Sa critic sau sa ma critic? Aceasta este intrebarea

Mă aflu în cea mai bizară situaţie din viaţa mea post decembristă de feministă. Aflu că un guvern nou, condus de o femeie, cu multe femei prin cabinetele ministeriale, propune ca în toate instituţiile cu mai mult de 50 de angajaţi să fie obligatorie angajarea unui expert de gen (sau în varianta mai soft, se recomandă un asemenea demers). Ce poate fi mai frumos. Iată cum femeile în politică fac să apară „interesele strategice de gen” pe agenda publică. Ar trebui să răsuflu uşurată. În sfârşit eforturile multora dintre noi, la nivel fie academic fie activist, par să fie acum încununate de lauri. „Gender mainstreaming”- concept cheie prin documentele UE este pe cale să devină o rutină instituţională, o normalitate. Foarte multe instituţii vor avea pe ştatul de plată un specialist care să se ocupe în mod expres de evaluarea politicilor de egalitate de gen, de monitorizarea climatului de muncă din perspectiva problematicii egalităţii de gen, de sugerarea unor proceduri pentru diminuarea fenomenelor de discriminare directă, indirectă, subtilă, de dezvoltarea unor programe de informare şi conştientizare specifice pentru angajaţi. Va fi raiul pe pământ pentru femeile din România. Adio discriminări salariale, adio violenţă sau hărţuire sexuală, adio segregări de gen orizontale şi verticale sau plafoane de sticlă, promovare de faţadă şi standarde duble. Va fi mai bine pentru toată lumea, nu doar pentru femei, pentru că studiile arată că integrarea pe fond a problematicii de gen la locul de muncă, un climat de muncă incluziv, promovarea de politici legate de echilibrul dintre viaţa de familie şi cea profesională, toate acestea duc la creştere economică, la un climat de muncă propice, la fidelizarea angajaţilor, etc.

Situaţia în care mă aflu este ingrată pentru că sunt împotriva acestei iniţiative care, pe fond, poate fi numită chiar feministă, fiind într-o formă sau alta ceea ce ne-am dorit: profesionalizarea şi instituţionalizarea experizei pe domeniul egalităţii de gen. Sunt contra cel puţin pentru că:

1. Este o exemplificare grosieră a veşnicelor forme fără fond pe care România le produce. În logica instituţională actuală este foarte plauzibil ca pepiniera de aceşti experţi de gen să fie ANES-Agenţia Naţională de Egalitate de Şanse, agenţie dedicată problematicii egalităţii de gen pe care mişcarea de femei a criticat-o în mai multe ocazii pentru lisa de transparenţă şi de colaborare cu societatea civilă al cărei rod este de fapt. Reprezentante ale mişcării de femei din România au semnalat în diverse contexte o serie de aspecte controversate ale formării de experţi şi tehnicieni de gen (altă aberaţie apărută în COR) din cadrul programului “START – O viaţă de calitate în siguranţă”, proiect realizat de ANES în parteneriat cu Academia de Informaţii Mihai Viteazu. Este vorba de un număr semnificativ de “experţi” a căror competenţă poate fi serios pusă la îndoială având în vedere modalitatea de formare a lor. Noi, cele din domeniu nu am auzit de majoritatea formatorilor, nu am fost solicitate pentru acest demers – pentru conturarea conţinuturilor formării sau pentru derularea formărilor în sine). Aşa cum stau lucrurile la acest moment experţii şi tehnicienii pe egalitate de şanse au fost şi probabil vor continua să fie „produse” birocratice pe bandă ale unor cursuri improvizate de prea scurtă durată, susţinute de persoane în mare parte fără calificare serioasă sau acreditare (nu formală) în domeniu. Va fi doar o altă „bună practică” a României, una de raportat la UE, acolo unde se acordă atenţie şi fonduri pentru crearea de experţi în domeniu şi integrarea lor pe piaţa muncii în toate statele Uniunii.

