Sari direct la conținut

Să dăm procedurii amiabile o șansă!

Pwc Romania
Ionut Simion, Monica Todose, Foto: Pwc Romania
Ionut Simion, Monica Todose, Foto: Pwc Romania

​​Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat în luna octombrie 2019 ultimele statistici privind procedurile amiabile (mutual agreement procedure – MAP) aferente anului 2018, acestea acoperind un număr de 89 de state din totalul celor 119 state membre OCDE.

Aceste statistici sunt rezultatul angajamentelor asumate de statele care au decis să implementeze standardul minim impus prin Acțiunea 14 Eficientizarea mecanismelor de soluționare a disputelor din cadrul a planului de măsuri pentru Prevenirea erodării bazei impozabile și transferul profiturilor al OCDE.

Site-ul OCDE oferă detalii despre situația particulară a statisticilor aferente procedurilor amiabile pentru fiecare dintre cele 89 care au furnizat astfel de date.

Per ansamblu, statisticile aferente anului 2018 arată următoarele:

  • la nivel global, au fost inițiate peste 2.000 de proceduri amiabile însă administrațiile fiscale nu au fost în măsură să soluționeze tot atâtea cazuri câte au primit;
  • din totatul celor 2.704 de cazuri de proceduri amiabile soluționate, 57% au dus la un acord amiabil care a rezolvat pe deplin dubla impunere;
  • pentru 17% din cazurile de proceduri amiabile înregistrate, statele au oferit soluții unilaterale de eliminare a dublei impuneri pentru spețele care implicau în fapt una sau mai multe jurisdicții fiscale. Astfel, se constată că statele optează pentru acordarea de soluții unilaterale pentru cazurile de dublă impunere, mai degrabă pe o bază excepțională;
  • perioada de soluționare a procedurilor amiabile nu s-a îmbunătățit semnificativ, comparativ cu perioadele anterioare;
  • procedura amiabilă este serios luată în considerare de către companiile afectate de dublă impunere rezultată din ajustări ale prețurilor de transfer, situate în Uniunea Europeană, acestea recurgând frecvent la această opțiune;
  • cu excepția Canadei (care a soluționat 67 din totalul celor 75 de proceduri amiabile care au implicat prețuri de transfer) și a Statelor Unite ale Americii (care a soluționat 91 din totalul celor 157 de proceduri amiabile care au implicat prețuri de transfer), dubla impunere generată de ajustări ale prețurilor de transfer a fost cel mai eficient eliminată la nivelul Statelor Membre ale Uniunii Europene (UE).

Din punctul nostru de vedere, cifrele de mai sus transmit, în fapt, un singur lucru – interesul guvernelor de a găsi soluții adecvate pentru problema dublei impuneri și securizarea bazelor impozabile proprii este mai mare ca niciodată.

Acest lucru este demonstrat și de multitudinea instrumentelor și procedurilor dezvoltate de către instituțiile europene sau organizații internaționale, cu aportul administrațiilor fiscale, inclusiv în scopul de a preveni/controla fenomenul dublei impuneri. Putem menționa aici controlul multilateral (multilateral control), controalele fiscale comune sau simultane (joint audits, simultaneous controls) sau emiterea de acorduri de preț în avans bilaterale/multilaterale cu aplicare retroactivă (roll-back bilateral/multilateral advance pricing agreements).

Cum stă România Multitudinea instrumentelor și procedurilor dezvoltate de către instituțiile și organizațiile internaționale, cu ajutorul administrațiilor fiscale, sunt partea vizibilă a bătăliei pentru baza de impunere. România a transpus recent Directiva 17/1852/EC), care extinde situațiile care pot fi soluționate prin intermediul procedurii amiabile și la alte cazuri decât dubla impunere generată de ajustări ale prețurilor de transfer, oferind, în mod similar cu Convenția de arbitraj (90/436/EEC), termene clare pentru derulare și făcând posibil arbitrajul pentru orice caz de dublă impunere. Prin urmare, și companiile locale pot apela la acest mecanism, dat fiind faptul că acum administrația fiscală din România este practic constrânsă legal să soluționeze cazurile supuse atenției, întrucât, în caz contrar, cazul este supus arbitrajului, în mâinile “incontrolabile” ale unor experți independenți.

În România, deși numărul inspecțiilor fiscale care vizează prețurile de transfer a fost și este în continuă creștere, statisticile arată că entitățile afectate de dublă impunere au recurs la acest mecanism într-un număr limitat de situații, fie din necunoașterea acestei opțiuni fie datorită faptului că ritmul de soluționare al acestora este unul scăzut la nivelul administrației fiscale române.

Conform statisticilor OCDE, la nivelul anului 2018, România a soluționat doar 3 proceduri amiabile ce vizează dublă impunere generată de prețuri de transfer, din totalul celor 27 cazuri inițiate după 1 ianuarie 2016.

Avantajele MAP

La acest moment, lipsa de cunoaștere a modului în care funcționează această opțiune “procedura amiabilă”, a avantajelor și dezavantajelor aferente, generează la nivelul companiilor rezerve în a o considera ca fiind una eficientă și viabilă pentru eliminarea dublei impuneri. În practică, companiile întârzie decizia de a recurge la procedura amiabilă într-o dispută fiscală transfrontalieră până la momentul în care, din cauza unor restricții de natură legală sau de altă natură, această opțiune nu mai este una posibilă.

În luarea deciziei de inițiere a procedurii amiabile, deși nu se recomandă ignorarea mijloacelor legale disponibile la nivel național pentru soluționarea disputelor fiscale (contestații, proceduri judiciare), este necesară evaluarea avantajelor procedurii amiabile comparativ cu avantajele oferite de legislația națională, în materia soluționării disputelor fiscale.

Ghidaj Astfel, MAP este una dintre puținele proceduri administrative în care una dintre administrațiile fiscale implicate poate deveni un prieten și un aliat al uneia dintre entitățile afectate de dublă impunere, întrucât aceasta poate avea un interes taxabil mai mare decât celălalt partener de negociere. Cu siguranță va exista o administrație fiscală care va avea tot interesul în a ghida și sprijini un contribuabil într-o astfel de dispută transfrontalieră, fapt care poate contribui semnificativ la modul în care se soluționează cazul. De asemenea, în timp ce în cadrul disputelor soluționate prin procedurile naționale implicarea persoanei subiect de dispută este una activă (ex.: avocați, depoziții, argumente, documente etc.), în cazul procedurii amiabile rolul se inversează, administrațiile fiscale fiind cele cu rol activ în pregătirea și susținerea documentată și argumentată a poziției proprii. Procedura amiabilă poate fi mai eficientă din punct de vedere al costurilor implicate, dat fiind rolul pasiv al entității afectate de dublă impunere în derularea acesteia.

Soluție Procedurile judiciare sunt, prin natura lor, unilaterale. Acestea pot să nu aibă rezultatul scontat și, în final, dubla impunere să existe în continuare, cu excepția cazului puțin întâlnit în practică (după cum arată și statisticile OCDE), în care una dintre cele două țări implicate are opțiunea legală a eliminării unilaterale a dublei impuneri. Procedura amiabilă, însă, are o natură bilaterală și, întotdeauna, elimină dubla impunere, prin faptul că impozitele uneia dintre părțile implicate sunt restituite de una din administrațiile fiscale implicate.

Deși se poate susține că procedura amiabilă este îndelungată și greoaie, se impune să precizăm că și litigiile naționale durează la fel de mult.

Certificare Procedura amiabilă rezolvă trecutul, și, în mod paradoxal certifică și viitorul. Astfel, odată ce două administrații au ajuns la un acord amiabil, deși soluția reglementează trecutul – de exemplu, o înțelegere comună a profilului funcțional pentru o anumită tranzacție, este foarte puțin probabil ca autoritățile să vină cu o altă abordare pentru viitor, dacă tranzacția în cauză nu se modifică ca și substanță și va fi replicată în mod similar și în viitor.

Concluzii

Cu siguranță, ceea ce este evident este faptul că, la nivel global, au fost înregistrate progrese și s- au făcut pași suplimentari în transparentizarea și eficientizarea procesului, atât la nivelul administrațiilor fiscale (prin publicarea de ghiduri, linii directoare sau legislație națională), cât și la nivelul organizațiilor internaționale (precum OCDE și instituțiile europene). De asemenea, este evident și faptul că numărul disputelor transfrontaliere este în creștere, chiar dacă ritmul de soluționare a cazurilor supuse procedurii amiabile nu este pe măsură. Procedura amiabilă este luată serios în considerare de către companiile europene afectate de dubla impunere rezultată din ajustări ale prețurilor de transfer, acestea recurgând frecvent la această opțiune. De asemenea, dubla impunere generată de ajustări ale prețurilor de transfer a fost cel mai eficient eliminată la nivelul Statelor Membre ale Uniunii Europene, fapt ce certifică faptul că existența unui cadrul legal permite, pe de o parte, înțelegerea adecvată a acestui mecanism, și, pe de alta controlul lui. Statele optează, doar în condiții excepționale, pentru acordarea de soluții unilaterale în cazurile de dublă impunere.

În ceea ce privește România, în practică s-a constatat la nivelul autorității fiscale 0 tendințe de suspendare a procedurilor amiabile, din diverse motive, în condițiile în care legislația permite inițierea acesteia, simultan cu cea a căilor de atac interne (contestație, instanță).

În mod paradoxal, deși suspendarea poate fi pusă în discuție numai în măsura în care a fost inițiat o un proces în instanțele naționale (respectiv o procedură judiciară) și numai dacă această acoperă și problematica ce face obiectul dublei impuneri, practica administrației fiscale din România a fost să suspende procedura amiabilă și în situații precum:

  • ANAF a luat act de simpla existența a unei proceduri judiciare pe numele societății inițiatoare a MAP, chiar dacă respectiva situație nu avea legătură cu obiectul MAP, întârziind astfel în mod nejustificat accesul la acest mecanism;
  • în cazul existenței unei contestații, deși cadrul legal aplicabil nu permite acest lucru, suspendarea MAP putând interveni doar în context de instanță și numai cu acordul prealabil al celuilalt stat implicat.

Ne dorim ca și în România, pe fondul creșterii practicii internaționale, mecanismul de derulare a MAP, care este în mod evident la început, să capete o consistență mult mai mare.

Articol semnat de Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România și Monica Todose, Senior Manager, PwC România

ARHIVĂ COMENTARII