriei” (Manuel Enache, editor).
Revista va putea fi răsfoită și cumpărată și direct de la Eastern European Comic Con (8-10 mai, Romexpo), unde echipa proiectului va fi prezentă pe parcursul celor 3 zile. Au pregătit multe surprize, așa că vă invită să îi vizitați!
Povestea revistei Abația
Imaginați-vă o bandă desenată in care se vorbește despre religie, fără a fi însă vorba despre literatura religioasă. În fața ochilor voștri se desfășoară un război pentru controlul Galaxiei și pentru stăpânirea planetelor agricole, menite să hrănească întreg Imperiul Galactic și populația Pământului post-apocaliptic. Veți afla că aceste resurse sunt produse de populații de clone, care trăiesc pe alte planete. Ei bine, da, în povestea noastră există o mulțime de planete. Și mai sunt și Quint-ii (din latina „Quintus“), 5 la număr în toată Galaxia. Aceștia sunt un fel de super-oameni (dar nu super-eroi), care au o armă secretă, ascunsă (la propriu) în mâna stângă, folosită din când în când pentru eliminarea oponenților. Ah, și am menționat că unul dintre ei este eroul benzii noastre desenate? Ca orice om, și el este vulnerabil când vine vorba despre iubire… și lucruri neașteptate se pot întâmpla. Desigur, îl veți cunoaște și pe Abate (și Abația sa), care cunoaște toate secretele acestor planete, și care, la rândul lui, are câteva secrete de ascuns.
Abația, scris de Dan Doboș, roman care a câștigat Premiul Romcom pentru „Cel mai bun roman SF” în 2003, Premiul Vladimir Colin pentru „Cel mai bun roman SF” în 2006 și a fost nominalizat pentru „Cel mai bun roman SF European” la Convenția Europeană în 2006).
Revista de bandă desenată Abația este un proiect independent inițiat de doi ingineri pasionați de literatura SF si benzi desenate, Manuel Enache și Bogdan Ciocănea. Lor li s-au alăturat un artist grafic (Răzvan Chelaru), un scenarist (Alexandru Vizitiu), un colorist (Eugen Beţivu) și un redactor (Alexandru Bloju). Toți membrii micii “redacții” au adus în acest proiect idei îndrăznețe, multă pasiune și cam tot timpul lor liber (pentru că în paralel sunt angajați cu normă întreagă la diferite companii).
Mesajul echipei: „Pentru noi, Abația este proiectul care ne scoate din zona de confort, care ne provoacă mintea şi care, de ce nu, ne va menține tineri. Ne dorim o interpretare artistică a cărții, felul în care credem noi ca ar putea arăta lumea Abației și încă ceva în plus, genul de bandă desenată pe care chiar noi, pasionați de SF și de benzi desenate, am citi-o cu plăcere. “