2. Are la bază o lipsă evidentă de colaborare şi coordonare între instituţiile de învăţământ abilitate să formeze competenţe substanţiale în domeniu, organizaţii ale societăţii civile active şi cu rezultate concrete, iar pe de altă parte instituţii şi autorităţi publice. De ani buni de zile în cadrul unor instituţii de învăţământ superior există programe masterale şi doctorale prin care se formează competenţe în domeniul “Studiilor de Gen”. Facultatea de Ştiinţe Politice de la SNSPA organizează un master de profil din anul 1998. Facultatea de Ştiinţe Politice de la Universitatea din Bucureşti a introdus şi ea un astfel de program de ceva ani. La Cluj există de asemenea un nucleu academic în acest sens. Există o serie de alte facultăţi în toată ţara în cadrul cărora se predau materii cu conţinut genizat. Anual instituţiile de învăţământ superior produc tineri (majoritatea fete dar nu numai) cu competenţe reale, trecute prin examene şi testări, în domeniul egalităţii de gen. De câţiva ani prof. Mihaela Miroiu a deschis o direcţie de cercetare în cadrul Şcolii Doctorale de la SNSPA dedicată exclusiv problematici de gen şi minorităţi. Alte profesoare (Eniko Vincze, Daniela Frumuşani, Adriana Baban, Cosima Rughiniş, mai de curând Ionela Băluţă, etc.) conduc sau au condus doctorate cu teme de interes pe acest domeniu. Avem deci o serie de persoane care au nu doar masterate dar şi doctorate de profil, calificări pe care piaţa muncii din România nu prea dă mulţi bani. În multe din ONG-urile de profil există profesionişti oricând capabili să facă asemenea formări sau să fie angajaţi ca experţi. Dar, ca de obicei, în România nu ştie stânga ce face dreapta (oare?), se inventează permanent roata, interese meschine şi conjuncturale diluează mizele cu adevărat importante atunci când se construiesc instituţii, se fac legi, se dau ordonanţe, se fac angajări. De ce s-ar mai înscrie studenţi la mastere şi doctorate pe tematici din acest domeniu sau de ce ar mai participa tineri la cursurile de formare de calitate oferite de ONG-uri profesioniste în cadrul unor proiecte dacă vor afla că, în câteva şedinţe de formare, pot deveni experţi cu diplome şi posibilităţi de angajare? Nu mă tem pentru normele didactice ale noastre care nu depind de aceste cursuri şi nici de soarta ONG-urilor care nu vor mai susţine poate asemenea formări. Vom supravieţui şi unii şi alţii. Nu este vorba de luat pâinea de la gura cuiva. Mă tem de trivializarea unui domeniu interdisciplinar important care necesită şi merită un traiect educational onest şi bine structurat.

3. Timingul şi climatul organizaţional de la noi este la acest moment unul nepotrivit pentru asemenea „extravaganţe”. În harababura generală de acum în care salarizarea, impozitarea, siguranţa locurilor de muncă, corupţia sunt subiecte fierbinţi, a veni cu o asemenea propunere pare nejustificat. Ţara arde, angajatorii nu mai ştiu cum să citească şi să aplice legile care se schimbă de la o zi la alta şi, colac peste pupăză, ar trebui să îşi bată capul cu angajarea unui expert de gen- expert despre care habar nu au cu ce ar trebui să se ocupe (înafară de hărţuirea sexuală) şi cum l-ar putea ajuta. Angajarea unui „avocat al diavolului” care să evalueze critic o situaţie pe banii instituţiei este aproape un non sens. Organizaţiile noastre nu au o cultură a evidenţei, a auditării. În multe locuri există coduri de etică de multe ori pe care nimeni nu le citeşte sau le respectă. Tot aşa cum există ordin de restricţie pentru agresori pe care aceştia le ignoră. O asemenea măsură, repet, pe fond necesară, aplicată peste noapte şi urechist e sortită şi ea eşecului şi, mai rău, derizoriului.

4. Pe termen mediu şi lung o asemenea iniţiativă, dusă la îndeplinire pe modelul presupus mai sus, va face un deserviciu mare feminismului autohton şi aşa tributar unor prejudecăţi bine înrădăcinate în mentalul colectiv. Alături de prezenţa unor femei în politica românească care nu au nimic de a face cu o agendă sensibilă la problemele de gen dar care ne sunt arătate nouă feministelor cu degetul pe ideea „felicitări, cote aţi vrut, cote aveţi”, deturnarea unui proiect bun-profesionalizarea în domeniu, includerea expertului de gen în COR şi angajarea unor oameni cu acest profil în diverse instituţii, aşa cum se prefigurează a se face la acest moment, va avea efect de bumerang asupra discursului public feminist şi aşa marginalizat, tratat cu condenscendenţă, ridiculizat de o mare parte din societate. Oalele vor fi sparte în capul nostru, al acelora care am tot vorbit, scris, cercetat, ieşit în stradă ca să atenţionăm asupra multor probleme încă nerezolvate în ceea ce priveşte egalitatea de gen de la noi. Multă lume nu ştie „bârfele” din interior, nu ştie la ce se referă pe fond o asemenea propunere de a avea un angajat care să aibă ca obiect de activitate egalitatea de gen. Angajarea doar pentru că trebuie (nu pentru că e nevoie) a unora şi altora pe asemenea posturi va da apă la moară detractorilor, celor care consideră că mişcarea de femei nu mai e necesară, că femeile au acum toate drepturile şi nu mai ştiu pur şi simplu ce să inventeze.

Ştiu că o serie de ONGuri strâng deja semnături şi vor cere audienţe la diverse nivele. Situaţia însă este delicată fiind paradoxală. Suntem împotriva a ceva în care pe fond credem. Aşa cum paradoxală este şi ipostaza în care suntem puse deseori în ultima vreme atunci când ni se flutură anumite nume de femei din politica de acum. Majoritatea nu putem să le susţinem. Suntem deci (la prima vedere cel puţin) împotriva a ceva în care pe fond credem-nevoia unui echilibru de gen în politică.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro