Sari direct la conținut

Sălile de fitness se pot deschide până la 50% din capacitate

HotNews.ro
fitness, Foto: pixinio
fitness, Foto: pixinio

Sălile de fitness se pot deschide la 50% din capacitate, unde incidența cumulată la 14 zile mai mică sau egală cu 3 la 1000 de locuitorii, dacă se asigură 7 mp pentru fiecare persoană, iar clienții prezintă dovada faptului că s-au vaccinat.

În localitățile în care incidența pe ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, sălile de sport se pot deschide la 70% din capacitate, operatorul trebuind să asigure 4mp de persoană.

”Situația în spații închise – săli de sport – fără a depăși 50 la sută din capacitate unde incidența cumulată la 14 zile mai mică sau egală cu 3 la 1000 de locuitori, cu suprafață 7 metri pătrați pentru fiecare persoană Operatori economici – săli de sport: 70% din capacitate, în localitățile în care incidența pe ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3 la mia de locuitori, patru metri pătrați pentru fiecare persoană, dar persoanele trebuie să prezinte certificat de vaccinare.”, se arată în HG.

Patronii sălilor de fitness sau organizatorii de evenimente care decid să ocupe la capacitate maximă locaţiile au obligaţia de a verifica dacă cei care intră sunt vaccinaţi. În caz contrar, riscă amenzi.

Dacă nu doresc să facă aceste verificări, operatorii economici pot alege scenariul ocupării sălilor la capacitatea permisă de rata de infectare din fiecare localitate.

Întrebat cum se poate verifica dacă oamenii care participă la evenimente sau merg la fitness sunt vaccinaţi, premierul Florin Cîţu a ecplicat că aceştia trebuie să prezinte certificatul de vaccinare.

”Să prezinte certificatul de vaccinare. Este cel mai simplu mod. La sala de fitness trebuie să ai un card cu care să intri, deci poţi să ai şi certificat de vaccinare”, a declarat Cîţu.

Acesta a mai precizat că se crează posibilitatea ca în spaţiile deschise competiţiile să se desfăşoare cu prezenţa spectatorilor, cu ocuparea a 25% din locuri. La aceste evenimente vor participa doar persoane vaccinate sau persoane care prezintă un test negativ pentru coronavirus.

Premierul a precizat că este primul act normativ adoptat pentru revenirea la normalitate.

”Este primul act normativ pe care-l adoptăm prin care începem revenirea la normalitate. Aceste măsuri sunt pnă la 1 iunie. De la 1 iunie, o parte dintre aceste măsuri vor fi relaxate, dar sunt şi altele şi sunt prezentate în hotărârea CNSU”, a mai declarat premierul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro