Saakasvili vs. Porosenko. Meciul care ascunde moartea lenta, dar sigura a anticoruptiei din Ucraina

• La 4 ani de la izbucnirea Revoluției Demnității, scena politică de la Kiev este tot mai agitată. Catalizator al noului val de proteste este fostul președinte georgian Mihail Saakașvili și partidul său, Ruh novîh sil (Mișcarea Forțelor Noi). Procurorul general, apropiat al președintelui Petro Poroșenko, acuză: Saakașvili pregătește „Iarna rusească“ la Kiev, pe banii unui oligarh ucrainean fugar, din anturajul fostului președinte Viktor Ianukovici, el însuși refugiat în Rusia.

• SBU (Serviciul de Securitate), poliția, Procuratura Generală oferă spectacole halucinante, alergând pe acoperișul blocurilor după Saakașvili. În cele din urmă, fostul președinte ucrainean a fost prins în apartamentul unui fost polițist, susținător al mișcării sale. După trei zile de grevă a foamei, luni 11 decembrie, Tribunalul din Kiev l-a eliberat pe garanția unor deputați din Rada Supremă. Probele Procuraturii Generale prea subțiri, consideră judecătoarea care acum e amenințată cu măsuri disciplinare pentru că a decis eliberarea.

• Duminică, 17 decembrie, o nouă manifestație a simpatizanților lui Saakașvili a paralizat centrul Kievului, violențele soldându-se cu 30 de polițiști răniți, cu nori de gaze lacrimogene și cu mai multe dosare deschise de poliție.

• Acest meci de box Poroșenko-Saakașvili, oricât de spectaculos ar fi, nu este decât o perdea de fum, în spatele căreia se duce o luptă decisivă pentru viitorul Ucrainei. Se poartă un veritabil război între vechea Ucraină, de sorginte sovietică, oligarhică, și noua Ucraina, europeană, democratică. De rezultatul luptei pentru supraviețuirea instituțiilor anticorupție depinde soarta acestui război.

***

Duminică, 17 decembrie. Marșul pentru demitere (marș za impiciment) organizat de Ruh novîh sil (Mișcarea Forțelor Noi), formațiune politică condusă de fostul președinte georgian, Mihail Saakașvili, a degenerat în lupte de stradă. N-ar fi pentru prima dată. Cei circa 5000 de demonstranți au cerut adoptarea legii privind procedura de destituire a președintelui Ucrainei și demisia procurorului general, Iuri Luțenko. După care s-au îndreptat către Palatul Octombrie, pe care au încercat să-l ocupe. Clădirea se află chiar lângă Piața Independenței, celebrul Maidan. Numai că acolo îi așteptau circa 1000 de oameni din forțele de ordine pregătiți de luptă, trupe ce proveneau atât din Garda Națională, cât și din poliție. Aceștia au intervenit în forță, au blocat accesul protestatarilor, au folosit tunurile de apă și gazele lacrimogene. În acest timp, în sala de spectacol a Palatului Octombrie, în fața unui public de 800 de oameni, se desfășura concertul de jazz al trupei Glen Miller Orchestra.

Saakașvili ar fi încercat să ocupe clădirea pentru a stabili acolo cartierul general al protestatarilor, mai ales în perspectiva iernii care și-a făcut deja simțită prezența la Kiev. Când s-a conturat eșecul operațiunii de luare cu asalt a clădirii, fostul președinte georgian a negat că ar fi vrut s-o ocupe, spunând că a vrut doar „să închirieze două camere acolo“, iar ciocnirile cu forțele de ordine ar fi fost „provocări ale președintelui Poroșenko“.

Marșurile organizate de Saakașvili au început să adune tot mai multă lume. Acum două luni abia dacă se strângea o o mie-două de manifestanți. Numărul lor a crescut la 3000 duminica trecută, la 10 decembrie, când au ieșit în stradă mai mulți oameni sub emoția arestării lui Saakașvili. Acesta s-a aflat închis în izolatorul Direcției Principale a SBU din Kiev, unde a intrat în greva foamei.

Chiar și fostul președinte georgian trebuie să fi avut marți emoții, a doua zi, luni, 11 decembrie, când s-a judecat dosarul său la un tribunal din Kiev. Cu totul surprinzător, judecătoarea Larisa Țokol a respins toate cererile Procuraturii Generale și l-a eliberat pe Saakașvili sub garanția unor deputați ai Radei Supreme, prezenți în sala tribunalului. Procuratura ceruse două luni de arest la domiciliu, însă argumentase destul de stângaci. După ce l-a acuzat pe Saakașvili că e finanțat din Rusia ca să organizeze demonstrații pentru a destabiliza scena politică din Ucraina, procurorul a cerut ca fostul președinte georgian să fie închis în casă, cu brățară electronică pe mână. Ar fi fost astfel protejat pentru ca nu cumva serviciile rusești să-l ucidă, spre a compromite Kievul și a destabiliza regimul Poroșenko. În răspunsul său, Saakașvili a catalogat argumente procurorului drept „debile“, spunând că nicăieri în lume cineva nu e închis pentru că poate fi ucis. Emoția în sala de ședințe a crescut atunci când Iulia Timoșenko, liderul partidului de opoziție Bat’kivșcina și fost premier al Ucrainei, a spus că a fost condamnată la 7 ani de închisoare în aceeași încăpere a tribunalui în 2011 și a „garantat“ pentru Saakașvili, cerând eliberarea lui. Ceea ce s-a și întâmplat. Cinci zile mai târziu, procuratura a introdus recurs. Între timp, însă, Consiliul Suprem al Magistraturii are de discutat două plângeri formulate împotriva judecătoarei Larisa Țokol, cea care l-a eliberat pe Saakașvili. Se încearcă pornirea unei acțiuni disciplinare, cazul judecătoarei urmând să fie discutat în ședința Camerei de disciplină, programată să aibă loc la 22 decembrie.

Marți, 5 decembrie. În jurul orei 8 dimineața, David Sakvarelidze, fost procuror în regiunea Odessa și susținător al lui Saakașvili, a anunțat pe pagina de facebook că are loc o încercare de pătrundere prin forță în apartamentul închiriat de Saakașvili și a cerut susținătorilor acestuia să iasă în stradă. Luptători din trupele speciale SBU au spart ușa, dar fostul președinte a izbutit să fugă pe geam și să se refugieze pe acoperișul blocului, de unde a amenințat că se aruncă în gol. După o scurtă luptă, a fost încătușat și coborât în fața blocului, unde-l aștepta un microbuz albastru al poliției în care a fost imediat urcat. Numai că, între timp, s-au adunat în fața locuinței circa o mie de susținători care au blocat microbuzul, au închis strada, au răsturnat mașinile din zonă, coșurile de gunoi, au construit baricade și nici măcar gazele lacrimogene n-au putut să-i împrăștie. Repriza de marți s-a încheiat, după aproape patru ore, cu victoria lui Saakașvili, care a fost scos pe geam din mașină de manifestanți. În fruntea lor, cu cătușele atârnând de încheietura unei mâini, s-a îndreptat către Rada Supremă. Aici se află instalată o tabără de corturi, începând cu 17 octombrie. O demonstrație maraton a mișcării politice conduse de Saakașvili, care la început abia dacă aduna câteva sute de oameni și unde se cere anularea imunității parlamentarilor, adoptarea legii pentru înființarea tribunalelor anticorupție, votarea noii legislații electorale. Aici, Saakașvili a organizat un miting spontan la care protestatarii au cerut demiterea președintelui Poroșenko.

În acest timp, procurorul general Iuri Luțenko a organizat o conferință de presă la care a prezentat probele pe care le-a strâns împotriva lui Saakașvili și a prezentat principalele acuzații care i se aduc acestuia. Potrivit șefului procuraturii, fostul președinte ar fi primit bani de la un tânăr oligarh ucrainean, Serghei Kurcenko, apropiat de familia fostului președinte Viktor Ianukovici. Kurcenko, care locuiește în Rusia, i-ar fi plătit lui Saakașvili o jumătate de milion de dolari SUA, prin intermediul lui Severion Dangadze, arestat deja, pentru a organiza protestele din Kiev. Luțenko a prezentat o înregistrare a unei presupuse convorbiri telefonice Saakașvili-Kurcenko și o înregistrare video, cu diverse decupaje, fără să fie clar ce legătură au aceste imagini cu persoana fostului președinte georgian. Astfel, Saakașvili e acuzat de procuratura ucraineană că pregătește uzurparea puterii în țară, că susține un grup criminal care lucrează în favoarea Rusiei, pentru a destabiliza Ucraina. Indică articolul 256 Cod Penal, care prevede pedepse de la 3 la 5 ani închisoare. Însă fostul președinte neagă categoric, afirmând că abia dacă a auzit de Kurcenko. Și că, oricum, nu poate fi bănuit că lucrează pentru ruși, de vreme ce bunicul care l-a educat a fost închis în Gulag 10 ani, iar fratele bunicului 25. Iar bunicii i-au confiscat de trei ori întreaga avere. Vinovații pentru situația lui – a continuat fostul președinte georgian – trebuie căutați în administrația prezidențială de la Kiev, acolo cineva vrea să-i facă liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, un cadou, aruncându-l pe el, pe Saakașvili, în spatele gratiilor.

Kurcenko l-a amenințat cu tribunalul pe Luțenko pe motiv de calomnie și a spus că el se cunoaște cu președintele Ucrainei Poroșenko, nu și cu Saakașvili. De altfel, nu avea cum să nu se știe cu Poroșenko, vechi oligarh ucrainean, conectat cu toată lumea, de la dreapta la stânga. La rândul său, Kurcenko e cel mai nou produs al oligarhiei ucrainene, are doar 32 de ani. A făcut o carieră fulminantă în lumea afacerilor în vremea lui Ianukovici, în anturajul familiei căruia s-a aflat, unde era poreclit „bancherul“. După Euro-Maidan a fugit la Moscova, de unde anunță periodic că vrea să revină la Kiev [1] . Afacerile sale se concentrează în Donbass. După organizarea blocadei de către autoritățile de la Kiev, întreprinderile din regiunea separatistă s-au concentrat într-o nouă companie, Vneștorgservis. Potrivit anchetei ziarului Kommersant, controlul asupra acestei companii aparține tocmai lui Kurcenko.

Tentativa de arestare a lui Saakașvili, conferința de presă cu prezentarea unor probe prin care s-a încercat compromiterea lui, acuzându-l de legături de oamenii lui Ianukovici, toate detaliile acestei povești par să indice faptul că a fost o operațiune îndelung pregătită de către SBU și procuratură. Acțiunea poate fi interpretată ca o răzbunare din partea puterii de la Kiev, dar și ca o atenționare a altor politicieni care obișnuiesc să critice autoritățile. De altfel, Luțenko a afirmat că în investigațiile privind cazul Saakașvili apar multe alte nume de politicieni și oameni de afaceri. Probele fluturate în fața jurnaliștilor nu arată prea convingătoare, dar chiar și existența unei banale convorbiri telefonice între un oligarh ucrainean fugar și fostul președinte georgian îi creează lui Saakașvili o problemă dificil de surmontat.

Peste noapte, liderul Ruh novîh sil s-a ascuns în Hotelul Kiev, dar a lansat zvonul că doarme în tabăra de corturi. În dimineața de 6 decembrie, polițiștii au încercat să ia cu asalt tabăra, însă fără rezultat. În ziua următoare, a anunțat că are temperatură și că se mută în oraș. Vineri seara târziu, la 8 decembrie, Saakașvili a fost arestat de către trupele speciale Alfa SBU în apartamentul fostului șef al poliției din regiunea Lugansk, refugiat acum la Kiev. Acesta se jură că nu el l-a trădat pe Saakașvili, ci alții l-au predat poliției. Câteva ore mai târziu, fostul președinte georgian era depus în izolatorul SBU din centrul Kievului, unde a și declarat greva foamei. Pe care a încheiat-o luni, 11 decembrie, odată cu eliberarea sa, decisă de tribunalul din Kiev.

Uraganul Miho

Mihail Saakașvili, alintat Miho de către ucraineni, ilustrează o categorie mai puțin comună spațiului ex-sovietic. În afară de el mai sunt doar trei foști președinți de republici refugiați în alte țări, e vorba de ucraineanul Viktor Ianukovici și foștii președinți ai Kârgâstanului, Akar Akaev și Kurmanbek Bakiev. De regulă, în aceste țări se pleacă rar de la putere, iar atunci când se pleacă cel mai adesea drumul duce la cimitir. Lipsa culturii politice și a exercițiului democratic, absența instituțiilor, moștenirea sovietică, organizarea socială pe clanuri sau alte forme de acest tip fac astfel ca viața politică să fie dominată de violență și resentiment.

Saakașvili, care abia la 21 decembrie împlinește 50 de ani, are deja în spate două mandate de președinte al Georgiei, care – până și cei mai înverșunați dușmani politici recunosc – au schimbat fața micii republici sud-caucaziene, contribuind major la modernizarea în sens occidental a acesteia. În 2012, formațiunea sa politică a pierdut alegerile în favoarea Visului georgian, partid fondat și controlat de un oligarh georgian, miliardarul Bidzina Ivanișvili, care după un an a abandonat fotoliul de premier, controlând de la distanță, de la Moscova, scena politică de la Tbilisi.

Ucraina, Georgia și Republica Moldova au în comun nu doar parcursul de succes din Parteneriatul Estic, ci și tipul de regim politic, în toate trei înflorind sisteme oligarhice, în frunte cu Poroșenko, Ivanișvili sau Vlad Plahotniuk. Aceste regimuri sunt mult mai apropiate de modelul rusesc de autoritarism electoral decât de cel liberal, occidental. Ceea ce nu împiedică Washingtonul sau Bruxellesul să susțină aceste regimuri. Deficitul de democrație este suplinit de retorica antirusească practicată la Kiev, Tbilisi și Chișinău. Or, tocmai acest detaliu face frecventabile aceste regimuri autoritare și manipulatorii în ochii cancelariilor occidentale.

Pentru întregul spațiu ex-sovietic, Saakașvili este un brand. Unul important. Președintele Poroșenko avea nevoie de el. De asta l-a chemat pe Saakașvili la Kiev. La 30 mai 2015 l-a numit guvernator al regiunii Odessa. Proiectul Novorossiia, anunțat de Putin, încă nu devenise istorie. În aer plutea încă mirosul trupurilor arse în flăcările incendiului de la Casa Sindicatelor, din seara de 2 mai 2014, în urma luptelor de stradă dintre grupările pro-ruse și pro-ucrainene, începute după un meci de fotbal desfășurat în oraș. Odessa e foarte importantă pentru Ucraina, mai ales astăzi, după anexarea Crimeei de către Rusia.

Saakașvili s-a implicat tot mai mult în dezbaterile politice purtate la nivel național, concentrându-se pe temele anticorupției, reformării clasei politice și demantelării sistemului oligarhic. Teme foarte importante, fiecare dintre ele cu un evident potențial populist. Cum scena de la Odessa devenise prea mică pentru ambițiile sale, Saakașvili și-a dat demisia din funcția de guvernator, la 7 noiembre 2016, acuzându-l pe președintele Poroșenko că protejează rețelele de corupție. Patru zile mai târziu, a anunțat intenția de pune bazele unui nou partid politic, cu scopul declarat al schimbării elitelor conducătoare. De unde și numele noului partid, Ruh novîh sil (Mișcarea Forțelor Noi). La sfârșitul lunii aprilie 2017, Ministerul Justiției a anunțat oficial înregistrarea noului partid. Numai că, între timp, același minister a înregistrat și un Bloc Mihail Saakașvili, care n-are nici o legătură cu fostul președinte georgian. O clonă menită să-i fure voturi lui Saakașvili, care a încercat să schimbe numele partidului în Mișcarea Forțelor Noi – Mihail Saakașvili. De data asta, Ministerul ucrainean al Justiției i-a respins cererea, așa că numele său va fi purtat de o clonă, care n-are nici o legătură cu el sau cu partidul pe care-l conduce.

Saakașvili a prezentat un „Plan de Salvare a Ucrainei în 70 de zile“, cu activități proiectate pentru primele cinci săptămâni de sesiune parlamentară, cum ar fi adoptarea legilor pentru demiterea președintelui, renunțarea la imunitatea parlamentară, noua lege electorală, interdicția pentru oligarhi de a deține canale de televiziune, înființarea tribunalelor anticorupție, scurtatea pedepselor în schimbul restituirii activelor și proprietăților furate, a averilor făcute pe căi ilicite, interdicția pentru SBU, procuratură, poliție să pună presiune și să șantajeze oamenii de afaceri, înființarea unei poliții fiscale etc. Multe dintre reformele proiectate sunt inspirate din experiența celor două mandate de președinte al Georgiei. Ca și atunci în Georgia, acum în Ucraina accentul cade pe lichidarea birocrației, reformarea radicală a instituțiilor statului, deschiderea către investitorii străini, modernizarea învățământului, investiții masive în cel universitar pentru pregătirea unei noi elite capabile să reconstruiască o țară etc.

De vreme ce Saakașvili a primit cetățenia ucraineană, autoritățile de la Tbilisi i-au anulat-o pe cea georgiană, pentru că legislația micii republici sud-caucaziene nu permite dubla cetățenie. Acest detaliu i-a complicat însă viața fostului președinte, căruia Poroșenko i-a retras la 26 iulie 2017 cetățenia ucraineană, pe când se afla în SUA, Saakașvili devenind apatrid. Însă el promite să se întoarcă în Ucraina, împreună cu soția Sandra Roelofs și cei doi băieți, și să continuie lupta. Cu Poroșenko, în primul rând, și cu regimul oligarhic și corupt patronat de acesta.

Întoarcerea lui Saakașvili

Abia la 10 septembrie, forțând frontiera polonezo-ucraineană, cu sprijinul susținătorilor săi politici, Saakașvili reușește să revină în Ucraina. „Atac împotriva statalității ucrainene“, a exclamat nervos primul ministru Vladimir Groisman. Operațiunea s-a soldat cu rănirea a nu mai puțin de 11 polițiști și 5 grăniceri ucraineni. Revenit la Kiev, Saakașvili a lansat o campanie politică prodigioasă care s-a radicalizat cu fiecare zi. La 17 octombrie a inaugurat o tabără de corturi în apropierea clădirii parlamentului, cerând demiterea președintelui Poroșenko, pe care-l acuză că blochează reformele. Această campanie se suprapune peste procesul de erodare a încrederii în președinte, popularitatea lui Poroșenko și a partidului său scăzând serios în ultimele luni, însă nu din cauza lui Saakașvili. Poate că, tocmai, fostul președinte georgian ar fi putut să pară un sac de box ideal, pe care Poroșenko să se antreneze, izbutind să înregistreze și el o victorie. Televiziunile [2] oligarhilor apropiați de președinte s-au năpustit asupra lui Saakașvili. Însă abia aceste atacuri au început să-i crească profilul public de opozant. Dacă la început abia aduna câteva sute de manifestanți la mitingurile organizate de Ruh novîh sil, în ultimele duminici numărul acestora a depășit 5.000.

Totuși, majoritatea analiștilor de la Kiev consideră că Saakașvili nu reprezintă o amenințare serioasă pentru Poroșenko, acțiunile sale minând unitatea opoziției, deci pare că servesc actualelor autorități. În plus, Saakașvili nu intră între primii cinci politicieni ca popularitate. Iar sondaje din toamna anului 2017 fixează scorul mișcării sale la doar 3%, în condițiile în care bariera pentru a intra în Radă este de 5%. Mai mult, în septembrie, în momentul întoarcerii spectaculoase în Ucraina, nu mai puțin de 70% din populație avea o percepție negativă despre Saakașvili. Abia tentativa de arestare a fostului președinte georgian a provocat o solidarizare cu el din partea liderilor opoziției istorice ucrainene, în primul rând a Iuliei Timoșenko, care a speculat abil momentul de emoție publică.

Însă, pentru cea mai mare parte a establishmentului politic ucrainean, dar și pentru oligarhi, ziariștii influenți, Saakașvili rămâne un străin, cu care nimeni nu se înghesuie să colaboreze. În plus, sondaje recente indică faptul că doar 22% din populație ar participa la acțiuni de protest, în ciuda procentului mult mai mare de nemulțumiți.

În fapt, poziția lui Saakașvili este mult mai fragilă decât e dispus el să admită. După epuizarea celui de-al doilea mandat și pierderea alegerilor parlamentare din Georgia, împotriva foștilor săi colaboratori, membrii ai guvernelor succesive din timpul președinției sale, noua putere a început un val de persecuții, arestări, sentințe cu închisoarea. În martie 2014, procuratura de la Tbilisi a anunțat chemarea la audieri a lui Saakașvili, într-un dosar bizar, dar neelucidat, acela al morții fostului premier Zurab Jvania. Însă fostul președinte a refuzat să se prezinte la procuratură. În iulie 2014, Procuratura Generală a Georgiei a anunțat public deschiderea unui buchet de dosare împotriva lui Saakașvili, mai toate pe depășirea atribuțiilor, de cheltuieli nejustificate etc. Procuratura a pus sechestru pe bunurile fostului președinte, cele ale mamei sale și pe apartamentul din Tbilisi aflat pe numele soției. Autoritățile georgiene au încercat de mai multe ori să-l dea pe Saakașvili în urmărire internațională, însă Interpolul a respins de fiecare dată cererea. Cearta dintre Poroșenko și Saakașvili reprezintă o oportunitate pentru autoritățile de la Tbilisi, care au trimis la Kiev cererea de extrădare pe numele fostului președinte georgian. Ministrul ucrainean al Justiției asigură că, după ce se vor studia documentele primite, vor lua o decizie „în conformitate cu legislația ucraineană și cu dreptul internțional“. Însă, recent, procurorul general Iuri Luțenko a declarat ziariștilor că cel mai probabil Saakașvili va fi extrădat în Georgia. „Avem o cerere oficială din această țară care nu ne dă dreptul s-o refuzăm“, a spus dl Luțenko, citat de presa ucraineană [3] . Însă un înalt oficial georgian a declarat pentru agenția rusească TASS că Tbilisi n-ar fi făcut nici o cerere de extrădare pe numele lui Saakașvili și a negat categoric că vreun oficial georgian ar fi mers în Belarus ca să negocieze cu ucrainenii livrarea fostului președinte [4] . Dacă simpla reținere a lui Saakașvili și închiderea timp de trei zile în izolatorul SBU a pus probleme atât de seriose autorităților ucrainene, care s-au ales cu străzi distruse și mașini răsturnate, predarea lui guvernului de la Tbilisi se anunță o operațiune mult mai dificilă. Iar autoritățile georgiene se confruntă deja cu proteste din partea Mișcării pentru unitate națională, partidul lui Saakașvili din Georgia, doar la zvonul că fostul președinte ar putea fi extrădat. De altfel, opoziția georgiană amenință cu ample manifestații în cazul în care Saakașvili s-ar întoarce în Georgia cu cătușe la mâini. Astfel că fostul președinte georgian e un ou fierbinte, de care s-ar lipsi atât Poroșenko, cât și Ivanișvili.

Limitele modelului oligarhic

Revoluția Demnității a produs multe schimbări. Unele reforme au avansat atât de mult, încât amenință chiar modelul de dezvoltare a Ucrainei [5] . Care este unul oligarhic, caracterizat de competiția dintre grupările politico-economice, într-un stat cu instituții slabe, subordonate politic, controlate pe verticală prin șefi incompetenți, dar loiali liderului, un regim mai atent să mimeze pluralismul democratic decât să se legimiteze în ochii populației și, mai ales, ai cancelariilor occidentale.

Trecutul lui Poroșenko, el însuși vechi oligarh, făcea puțin probabilă o altă evoluție a Ucrainei, după Euro-Maidan. Chiar dacă are o imagine mai bună, Poroșenko face parte din aceeași categorie cu marile nume ale oligarhiei, alături de mult mai controversații Rinat Ahmetov și Dmitri Firtaș. În fond, Poroșenko e unul dintre fondatorii defunctului Partid al Regiunilor, care l-a propulsat pe Ianukovici la președinție și care era votat masiv de populația rusofonă a Ucrainei. Chiar și candidatura pentru cea mai înaltă poziție în stat a fost rezultatul unui aranjament post Euro-Maidan, între Poroșenko, Firtaș și fostul boxer Vitali Kliciko. Negocierea s-a purtat la Viena, la 24 martie 2014, și s-a soldat cu scoaterea din cursă a lui Kliciko și deturnarea lui către funcția de primar al Kievului, în ciuda faptului că toate sondajele îi dădeau cele mai mari șanse să câștige alegerile prezidențiale. Amenințarea rusească a lucrat în folosul candidaturii lui Poroșenko, care a repurtat o surprinzătoare victorie în primul tur. Sub presiunea societății civile, a donatorilor internaționali, guverne sau organizații, s-au promovat importante reforme economice. În ultimii trei ani, guvernele conduse de Arseni Iațeniuk și Vladimir Groisman au modernizat forțele armate, au reformat poliția, au descentralizat aparatul de stat, au reformat sectorul energetic, au introdus reforme în sănătate și educație.

Dar regimul livrează rezultate contradictorii. În fapt, Poroșenko a preluat pozițiile fostului președinte Ianukovici, de super patron al Ucrainei. Dar el se dovedește mult mai abil decât Ianukovici. Vorbește engleză și a știut să spună exact ceea ce dorea Joe Biden să audă. Așa a și izbutit să obțină susținerea Occidentului, cu ajutoare și cu bani. A câștigat alegerile promițând că va duce Ucraina în Europa. A înțeles că pentru a se bucura de sprijinul Vestului trebuie să îndeplinească niște condiții. Parlamentul a votat înființarea Biroului Național Anti-Corupție (NABU – Національне антикорупційне бюро України [6] ), un organism independent care trebuie să investigheze marea corupție, nu doar la nivelul politicienilor, ci și al magistraților, mai ales al procurorilor.

Însă, într-un regim de tip oligarhic din fostul spațiu sovietic, pot coexista foarte bine politici prooccidentale, cu politicieni și instituții hipercorupte. Însă există o linie roșie. Pentru a menține coerența sistemului, reformele nu trebuie să meargă atât de departe încât să submineze baza de putere. Ele trebuie să-i lase liderului suprem controlul asupra câtorva surse esențiale de influență, bogăție, putere. Reformele trebuie limitate sau manipulate, în așa fel încât să nu pună în pericol sistemul. Sau să lase suficient timp acestuia pentru a se transforma, a se reinventa sub forma unor noi scheme, pentru a adapta structurile oligarhice noilor circumstanțe. Dar clanul care conduce are și el nevoie de succese pe calea reformării statului care să-l legitimeze intern și internațional. În mod paradoxal, unele succese în europenizare sunt utilizate pentru a consolida practicile corupte ale regimurilor oligarhice. Tocmai supraviețuirea sistemului prin treptata sa schimbare va demonstra adaptabilitatea și reziliența sa.

Marea problemă a regimului în acest moment e avansarea anchetelor judiciare împotriva unor oficiali corupți, din echipa lui Poroșenko. Creșterea presiunii societății civile, sprijinul tot mai consistent pe care-l primesc mișcările anticorupție din partea cancelariilor occidentale împing regimul într-un moment de cotitură din evoluția sa. Atacurile NABU la schemele de corupție slăbesc în primul rând pozițiile clanului Poroșenko, mai ales din perspectiva alegerilor prezidențiale din 2019. Deocamdată, însă, argumentele geopolitice sunt cel mai bun aliat pe care și-l poate imagina Poroșenko. Și totuși, liderul de la Kiev a înțeles că războiul din Donbass și confruntarea cu Rusia nu pot servi la nesfârșit drept scuze pentru prezervarea neschimbată a sistemului oligarhic. Mai ales că diplomații occidentali au început să-și manifeste tot mai fățiș dezamăgirea. În același timp, Poroșenko repetă ritualic mantra antirusească, pentru uzul urechilor de la Washington și Bruxelles. El știe că, atâta vreme când o va repeta, nu va fi lăsat de izbeliște de către Occident, care vede în Ucraina un zid împotriva expansionismului rusesc.

NABU, un fel de DNA ucrainean

Biroul Național Anti-Corupție a fost înființat în 2015. S-ar vrea un fel de DNA românesc, care e foarte respectat în Est. Așa de mult e admirat, încât în Republica Moldova s-au ținut mitinguri la care s-a scandat „DNA trece Prutul“. De fapt, după Nadia Comăneci și Gheorge Hagi, DNA e singurul produs românesc de soft power care poate fi exportat în spațiul estic cu relativ succes.

După victoria Euro-Maidanului, situația dificilă în care se afla Ucraina a determinat o atitudine mai cooperantă din partea administrației Poroșenko față de sugestiile de reformă care veneau dinspre instituțiile internaționale. Numai că, treptat, pârghiile de care dispuneau occidentalii pentru a motiva guvernele de la Kiev să facă reforme se împuținau, iar stabilizarea situației economice, creșterea din acest an, consolidarea situației politice au făcut ca poziția lui Poroșenko să fie tot mai solidă, iar președintele să piardă interesul pentru reforme.

Cel mai bine se vede blocajul în combaterea corupției. NABU are în schemă doar 400 de anchetatori. Activitatea acestora este însă torpilată de toate celelalte instituții ale sistemului judiciar, în primul rând de Procuratura Generală, condusă de Luțenko, un apropiat al lui Poroșenko. În ciuda probelor evidente adunate de NABU, anchetele nu duceau la condamnări. Pentru ca sistemul juridic nereformat să nu compromită anticorupția, UE și SUA au cerut Ucrainei să înființeze tribunale speciale anticorupție, în această etapă. Poroșenko nu și-a ascuns iritarea față de această propunere. Nici măcar concluziile Comisiei de la Veneția, care a făcut recomandări detaliate în care explică de ce trebuie susținut proiectul, n-au reușit să-l convingă pe Poroșenko. De ce? Pentru că anchetele NABU au ajuns în anturajul direct al președintelui, al aliaților săi politici, al unor parlamentari influenți. NABU a investigat acuzațiile de corupție împotriva președintelui Comisiei Electorale Centrale, a șefului Serviciului Fiscal, a Serviciului de Emigrare etc. Până la sfârșitul lunii octombrie, NABU trimisese în instanțe 97 de cazuri cu 293 persoane suspecte. Avea în lucru, la acea dată, alte 461 de posibile cazuri de corupție. Pentru a bloca activitatea NABU, dosarele erau întârziate pe traseul birocratic, plimbate între instituții, ai căror șefi mai docili sunt cunoscuți pentru relațiile apropiate cu Administrația Prezidențială. Multe dosare sunt special stricate de procurori pentru a fi compromise anchetele și a nu putea ajunge în instanță cazurile. În acest moment, în Ucraina, există o mare coaliție a aproape întregului sistem de justiție, de la ministru la Procuratura Generală, Ministerul de Interne, SBU, împotriva NABU, care mai are doar susținerea opiniei publice și a cancelariilor occidentale.

Recent, conflictul dintre Procuratura Generală și NABU a ajuns la faza pe arestări. La 29 noiembrie, ofițeri SBU au reținut la ordinul procurorului general Luțenko un agent sub acoperire al NABU în momentul în care îl mituia pe primul adjunct al șefului Serviciului Emigrări. Era ultima fază a unei operațiuni speciale a NABU începută acum 7 luni. Era vorba de o mită de 30.000 dolari SUA pentru a se aproba unui solicitant cetățenia ucraineană. În favoarea compromiterii acestui caz, Luțenko a invocat decizii ale Curții Europene de Justiție care ar interzice provocarea unui înalt funcționar prin oferirea de mită. Șeful NABU, Artiom Sitnik, a reușit să-și scoată agentul din izolatorul SBU, după care a dat un comunicat în care relatează detaliat ce s-a întâmplat [7] . Ceea ce a iritat și mai mult sistemul juridic nereformat, dar și clasa politică în marea ei majoritate.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro